Ce doresc eu viitorilor părinți (că pentru cei care sunt deja părinți este puțin cam târziu, dar poate niciodată nu este prea târziu... ) Le doresc ca înainte să își dorească să facă un copil sa se cunoasca ei intre ei suficient de bine încât în momentul în care vine un copil în viața lor ei să aibă deja "dexteritatea" să-și managerieze micile conflicte inevitabile într-un mod cât mai sănătos, încât copilul sa nu fie nevoit să fie "tampon" intre ei, sau sa se pună in pozitia de a-l salva pe unul dintre ei.

Le doresc sa se cunoasca atât de bine încât să fie siguri că doresc să rămână în acest cuplu pentru o perioadă cât mai lunga, deoarece copilul va avea nevoie de amândoi și va suferi cumplit în momentul unei despărțiri. Cuplul care urmează să facă un copil reprezintă fundația pe care psihicul copilului se clădește. Dacă acest cuplu are conflicte, stres, daca nu exista o iubire exprimată la mijloc, psihicul copilului se va dezvolta ca atare în acel mediu, "hranindu-se" cu ce este acolo.

Le doresc sa înțeleagă că un copil are nevoie de mult mai mult decât o casa, o masă, haine și jucării...un copil are nevoie de un cămin liniștit, armonios, cu iubire, cu înțelegere și apreciere. El are nevoie de doi părinți pe care sa se bazeze, de doi părinți suficient de puternici și disponibili ca să îl sprijine și să-l protejeze oricând are nevoie.

De asemenea, și nu în ultimul rând, le doresc sa se cunoasca pe ei înșiși cat mai bine. Dacă un părinte este confuz legat de viața lui, de propria persoana, nu știe cine este sau ce-și dorește, nu-și înțelege sau cunoaște reacțiile și comportamentele mai puțin sănatoase, nu este în contact real cu propriul lui suflet, va transmite copilului tot acest "haos". Și cel mai probabil copilul se va confrunta cu aceleași probleme ca și părintele. Copilul, ca să-și poată găsi propria identitate, are nevoie de un părinte ca exemplu care deja a făcut asta.

Sa fii părinte nu este o obligație socială, este o alegere !