COPIII, ÎNTRE NU-UL LOR ȘI NU-UL CELORLALȚI Pentru ca un copil sa devina o persoana distincta si in conectare cu ceilalti are nevoie de doua picioare: - Dezvolarea capacitatii de a-si face NU-ul personal auzit - Dezvoltarea capacitatii de a-l auzi pe NU din partea celorlalti Autenticitatea inseamna sa-l ajutam pe copil sa exploreze lumea lui si sa se intoarca la noi cu rezultatul explorarii. Il invatam pe copil sa recunoasca vocea lui interna, caci asa se accepta pe sine ca o persoana diferita de ceilalti si poate spune ce gandeste si ce simte, aceasta fiind baza pentru dezvoltarea lui in viata, acesta fiind modul superior de a arata cine este el si de a exprima catre lume NU-urile lui. Dezvoltarea capacitatii de a auzi NU-ul celorlalti, ne permite sa ne conectam cu ei. Daca ei spun ca doare, atunci nu mai apasam, credem ca doare, doar ce a spus NU, adica acceptam limita lui. De aceea pentru copii, este necesar sa asimilize un set de limite ale celor din jur = sa auda Nu-ul lor. Despre acest lucru vom vorbi de aceasta data. Cateva puncte in care sa ne uitam: a. Crestera unui copil cu personalitate bine conturata, inseamna si ciocniri cu parintii, pentru ca NU-ul lui interior se manifesta intai cu parintii. Dar tot-odata copiii realizeaza ca si parintii lor au o voce interioara, au nevoi, au dorinte. Asa se face legatura de conectare: parintii cu NU-ul lor, copiii cu NU-ul lor si fiecare devine confortabil cu acest lucru. In acesta viata copiii fac ce fac si îi provoaca pe parinti sa-si vada propriile rani emotionale, de obicei la aproximativ aceeasi varsta cu a lor. Desi acest lucru este greu, are si o parte pozitiva pentru ca se pun bazele relationarii cu ceilalti, care si ei au rani emotionale ce se vor ciocni cu ale lor. De aceea, este important ca in relatie cu parintii, copiii sa invete sa-l auda pe NU. Iar acest lucru se intampla invatand un set de reguli. Pentru reusita, parintii trebuie sa-si adreseze energia emotionala reziduala din propria copilarie. Parinte bun inseamna sa implinesti nevoile copilului tau, nu sa fii la ordinele si toanele lui. b. Conflictul este schimbarea care urmeaza sa se intample. Dar ce ne facem, intrucat noi nu raspundem bine cand cineva are gandire, sentimente, comportamente diferite de ale noastre? In relatie cu copiii, pe parinti îi viziteaza fie „dihania" coplesirii, fie „dihania" controlului excesiv. In ambele cazuri copiii se simt singuri cu trairile lor. Intrebari pe care sa ni le punem ca si parinti: *Ce emotii din trecutul meu starneste copilul in mine? *Care este oare nevoia lui neimplinita si de fapt, ce se ascunde in spatele comportamentului lui problematic? *In ce alte modalitati mai directe a incercat sa ajunga la mine dar nu a reusit? *Cat de tare il doare oare daca e nevoie de inconstient ca sa ma faca pe mine sa-l vad si sa-l aud? *Cat de mult este afectata judecata mea de propria anxietate? Recent, intr-un parc din Bucuresti am asistat neputincioasa si cu senzatii durereoase in corp la interactiunea dintre o mama si fiica de aproximativ 5 ani: Mama - „De ce te-ai indepartat?" Fata - „Nu stiu!!!" Mama - „Nu stii? Cum sa nu stii? Iti spun eu esti incapatanata! Din cauza aia!" Eram cu copiii mei si ma gandeam si chiar i-am intrtrebat daca au amintiri cand, datorita fricii mele si protectiei le-am cerut lor sustinere, asa cum facea aceasta mamica. Evident ca mi s-a intamplat! Mi-am cerut scuze si am stiut ca si mama mea datorita fricii ca ma pierde, ca mi se intampla ceva rau, a pus frica ei pe umerii mei. Am avut un profund sentiment de compasiune fata de acea mamica si fetita ei. M-am gandit: „Sper ca va ajunge intr-o zi, cat mai curand in cabinetul unui coleg pregatit sa o ajute". De cate ori in loc de a ne ajuta copiii sa-si regleze starile, gandurile, emotiile ii facem sa taca prin amenintarile pe care le rostim si ni se pare ca a vut efect! In nici-un caz, doar a inghitit tot, iar in viitor se transpune in actiune. Adica? In comportamente problemnatice. Si pe deasupra invata sa se si teama de noi si sa inteleaga ca mami si tati uneori isi ies din minti si vorba fie intre noi, copilul se simte abandonat in astfel de momente. Este nevoie sa trecem de la „copilul este obraznic, nerecunoscator, incapatanat" la „copilul are nevoie de mine ca parinte". Copiilor este necesar sa li se faca foarte clar care sunt restrictionarile, dar la momentul prezent, atunci cand este necesar. Dar sa ne fie clar ce vrem: - sa facem un copil „sa se poarte frumos"? sau - Sa-l auda pe NU in clipa in care are nevoie de acest lucru? Important este sa nu asteptam ca se va face mare si ca prin minune, se va comporta normal. Nu putem modela copiii nostri doar cand e convenabil pentru noi, pentru ca ei se bazeaza pe noi pentru a-i ghida de-a lungul timpului. Daca stam de-o parte cateva zile si aparem ca sa disciplinam apoi copiii, ei simt impredictibilitate si nesiguranta. Exprimarile urmatoare sunt conforme cu aceasta gandire - „te-am lasat, te-am lasat, dar tu nu te potolesti, asa ca acum chiar ma scoti din sarite!" Cand un parinte nu-si invata copilul un set de reguli si nu-i cere sa le respecte luand masuri cu fermitate, refuza in acelasi timp sa-i demonstreze iubire si protectie. c. Disciplina eficienta O relatie functionala intre parinte si copil nu este ierarhica, in care parintele da ordine si copilul le respecta. Ea presupune un cerc relational in cadrul caruia copilul pleaca si se intoarce, cu asigurarea ca parintele este tot acolo. Aceasta relatie nu inseamna tehnici comportamentale, ele genereaza doar stres, neintelegeri, limitarea posibilitatilor de dezvoltare ale copilului. Disciplina inseamna relatie, educatie cu lectii de viata, copiii invatand sa-si foloseasca discernamantul, sa faca alegeri, orice conflict fiind un loc de invatare. d. Prea implicat in vietile copiilor De obicei acest lucru se intampla cand relatia cu partenerul nu este satisfacatoare si parintii pun focus pe copil, ca un mod de a deturna atentia. Cum se manifesta? Prin harjoneli zilnice cu copiii pentru mancare, haine, teme. Asa nu-i invatam sa fie ei, persoane distincte, ci îi controlom sa fie noi, sa faca lucrurile exact ca noi. Prea multe reguli si spatiu putin pentru explorare, duce la lipsa de conectare si siguranta. Copiii au nevoie de spatiu pentru hoinareala libera fara griji. Fiecare familie are nevoie de cateva reguli de baza si mai multe reguli flexibile. Ei trebuie sa fie auziti, mereu sa fie un schimb. Asa vor auzi NU-ul celorlalti, daca le este auzit NU-ul lor. e. Educare nu pedeapsa Ca un copil sa auda si NU-ul celorlati, pentru a se dezvolta o persoana relationala, este nevoie ca si parinti sa actionam imediat cum apare un coportament neadecvat. Cum? - Crezand ca in spatele unui astfel de coportamnet este o nevoie neimplinita - Depunand toate diligentele sa descopar nevoia - Daca un copil mic este agitat, îl tinem cu blandete, suntem noi calmi pentru el - Crezand ca pedeapsa poate pune stop unui comportament nepotrivit, dar nu va gasi unul potrivit, iar scopul educatiei acesta este - Sa evitam sa intarim convingerea copilului ca este o problema in corpul lui. Daca au copiii rezultate scolare mai slabe, ne enervam si le controlam viata, daca au probleme fiziologice, ne gandim ca este doar o cauza fizica, daca injura - sa invatam ca parinti sa ne intrebam: Ce din prezenta mea il face pe acest copil sa injure? Ce lipsa interioara are copilul de face acest lucru? Este ocazia de a observa originea emotionala a comportamentului pentru ca el nu se produce din neant, ci este mereu un motiv emotional de subsol. Nu poti sa fii atent la un comportament al copilului intr-o zi si ziua urmatoare sa-l ignori, pentru ca va invata manipularea si sfidarea ordinii si nu va invata sa auda NU-ul celorlalti, iar in acest mod ii scriem traseul catre un fel de psihoza sociala. f. Priveste comportamentul ca alarma de incendiu Intrebarea mea este: in timpul incendiului, unde pui extinctorul, pe foc sau pe alarma? Cand au comportamente dificile, copiii nu sunt rai si au nevoie sa fie pedepsiti, ci sunt buni, dar se confrunta cu emotii dificile pe care nu au invatat sa le exprime intr-o maniera draguta. Au nevoie de noi pentru organizarea acestor emotii! g. Nu toleram bine NU-ul ca fiinte umane, sa acceptam acest lucru. De ce oare? - Pentru ca ne ameninta - Pentru ca simtim neputinta - Cand eram copiii, nu zambeam șagalnic la mama ca sa primim ceva, ci strigam si urlam in gura mare, iar cand îl auzim astazi pe NU, am vrea sa facem la fel uneori, insa invatam cuvinte pe masura ce crestem. Copiilor le spunem prea des NU si nu ne gandim cat de dur se simte pentru ei. - NU - este tradus pentru noi ca si cum nu am fi respectati, asa ca sa devenim noi ca adulti confortabili cu el sa-l auzim si sa-l spunem inainte de a le cere copiilor, apoi urmeaza ei. - Ca adulti, daca nu avem acest confort, vom avea copii cu comportament sfidator si rebel - NU - se spune constient si consecvent, nu ca reactie sau din vinovatie - Ca sa-l spunem pe NU copiilor, cand este necesar, va trebui sa lucram la siguranta personala ca adulti, pentru ca altfel, prin nesiguranta noastra producem in copiii nostri urme ale parintilor nostri si cand nu le putem zice NU, de fapt îi asociem cu acestia, carora nu le-am putut zice NU - Ca sa faca fata NU-ului, copiii au nevoie de timpul nostru in care sa le comunicam ceva de genul - „Nu-ti cer sa fii linistit daca simti neliniste, dar sunt aici sa te ajut sa te confrunti cu ea!". Doar in acest mod emotiile neadresate nu vor ramane in corp si nu vor fi puse in actiuni neplacute. Iar NU-ul va fi auzit! - Cand auzim NU, se pare ca simtim ca ni se rupe din creativitate, insa este necesar sa o deplasam spre alt palier al vietii uneori: sa ne intelem copiii! Cateva intrebari pe care sa ni le punem ca parinti: - Care este toleranta mea ca adult la frustrare? - Devin cumva anxios cand copilul meu este imprevizibil? - Cred despre mine ca merit sa-mi auda copilul meu NU-ul? - La cat timp imi verific asteptarile pe care le am de la copii? - Am locuri in viata mea in care am pierdut controlul si vreau control exagerat in relatie cu copilul meu? - Imi trezeste copilul amintiri dureroase si neputinta din relatia cu proprii mei parinti? - Daca lucrurile nu merg conform asteparilor noastre ca adulti simtim ca nu ne mai putem proiecta viitorul cu incredere? Va invit sa reflectati la cele scrise si va urez mult spor in relatie cu copiii vostri si ai planetei!! Psih Stela Manda