Oamenii îşi dezvoltă de-a lungul vieţii diverse moduri de operare, de rezolvare a problemelor, care de obicei funcţionează pentru că le-au perfecţionat tocmai pentru că s-au dovedit eficiente. Acestea arătă "stilul de viaţă" al oricărui individ adică un model singular de gândire, simţire şi acţionare, unic al acelui individ, ce organizează toate pornirile, străduinţele, tendinţele reprezentând toate manifestările sale specifice.
Stilul vieţii poate fi considerat un schelet pe care se susţine personalitatea. Elementele care derivă din stilul vieţii sunt:
a ) conceptul despre sine, incluzând o identitate (cine sunt eu ), o imagine de sine (ce sunt eu ), o părere despre sine sau stimă de sine (ce calitate am eu ) şi o noţiune de sine ca obiect (ce mă afectează ) . De multe ori ne punem întrebarea, cine suntem? Ce reprezint eu în familie? Care este rolul meu? Cum sunt eu în raport cu ceilalţi? Cât de bine şi cât de confortabil mă simt? Astfel, o afirmaţie de genul "Nu sunt suficient de bun" este o afirmaţie de imagine de sine; "În acest fel valoarea mea scade" este concluzia stimei de sine. Imaginea de sine se referă la abilităţi şi statut, stima de sine este evaluarea valorii. Imaginea de sine poate să mai includă convingeri despre potenţialul persoanei - cum ar fi "Dacă aş fi fost iubit cum trebuie când eram copil, aş fi putut realiza ceva în viaţă."
b ) Imaginea lumii, omul are convingeri subiective nu numai despre sine ci şi despre lumea din jur şi despre relaţia dintre sine şi lume. Noi nu suntem influenţaţi de fapte, ci de sensul pe care îl dăm faptelor noastre sau experienţelor de viaţă.
c ) Idealul de sine, auzim foarte des printre noi spunând că "Nu trebuie să greşesc niciodată", "trebuie să am întotdeauna dreptate", acestea sunt cerinţe idealizate pentru sine, în timp ce "oamenii trebuie să fie întotdeauna corecţi", "trebuie să fii cel mai bun" sunt toate cerinţe idealizate pentru mediu. Ar fi foarte bine dacă acest "trebuie" s-ar putea înlocui cu " ar fi de dorit" sau "ar fi de preferat..."
Ne-am pus vreodată întrebarea de ce ne comportăm la un moment dat într-un anume fel?
Unii consideră că viaţa ne este dată ca să suferim. E bine de văzut dacă mişcarea noastră e folositoare sau este dăunătoare nouă sau celor din jur. Unele convingeri pe care le avem ne pot duce spre convingeri raţionale sau iraţionale astfel încât pot apare idei distorsionate "sunt mai puţin capabil decât x sau y", " oamenii nu mă înţeleg", "lumea este un loc periculos". Există diferenţe între modul de a gândi dintre un bărbat şi o femeie; pentru femei sunt importante cuvintele, iar bărbatul are nevoie de fapte. Adolescentul nu mai vrea atenţia părinţilor ci a semenilor lui, deoarece el simte că este adult, el doreşte să se afirme. Copii în general au tendinţa de a se comporta bine atâta timp cât simt că au un rol în familie, că aparţin. Un copil care spune că "pe mine nu mă iubeşte nimeni", " nu mă vrea nimeni" încearcă să atragă atenţia - răstoarnă lucruri, trânteşte uşa, etc. Acesta are tendinţa de a dezvolta convingeri greşite, este perioada în care exersează stilul vieţii, îl provoacă pe adult "mie nu-mi spune nimeni ce să fac". În astfel de situaţii ar fi bine să se coopereze cu ceilalţi din familie, de a-l valoriza sau chiar responsabiliza. Copilul nu are nevoie de un joc de competiţie, ci de cooperare (faceţi împreună anumite lucruri, implicaţi-l în anumite activităţi ) .
Ce influenţează stilul vieţii? Un copil este influenţat de părinţi, la rândul lui şi el îi influenţează pe părinţi. Influenţe pot să apară din familie, din perioada celor celor "şapte ani de acasă", venirea unui nou membru în familie sau chiar valorile familiei. Putem afirma că sunt valori ale familiei numai atunci când valorile părinţilor coincid. Atunci când valorile părinţilor diferă, copilul poate alege valorile mamei, valorile tatălui, poate alege de la ambii sau poate alege să nu aleagă nicio valoare. Când valorile părinţilor diferă, copilul poate dezvolta trăiri disonante cu privire la loialitate. El simte nevoia să fie de partea unuia dintre părinţi şi de regulă va alege să fie de partea părintelui victimă (părintele care trăieşte pe poziţie de inferioritate ), fiindu-i loial acestuia până când simte el că şi-a reglat sentimentul de inferioritate. De aceea, importanţa acordată primilor ani de viaţă şi a rolului familiei în dezvoltarea personalităţii copilului, punându-se accent pe dezvoltarea armonioasă a afectivităţii copilului, pentru evitarea tulburărilor de comportament şi a îmbolnăvirilor psihice.
Nu este atât de important ce avem, mai important este ce facem cu ceea ce avem.
Pentru a funcţiona, omul are nevoie de reguli. Stilul vieţii este "regula regulilor", organizarea tuturor regulilor individului într-un cadru, ce domină regulile singulare şi activitatea persoanei respective, este planul cognitiv pentru comportament. Însă stilul vieţii nu este o simplă colecţie de reguli, este organizarea tuturor regulilor într-un model, care domină nu numai regulile ci şi toată activitatea de adaptare.