Eu ce aleg…căsătoria sau libertatea!
Tinerii din ziua de azi, mai mult ca oricând se tem de eșec și de pierderea libertății. Mulți percep căsătoria ca o îngrădire a libertății prin prezența celuilalt. Apoi văd diverse situații în care căsătoria nu funcționează sau merge din ce în ce mai prost dar și lupta de putere dintre sexe se dă pe acest teritoriu al superiorității și inferiorității. Astfel, cei doi se află într-un impas. Ce să facă! Mulți preferă o stare de provizorat, un tip de comuniune consensuală de tipul: "Sunt aici și nu sunt aici. Sunt liber și nu sunt liber. Suntem împreună și nu suntem împreună".
Ce pot să facă în acest sens, când unul dintre cei doi, își dorește căsătoria? Ar trebui să vadă că pot să aleagă ce să facă cu propria lor relație, și că, chiar căsătorit fiind poți să te simți liber, cum poți fi de altfel un om liber și să nu te simți deloc liber.
Motivul pentru care oamenii se căsătoresc, este dorința puternică de asociere, nevoia noastră de a aparține, de a conta, și de a fi semnificativi. Cei care aleg să nu se căsătorească, se simt descurajați, iar un om cu curaj face față provocărilor vieții, și preferă să fie un jucător pe "terenul vieții", decât să stea pe margine și să asiste.
O relație se formează când doi oameni se îndrăgostesc și traversează o perioadă de acomodare, se obișnuiesc unul cu celălalt și sunt de ACORD să-și împartă viețile, viitorul și speranțele, formând cuplul. Atunci când cei doi decid să se căsătorească, ei simt potrivirea stilurilor de viață, cunoașterea profundă și bogată, însoțită de interesele, preferințele și înclinațiile partenerului, doar atunci au format o relație intimă. Acordul ce lor doi și potrivirea stilurilor nu înseamnă și identitatea stilurilor de viață. Dacă cele două persoane doresc să domine fiecare, cu greu se vor potrivi, și atunci cu adevărat nu se vor simți liberi.
Într-o relație, dacă ne mișcăm în direcția cea bună, având ca principala direcție, curajul și interesul social în direcția cooperării cu ceilalți, pentru a contribui la binele comun și a rezolva probleme, atunci se dovedește că alegerea noastră este cea potrivită. O căsătorie sănătoasă, e aceea în care fiecare dă și primește. E important să vedem acele modele de familii care au o relație sănătoasă, care își oferă timp pentru a experimenta, care își văd mai des calitățile decât defectele și care privesc cu optimism viața. Orice drum, începe cu un prim pas. Îndrăznește!
Alfred Adler, afirma: "Garanția fundamentală a căsniciei, sensul unui mariaj fericit este sentimentul că semnifici, că nu poți fi înlocuit, că partenerul tău are nevoie de tine, că ceea ce faci este bine, și că ești un prieten adevărat".