Cat de bogati suntem in interior daca tot share -uim? Daca prin doua emoticoane si trei semne de punctuatie am transimis niste emotii, cat de mult suntem noi dezvolatati emotional si cat de mult simtim, traim sau impartasim dragoste daca totul e mecanic si totul e pe internet? Oare stim noi, generatia de azi care nu bea cafea dimineata fara sa deschida facebook-ul sa vada ce like -uri a mai primit sau ce comment nou e pe pagina de profil, sa iubim? Stim noi ce e iubirea daca nici macar nu o traim? Utilizam in exces internetul si devenim anxiosi si depresivi atunci cand e,, connection error ``. Folosim site-urile de socializare doar pentru a ne razbuna pe cei care ne-au gresit, pentru a transmite niste mesaje cu subanteles prin postarile siropoase sau doar pentru a ne face populari si nici decum pentru a ne ajuta la scoala, la facultate sau chiar la locul de munca. Devenim populari acolo unde e mai usor sa o facem, intr-o lume virtuala unde nu trebuie sa dam explicatii si putem sa ne ascundem personalitatea. Lumea internetului pare un,, Rai`` pe pamant, e o lume in care totul e frumos, alegi ce iti place, scrii ce vrei, pui poze cu tine doar daca ai iesit bine, iti creste stima de sine cand curg like-urile la poze, iti faci un ego-masaj cand vezi comment-uri cu complimente, totul decurge pe internet asa cum nu decurge in viata reala. De ce? Pentru ca pe internet ai 2000 de prieteni iar in viata reala te suna putini sa te intrebe ce faci, daca esti bine... De ce? Pentru ca in viata reala poate nu esti sociabil, pentru ca iti este frica ca atunci cand iti deschizi gura ceilalti te critica. In viata reala primesti feedback imediat despre ce ai spus, poate ca nu esti la fel de frumos/frumoasa ca si in poza editata, pentru ca iti cunosti defectele si iti e rusine cu ele. Iti e frica ca ceilalti iti vad defectele si asta ti-ar scadea valoarea.
Treci putin din online in offline si uita-te la viata ta, uita-te la realizarile tale, uita-te daca azi esti acolo unde ti-ai dorit sa ajungi, daca iubesti pe cine ti-ai dorit, daca iubirea din offline e la fel de frumoasa ca cea postata in online. Discrepanta dintre eu-real (offline ) si eu-ideal (online ) ne aduce nefericire si frustrari! Comparatiile cu ceilalti care par mai realizati si mai fericiti ca noi ne adancesc tot mai mult in tristete si ne gandim ca,, noi nu suntem in stare sa fim ca ei, ca ei au, ...ei pot...``. Singurul lucru care ne ajuta este comparatia cu noi insine, cu noi din trecut, in acest fel putem sa vedem unde am facut progrese si unde am ramas pe loc. Comparatia cu ceilalti nu ne ajuta, noi selectam din mediu doar acele informatii care ne confirma credintele, teoria personala. Daca vrem sa fim grozavi, buni, realizati, iubiti, ne comparam cu acei oameni din jurul nostru care nu au ce avem noi si care nu sunt iubiti la fel ca noi. Daca vrem sa ne amintim ca nu suntem in stare, ca nu suntem iubiti, ca nu avem cariera de vis, ne comparam cu acei oameni din jurul nostru care au mai mult, o duc mai bine, sunt mai iubiti. In functie de asta ne simtim bine, suntem mandri sau ne simtim mizerabil si suntem nefericiti. Daca ne-am compara pe noi cu persoana care am fost ieri, alaltaieri, anul trecut? Cum am fi? Am fi mai buni, mai harnici, mai linistiti, mai intelegatori, mai fericiti, mai bogati, mai iubitori?