CALATORIA

Febra plecarii, bagajele indelung gandite, asezate, ordonate, imprastiate, rascolite, cateodata negasite, ascunse sub alte bagaje ordonate, asezate dupa o logica imuabila, rodata in alte multe, poate zeci sau chiar sute de pregatiri. Rememorarea in stare de transa a trezirii in miez de noapte, a fiecarui gest: datul jos din pat, mersul la baie, trezirea celor dragi care ne vor insoti, uimirea descoperind ca sunt deja treji, poate vacarmul sau harmalaia iscata de plecarea imediata. Daaaaaa…..
Si deodata suna alarma de la telefonul mobil, astazi, chiar acum, ca ieri suna poate alarma ceasului electronic sau alaltaieri a ceasului desteptator, model CFR. Ok! Incepe… Si intreg angrenajul se pune in miscare: Hai mai repede ca vreau si eu la baie … Hai iesi odata… Ai luat pastilele de tantari!?... Slipu’ meu unde e ca nu-l gasesc!?... Nu-mi iau claparii astia, sunt oribili!... Cheile si actele le-ai luat tu!?... Hai mai, hai, hai, HAI, ca pierdem trenul… Tableta, ai luat tableta!?... … Sau poate cedarea din fata potopului verbal, egoista insa, dar triumfatoare rostita in dreptul usii: Eu ma duc sa incalzesc masina…
Unele studii au demonstrat ca pregatirea unei calatorii indelung asteptate reprezinta farmecul ei. De exemplu sa strangi bani pentru turul Europei. Un an, poate doi sau patru. Sa stabilesti clar si sigur toate tarile in care vei poposi, toate orasele pe care vrei sa le strabati, muzeele, casele memoriale, piatetele, artezienele, colosii de metal si sticla, fotografiindu-te in dreptul lor, ba tinand in palma un apus de soare prin arcada unei catedrale sau sprijinind un turn inclinat sau poate un racursi care va fi inramat si expus in holul casei ca cel mai bun instantaneu facut vreodata de mine, chiar daca adevarul gol-golut este cu totul altul. Hm…! Distractie si voie buna la cote maxime. Nimeni si nimic nu are voie si nu trebuie sa incerce a ne umbri bucuria. Nimic, nimic. Doar am gandit-o sau poate ne-am gandit-o ca fiind calatoria vietii noastre. Fara de obstacole, fara intarzieri, in care cele mai bune cafenele, berarii si restaurante au cate o masa libera chiar atunci pentru noi toti. Am uitat ceva foarte important! In acest peregrinaj al regasirii de sine nu exista figuri triste sau mohorate, puhave sau hieratice, ci numai oameni tineri, slabi, sanatosi, inalti si zambitori. Calzi si primitori. Care au cel mult copii, dar nu foarte mici care ar putea sa tipe sa te indispuna, ci exact ca aceia din reclame, blonzi, cu zulufi si ochisori albastrii. Nu exista aglomeratie, nu exista poluare sau imbulzeala, vociferari sau taceri urlatoare. Doar o atmosfera a bucuriei perpetue. Da! Iar apoi cand ne vom intoarce siteurile de socializare vor mai primi un calup de fotografii in care personajul principal este zambetul nostru, deoarece nimeni nu zambeste cand este trist, suparat sau ganditor. Fabricantii de aparate care surprind clipa au inventat acea functie minunata, smiley faces si de aici o intreaga tevatura. Cum sa stai in poza serios, cum sa te arati pe siteurile de socializare incruntat sau ganditor sau poate scarbit, sa numai zic de ingrozit sau mai stiu eu ce, sau greseala suprema sa nu zambesti in CV-ul propriu!? Aratandu-ti dintii, sa ne intelegem, ca altfel e grav, e ranjet! Nu, suntem foarte fericiti, deci maleabili, plastelinosi, pseudovertebrali, inclinati catre dialog si catre paharul care chiar daca nu e plin e facut sa poata fi plin, iar daca nu credem asta sunt metode care ne vor scoate orice din cap si chiar vom vedea paharul plin, plin ochi. Ca si o calatorie, casatorie sau terapie, sau orice poate insemna drum impreuna. Da, zice iar carcotasul, dar cine umple paharul, noi sau altcineva!? Si cu ce il umple!? Ne place cu ce il umple (m ) sau nu!? Si uite asa vedem nu doua variante sau trei ci o multime, multe, extrem de multe variante de altfel … Bine, bine, dar sa ne intoarcem la calatoria noastra, indelung asteptata, gandita si regandita si poate mai ales pregatita. Oare ce am uitat sa luam in bagaje!? Chiar am luat tot din lista, cand stim cu totii ca destule lucruri nu vom folosi, ca multe sunt de prisos!? Ce speram sa gasim in calatoria noastra, probabil sansa de a gasi dupa soba din casa noastra comoara si nu la mare distanta, ca in celebra pilda!? Pe alesul, pe aleasa, sau poate adrenalina surfingului inundandu-ne sau ecoul soaptelor-pasilor-gandurilor magistrilor din vetrele oraselor medievale sau antice, sau poate chiar teroarea electrizanta hranind rechinii de la o juma’ de metru din apele lagunelor paradisiace din Pacific sau Indian!? Doar atat!? Nu-I prea putin si cam sec!? Ce cautam, de ce plecam, cum am ajuns sa credem ca asta-i fericirea si inca la pachet, numita cand gold, premium sau poate platinum!? Fiecare avem o oglinda, una chiar in trusa intima din bagaj, daramite acasa, mare, tronand poate in holul de la intrare, ca o ultima privire aruncata noua, intotdeauna serioasa si critica!? Excitement, EXCITEMENT strigam in cor, avem nevoie de asta ca de aer sa ne umplem, sa devenim rotunzi, perfecti, precum un tetraedru. Da! Si vom lua din fiecare popas pe care-l facem o bucata din el: o amuleta, un aftefact excelent antichizat, o vedere, un snop de vederi, poate personalizate, cu noi fericiti calare pe elefantii abundentei, trimise celor de acasa impreuna cu toate urarile de sanatate si viata buna.
Implinire!
…
Asta-I calatoria!? Doar atat!? Nu inseamna oare calatoria doar raspunsuri, doar acele raspunsuri la intrebari!? Un raspuns unic, intregitor la toate intrebarile!? Care sa ne umple golul, vidul de noi insine, in care sa ne regasim frumosi si sa nu uitam, zambitori!? Pentru unii nu insemna nimic. Au fost, au vazut, poate s-au simtit bine si atat. Niciun sediment, nicio emotie, doar o bifa’n calendarul anual. Pentru altii revelatia in forma pura precum surasul pruncilor.
Toate astea si multe, multe altele le-am trait impreuna in cabinet. De la enormitati gandite si rostite si pana la taceri serene.
Terapia este un act de curaj.