Trecerea la varsta adulta implica distantarea de proprii parinti. Aceasta nu presupune neaparat despartirea fizica de ei, cat un travaliu al despartirii de imaginile parentale. Perceptia pe care un adolescent o are despre adulti in general si despre propriii parinti in particular capata o noua dimensiune. Initial, parintii au servit drept model copilului lor. Acesta a crescut fizic, intelectual si afectiv, imitandu-i si identificandu-se cu ei. Copilul se construieste deci prin referinta la parintii lui, prin ajutorul imitatiei si identificarii, doua mecanisme prin care personalitatea copilului se schimba in cursul dezvoltarii sale. Insa primele identificari le dirijeaza si le conditioneaza pe cele ulterioare. In adolescenta, odata cu etapa distrugerii idolilor, adolescentul risca sa se autodistruga in proces, de vreme ce face corp comun cu acesti idoli. De aceea iau nastere o serie de miscari dezordonate. Adolescentul va manifesta fata de parintele/parintii lui elanuri de atasament intens care vor alterna cu atitudini de respingere brusca. Astfel, dupa ce va accepta sarutul de noapte buna, a doua zi nu va ezita sa-si jigneasca mama sau tatal. Pentru areusi sa se detaseze de parinti, este normal sa recurga la manifestari violente si la revolta in raporturile cu ei. In egala masura, pentru un timp, se va indeparta de valorile si principiile transmise, asa cum de exemplu fac multi tineri in jurul varstei de 15 ani, cand renunta la credinta si practica ortodoxa atat de dragi familiilor lor. Adolescentul cauta sa se desprinda de parinti, chiar daca inca se simte dependent de ei. De aceea va incerca sa-i devalorizeze, fara insa sa-i distruga. Adolescenta este varsta la care iti este rusine cu parintii tai. Ti se par prea batrani sau demodat imbracati. Este un procedeu dureros fiindca, atacandu-ti propriii parinti, te ataci pe tine insuti sub toate aspectele in care te-ai identificat cu ei. In aceste conditii, adolescentul isi va modifica la suprafata anumite trasaturi de personalitate, identificandu-se cu altii, adolescenti sau adulti, pentru a fi cat mai putin marcat de propriile agresiuni. Astfel, grupul de prieteni joaca un rol important de support pentru noile identificari. De fapt, grupul de prieteni ocupa locul pe care il avea odata familia. Prietenul cel mai bun sau prietena cea mai buna joaca un rol considerabil de sustinere identificatoare. Adolescenta este varsta alter egoului. Adolescentul are nevoie de un al doilea eu entru a exista. Nu este deocamdata capabil sa aiba relatii armonioase cu ceilalti. Nu se cunoaste suficient de bine si nu este destul de sigur in privinta propriilor limite corporale si psihice, traind relatiile cu celalalt ca un potential pericol. Pentru a nu se autodistruge, adolescentul va intra eventual in conflict cu unul dintre parinti, menajandu-l pe celalalt. Astfel, va exista un parinte bun si unul rau. In acest mod, adolescentul protejeaza o parte dintre identificarile sale. Cu timpul, reconstruindu-se, adolescentul reuseste sa alterneze rolurile de parinte bun sir au:,, Anul trecut, tatal meu era ceva de groaza. Acum cand ne intelegem mai bine, a inceput mama sa m enerveze", imi marturisea un tanar de 15 ani. Un alt mijloc de protectie este ajungerea, cu parintele respins la un acord intr-un anumit domeniu - de ex. tinerii care nu vorbesc deloc cu tatii lor, evitandu-i si respingandu-i, dar care nu refuza niciodata sa joace tennis cu ei sau sa se uite la meciuri la televizor. In sfarsit, daca dolescentul isi respinge complet ambii parinti, poate mentine o legatura cu identificarile sale infantile prin intermediul fratilor mai mari, unchilor sau al bunicilor, care au fost modele identificatorii si poarta in ei aspecte parentale. In situatii patologice, opozitia este mult prea puternica ca sa mai gaseasca ubn sprijin in familie. Poate sa se extinda la toata lumea, antrenand o respingere in bloc a intregii societati. Adolescentul este in acest caz amenintat in integritatea sa fizica si poate raspunde la aceasta amenintare prin comportamente delicvente, agresive sau suicidare. Pentru a elabora desprinderea necesara de imaginile parentale, adolescentul va edifice un adevarat sistem de protectie, intre el si parinti - separare pe care o va controla si pe care astfel o va putea modula in functie de propriile nevoi si capacitatile de a se detasa de ei. Prima distanta este una fizica - de aceea, adolescentul va sta tot mai putin acasa si mai mult la prieteni. Aceste iesiri nu au loc mereu intr-un context ideal si iau uneori forma unei fugi de acasa. Adolescentul nu-si avertizeaza parintii in legatura cu locul in care se afla si pleaca impulsive de acasa cel putin pentru o noapte. Nu trebuie sa consideram orice fuga de acasa o conduita patologica. Daca unele au la baza o suferinta reala, altele sunt cauzate de nevoia legitima de distantare. Daca distantarea fizica este imposibila, ea devine verbala. Conflictele verbale intre parinti si adolescenti sunt frecvente. Dezbaterile fara sfarsit, ruperea tacerii, ridicarea vocii, amenintarile, tonul furios sau agresiv sunt tot atatea modalitati de distrugere a legaturilor infantile, si nu manifestari ale urii. Adolescentul simte nevoia de a-si dovedi ca poate renunta la aceste legaturi. Exista si alte forme de distantare in afara separarilor fizice si verbale. In prezent, muzica ocupa un loc foarte important in viata tinerilor. Ascultand muzica,, sa" care nu este deloc pe gustul parintilor, adolescentul se izoleaza in camera lui, in coconul sau de note, amortizand astfel relatiile sale intrafamiliale. In discoteca, ritmurile tehno, rap sau hip-hop sunt preferate de adolescenti, generand sentimente de extaz comparabile cu ale unor droguri. Ele creeaza un climat plin de exaltare, intr-o ambianta comunitara care suspenda temporar presiunea parentala si adulta. Sentimentul de coeziune cu ceilalti, care impart aceleasi sunete si ambianta, constituie un spatiu protector. Adolescentul urmareste si sa neutralizeze ascendentul parental modificandu-si infatisarea. Alegerile vestimentare nu respecta gusturile parentale. E mai usor si mai economic - in termeni de cantitate de energie psihica - sa schimbi aparenta decat esenta. Modificandu-si infatisarea, adolescentul isi face iluzia ca se distanteaza de propriile imagini parentale, de vreme ce nu mai are aspectul dorit de parinti. Schimbarea hainelor presupune si preferinta pentru anumite accesorii, coafuri, machiaje care formeaza in ansamblu,, un stil". Ele sunt provocatoare, creand astfel distantarea dorita fata de parinti, deplasata asupra ansamblului lumii adultilor. COMPORTAMENTELE DELICTUALE In cazul esecului separarii fizice si culturale a adolescentului de imaginile parentale apar uneori conduite delictuale care au rolul unei provocari. Nu toate delictele comise de adolescenti au acest caracter. Dar daca se intampla acest lucru, adolescentii urmaresc in mod inconstient sa inceteze sa mai fie copiii cuminti care respecta interdictiile transmise de catre parinti. Incalcand legea, adolescentul demonstreaza ca s-a schimbat. In plus, se arata mai putin amabil cu proprii parinti, alterand o legatura afectiva care a devenit mult prea amenintatoare. Furand, de fapt incearca sa se sustraga parintilor. Micile acte delicventionale, frecvente in adolescenta, sunt adesea savarsite in mod impulsiv. La baza comiterii lor sta nevoia adolescentului de distantare si de recunoastere in diferenta sa, dar si cautarea afectiunii si a autoritatii. O rigoare parentala extrema in privinta furturilor comise in prima copilarie poate inscrie copilul pe traiectoria unui comportament masochist de repetitie. El poate ajunge sa valorizeze aceasta conduita: daca furtul provoaca mai multe reactii decat orice alta conduita, aceasta inseamna, gandeste el in mod inconstient, ca este expresia unei adevarate puteri. Conduitele antisociale repetate nu fac, bineinteles, parte din comportamentele banale ale adolescentilor. O interventie precoce poate preveni o fixatie in delicventa. PARINTII DIVORTATI. Ca o regula generala, divorturile maresc riscurile comportamentelor dificile la adolescenta. Dar, uneori, o despartire linisteste adolescentul atunci cand conflictele fara sfarsit fac atmosfera de acasa irespirabila. Daca divortul survine in primii sase ani din viata ai copilului, provoaca o deformare a imaginii pe care acesta o are despre parintii lui impreuna, ca un cuplu. Intr-adevar, copiii crescuti de ambii parinti elaboreaza psihic o reprezentare in care cei doi parinti sunt impreuna si in jurul careia isi construiesc, prin identificari, propria personalitate. Cand, din cauza divortului, aceasta imagine este distrusa, copilul este afectat in identitatea sa; cu atat mai violent cu cat separarea se produce intr-un context brutal si conflictual. Incepand cu pubertatea, adolescentul realizeaza o detasare afectiva de proprii parinti. Va deveni un adult care nu mai poate sa-I iubeasca la fel ca atunci cand era mic. Aceasta detasare evita si o apropiere prea intima. Or, aceasta desprindere de legaturile affective ale copilariei devine dificila cand unul dintre parinti sau amandoi nu fac parte dintr-un cuplu. Fiindca adolescentul tinde sa ocupe locul unui parinte pe langa celalalt. Iar un tata sau o mama vitrega se va confrunta, de asemenea, cu opozitiile adolescentului. Atunci cand separarea se produce in perioada adolescentei, traumatismul intervine chiar in cadrul remanierilor. Doliul imaginilor parentale este perturbat. Suferinta parintilor lui este traita ca ecoul propriei copilarii care-i umple sufletul de tristete. In anumite cazuri, acest doliu este activat si sunt precipitate deschiderea catre exterior cu noi identificari, precum si autonomia. Dar adesea suferinta unuia dintre parinti il va impiedica pe adolescent sa se detaseze de el. Adolescentul isi va amana emanciparea pentru a fi alaturi de parintele devenit fragil. Adolesentul risca sa devina si partinitor, judecandu-si parintii nu numai dupa functia lor parentala, dar si in calitate de barbat sau femeie. Il poate considera pe unul dintre parinti vinovat pentru cele intamplate, adoptand fata de el o atitudine ostila. In acelasi timp, risca sa se autoculpabilizeze pentru reactiile sale agresive. Adolescentul poate sa se considere si in parte responsabil de despartirea parintilor, cu atat mai mult cu cat, in mod constient sau nu, si-a dorit-o uneori, mai précis cand avea sentimente negative fata de unul din ei. Culpabilitatea rationala poate fi la originea tentativelor de suicid. CATEVA SFATURI PENTRU PARINTI Atitudinea parintilor este fundamentala in cadrul acestei distantari necesare. Ei trebuie sa-si modifice comportamentul. Nu poti creste un adolescent ca pe un copil. Mentinerea unei distante poate insemna pentru parinti respectarea unor noi regului: sa bata la usa inainte de a intra in camera adolescentului, sa nu-i mai umble prin lucruri (sau s-o faca mai discret ), dar si sa nu-i mai dea voie sa intre si sa iasa din camera lui dupa bunul plac, sa nu mai doarma cu el, sa evite o prea mare proximitate corporala, sa puna o incuietoare la baie, sa nu mai defileze dezbracati prin fata lui si sa nu-i mai impartaseasca propriile probleme sentimentale. Diferentierea parintilor fata de proprii copii inseamna adoptarea unui stil vestimentar personal si a unor tipuri comportamentale care sa nu le imite pe cele ale adolescentilor. Daca adolescentul/a opteaza pentru un nou gen, e bine ca parintii sa-l recunoasca fara sa-l denigreze sau sa-l idealizeze.In cazul comiterii unor acte de contraventie, parintii trebuie sa le ia in considerare pentru a evita riscul agravarii lor si sa le pedepseasca fara a le dramatiza. Asumarea riscurilor este specifica adolescentei. Nu pot fi toate impiedicate, de aceea, atunci cand se manifesta, trebuie recunoscute ca atare de catre parinti:,, De data aceasta ai riscat foarte mult. Nu as fi indraznit niciodata asa ceva.". Teama fireasca pe care aceste riscuri o sadesc in inima parintilor nu trebuie ascunsa. Cu cat adolescentul va fi mai constient de faptul ca actul sau a produs un effect, cu atat va fi mai putin tentat sa mearga mai departe. Doliul imaginilor parentale este insotit in oglinda, pentru parinti, de doliul copilului lor mic. In consecinta, si pentru parinti adolescenta este un moment dificil. La nasterea copilului lor, si chiar inainte, proiectasera asupra lui multe sperante si asteptari. El urma sa fie ceea ce ei nu erau sau sa realizeze ceea ce ei nu putusera. Copilul era a doua lor sansa, intrucat toti parintii, ca majoritatea adultilor, s-au vazut nevoiti sa asiste la spulberarea viselor din adolescenta la contactul cu realitatea propriei existente. Dar acest copil apare adesea diferit de ceea ce-si imaginau sin u pare sa fie asa cum se asteptau.. In aceste conditii, deceptia este adesea sursa de agresivitate. Amaraciunea sperantelor nerealizate este uneori amplificata de asteptarea inconstienta a unei,, rambursari" a tot ceea ce parintii au consacrat copilului lor. Educatia implica renuntari reale sau imaginare si adesea sacrificii.,, Dupa cate am fac cut pentru tine!" este o fraza pe care toti adolescentii au auzit-o la un moment dat. Ei sunt de asemenea prizionerii acestui sentiment de datorie. Trebuie in acest caz sa li se spuna ca datoriile fata de parinti fac parte din categoria acelora care nu pot fi rambursate niciodata in totalitate. Devenind adult si transmitand la randul lui celor mai tineti, iubirea se mentine. Parintii simt ca autoritatea lor se cletina. Pierd controlul asupra copiilor lor. Aceasta pierdere a puterii este inca si mai dureroasa daca este insotita de dificultati personale sau impasuri affective (probleme conjugale ) ori profesionale (somaj ). In loc sa faca unele compromisuri sau sa se aseze la masa tratativelor, unii parinti se blocheaza, din nefericire, in pozitii autoritare. Isi imita uneori proprii parinti, proiectand asupra copiilor lor agresivitatea pe care au cunoscut-o in copilarie. De asemenea, cateodata, ii fac pe copii lor sa plateasca in plan simbolic ceea ce ei insisi nu au rambursat propriilor parinti. Anumite familii traiesc in system inchis, in completa autarhie. Orice persoana din afara este vazuta ca un pericol potential. Schimbarile operate de copil nu sunt recunoscute. Remanierile si deschiderea spre lume realizate de adolescenti sunt o amenintare pentru acest tip de familii. Adolescentul este nevoit in acest caz sa adopte moduri violente - fuga de acasa, toxicomania, chiar tentative de suicid - pentru a se detasa. Pubertatea copilului ii pune pe parinti fata in fata cu o noua generatie. O impresie de batranete ii tulbura uneori cu aceasta ocazie. Moartea nu le mai apare asa de indepartata. Isi pierd siguranta de sine in momentul in care copilul le testeaza rezistenta pentru a-si experimenta noua forta si pentru a se asigura ca amandoi sunt sufucuent de puternici pentru a nu se lasa prada suferintei cand va pleca de langa ei. Toti adolescentii pe care i-am avut in terapie, la spital sau la cabinet, si pe care parintii mi i-au descries ca fiind niste personae egoiste, indiferente, insensibile, dezinvolte sau ingrate si-au manifestat ingrijorarea cu privire la proprii parinti. Parintii sunt la mijlocul vietii cand copiii lor ajung la pubertate. Realizeaza un prim bilant, comparandu-si viata reala cu cea la care au visat, dat fiind faptul ca adolescenta copiilor lor le readuce in memorie propria adolescenta, cu sperantele si idealurile ei. Uneori, se instaleaza un sentiment de amaraciune sau de tristete. Anumiti parinti traverseaza atunci o veritabila criza personala care poate duce la divort. Adolescenta copiilor este un factor de fragilitate pentru cupluri. Repune in discutie sexualitatea, care nu mai este poate asa de prezenta intre parinti. Provoaca interogatii personale, ceea ce este un lucru folositor uneori:,, Cum arata viata mea? Care sunt nevoile mele? Mai sunt indragostita de sotul meu? Ce am facut cu viata mea?" Readuce, de asemenea, in prim plan sentimentele, afectele, pulsiunile parentale ingropate odata cu aceasta epoca a vietii. Ea redeschide cutia Pandorei perioadei adolescentei parentale incheiate nesaisfacator. Aceasta nu se face sistematic, si unii parinti au suficiente resurse pentru a depasi aceasta etapa, spre deosebire de altii care sunt total derutati. Adolescentii pot observa, fara a fi capabili sa exprime verbal, sentimente de neliniste la parintii lor in legatura cu trecerea timpului. Din aceasta cauza, se pot simti vinovati pentru faptul ca au crescut, amplificand o eventuala stare depresiva. Aceasta ingreuneaza si mai mult travaliul pierderii copilariei, prelungind starea de imaturitate. Adolescentul isi pierde copilaria atunci cand parintele isi pierde tineretea si fiecare din ei se va agata de celalalt in incercarea de a limita efectele acestor pierderi. Parintii, desi satisfacuti inconstient de aceasta stagnare, pot, de fatada, sa se planga de imaturitatea copilului lor si sa-i accentueze sentimental de culpabilitate. Autoritatea parintilor, in aceasta etapa, trebuie sa existe si sa reziste; chiar daca adolescentul i se opune si o contesta, el se sprijina pe ea. Are nevoie de soliditate, nu se poate baza pe vid. Impune-i principii care au sens sin u pentru a-ti demonstra puterea: respecta regulile vietii de familie, orarele si spatiile commune. Cat despre spatiile private, parintii le au pe ale lor, sa le respecte si pe cele ale adolescentului, camera, lucrurile, intimitatea lui. Exersati autoritatea negociata prin consultare comuna, dialog si diplomatie. Folositi oferta de compromis si umorul, nu luati totul in serios. Instaurarea unui schimb de idei autentic cu adolescentul ii insufla incredere, mai degraba decat rusine si vinovatie. Inseamna sa-i permiteti sa reflecteze si sa se simta responsabilizat, sa-l ajutati sa se dezvolte si sa infloreasca. Daca prefera sa se destainuie altuia, nut e supara. Ca parinte, vrei sa te ocupi de tot, dar trebuie sa-I respecti micile lui secrete. Copilul tau se emancipeaza, trebuie sa suporti aceasta idée. Nu mai esti sin u vei mai fi niciodata centrul existentei lui. Asta nut e impiedica sa-ti explicit propriile limite.,, Nu sunt de accord sa te intorci pe scuter la unu dimineata, am fost ingrijorat." Spune clar ce astepti de la el, ce gandesti, fara falsa vinovatie si fara sa cedezi santajului. Asuma-ti propriile credinte, propria moralitate chiar daca vei fi considerat un invechit. Tine-i piept, accepta-i indignarile, exasperarile, imbufnarile si tolereaza discutiile inevitabile si salutare. Daca nu reactionezi, adolescentul, incantat pe moment, va fi angoasat pe termen mediu. Este linistitor sa fii controlat. Rolul parintilor descreste pe masura ce copilul se mareste. Dar sondajele arata ca 88% din adolescentii chestionati declara ca familia este foarte importanta pentru ei, inaintea prieteniei, banilor sau dragostei!