Dilema noastră


Adesea nu ştim ce să facem cu copiii noştri. Uneori devin obraznici, au un comportament insuportabil.Chiar dacă merg în parc pentru a se relaxa şi ptr a petrece un timp plăcut, ajung şă fie plesniţi în public, mamele nerăbdătoare îşi smucesc copiii care opun rezistenţă şi ajung acasă într-un final întrebându-se ce au căutat în parc...care a fost relaxarea?
La restaurante, micuţii dau dovadă de proastă creştere, sunt irascibili, deranjează mesele altora, strigă, cerând atenţie, laeargă neobosiţi, refuzând chiar să mănânce până nu sunt convinşi. Aşadar ăn locurile publice auzim furie, cereri furtunoase, copiii ţipând, răspunsuri obosite, resentimente, părinţi disperaţi. Acasă, copiii arată lipsă de cooperare, refuzăă asumarea responsabilă a oricărei sarcini în casă. Sunt zgomotoşi, nu ascultă şi sunt lipsiţi de maniere. Uneori arată o lipsă de respect, colosală, faţă de adulţi, adeseori îi ainsultă, iar aceştia din urmă acceptă. Copiii noştri sunt obraznici şi noi asistăm neajutoraţi, îi rugăm, îi pedepsim, îi mituim ptr a-i face să se conformeze unei oarecare ordini.Acest comportament lipsit de norme, provocator, a devenit atât de comun, încât este acceptat ca fiind normal, drept ptr care auzim tot mai des "Aşa sunt copiii". Ei bine, nu sunt aşa....este doar o modalitate de a ne eschiva şi de a ne arăta înfrângerea.
La şcoală, mulţi copii refuză să accepte responsabilitatea de a învăţa. Profesorii le cer părinţilor să fie atenţi dacă copiii îşi fac temele, dar sunt incapabili să spună cum se poate face aceasta fără luptă. Totodată potenţialul comportamentului delicvent apare la vârste tot mai mici. La fel eşuează şi judecătorii care le cer părinţilor să-şi ia copiii de pe străzi noaptea, însă fără a le oferi o soluţie...cum să facă acest lucru.
Mulţi părinţi devin la rândul lor, din ce în ce mai furioşi şi tulburaţi. Speranţa lor, a fost aceea că vor putea ceşte copii fericiţi şi sănătoşi şi siguri de locul lor în societate. Văd însă, că fiii lor devin nesatisfăcuţi, plictisiţi, nefericiţi, dispreţuitori şi obraznici. Abilitatea de a creşte copii pare să se fi pierdut. Suntem martorii schimbării valorilor morale, ni se spune adesea că problemele din prezent sunt rezultatul insecurităţii adultului, al instabilităţii emoţionale sau al imaturităţii.
Auzim adesea despre lipsa de maturitate a dulţilor, copiilor, acesta nu este decât un termen evaziv...în prezent maturitatea înseamnă creştere completă şi dezvoltare, realizarae totală a potenţialului. Puţini indivizi îl ating, deoarece creşterea şi dezvoltarae durează toată viaţa.Adulţii sunt adesea deranjaţi de noţiunea conform căreia copilul este egalul lor social. Egalitate nu înseamnă uniformitate! Egalitatatea înseamnă că oamenii, indiferent de ce îi separă şi de abilităţi, solicită în mod egal demnitatea şi respectul. Trăim şi acum cu convingerea că suntem superiori copiilor noştri, de fapt, copiii sunt adesea mai capabili decât suntem noi şi au tendinţa de a fi mai isteţi în anumite situaţii. Copiii sunt sensibili faţă de climatul social şi simt egalitatea dintre ei şi adult, dar totodată nu tolerează o relaţie autoritar submisivă.
Este adevărat că adulţilor le lipsesc metode noi, bazate pe principii democratice prin care să-i ghideze şi să-i educe pe copii în direcţia unei vieţi sociale. Ştim bine că, conflictele perturbă relaţiile interpersonale, iar într-o atmosferă conflictuală stresul şi încordarea produc tensiune, nervi, iritabilitate, ducând astfel spre aspectele negative ale vieţii sociale. Ştim cu toţii că libertatea este componentă a democraţiei, însă nu o putem avea dacă nu recunoaştem şi respectul faţă de libertatea altora. Aşadar, avem nevoie de ORDINE, ordine care vine atât cu obligaţii cât şi cu restricţii. Libertatea implică, deci, responsabilitate, ...mulţi au uitat acest aspect. Obiceiul adulţilor de a le lăsa copiilor libertate fără restricţii, i-a transformat pe copii în tirani, iar pe părinţi în sclaci. În acest context, cei mici se bucură de libertate, iar adulţii îşi asumă toate responsabilităţile.

Ce fac părinţii?

• fac faţă consecinţelor dezastruoase ale excesului de libertatepe care şi-l asumă copiii;
• îi acoperă;
• primesc pedepsele, insultele;
• îndură pretenţiile celor mici;
• îşi pierd influenţa asupra coilului;

Ce repercursiuni au toate aceste asupra copiilor?

• pierd simţul ordinii ptr că nu există restricţii care să-i poată ghida;
• devin preocupaţi să fcaă lucrurile în felul lor, decât să înveţe restricţiile şi principiile necesare traiului în grup;

Regulile, şi restricţii bine definite dau un sentiment de siguranţă în structura unei societăţi, fără acestea, copilul se simte total pierdut. De reţinut este faptul că libertatea implică ordine, însă micuţii nu trebuie forţaţi să se conformeze, ei trebuie să fie stimulaţi şi încurajaţi pentru a lua parte voluntar la menţinerea ordinii.