Parintii sunt cei fata de care, in primii ani de viata, copilul este dependent total pentru a supravietui, fiind nevoie sa i se asigure, pe langa nevoile fiziologice de hrana, caldura, igiena, imbracaminte, confort si nevoile simbiotice, contactul fizic si contactul vizual, nevoia de a fi acceptat, vazut, inteles, recunoscut, de a se lega exclusiv de mama, de stabilitate, de predictibilitate, de a fi valorizat (unicitatea mea este buna pentru tine ), de a se vorbi cu el, de fi primit cu bucurie, de apartenenta urmand ca apoi, odata cu inaintarea in varsta a acestuia, parintii sa ii asigure in continuare nevoile specifice varstei la care se afla copilul: de hrana, de siguranta, apartenenta, de confirmare si recunoastere a individualitatii, de iubire si aprecier, de independenta, ceea ce ii asigura copilului o dezvoltare armonioasa si sanatoasa.

Uneori insa, din diverse cauze, parintii nu isi indeplinesc in totalitate sau chiar deloc rolul de parinte fata de copil, ceea ce ii provoaca traume profunde acestuia si care, din pacate, poate lasa rani adanci in psihicul lui, schimbandu-i cursul vietii si condamnandu-l la multa suferinta.

Privarea copilului sau adolescentului de oricare dintre aceste nevoi, din partea parintilor, poate duce la devalorizarea si lipsa de incredere in sine a acestuia, la a nu isi cunoaste nevoile si drepturile, la a accepta situatii nesanatoase si nefiresti, la comportamente pasiv-agresive, la comportamente de dependente de persoane (teama de abandon ), la abuz de substante, jocuri, etc, la dezechilibru emotional, la relatii dezechilibrate sau chiar toxice cu prietenii sau partenerul, rezultate proaste la scoala, dezinteres, la sentimente de autoinvinovatire, la tendinta de a-si face rau, la depresie, anxietate, sau alte tulburari, sau la psihosomatizarea conflictelor psihice in diferite boli si afectiuni; la maturitate, acestia au sanse mari sa repete modelul invatat de la parinti, cu proprii copii, perpetuand astfel suferinta in familie, din generatie in generatie.

Neavand termeni de comparatie, acestia nu sunt capabili sa inteleaga cu claritate si sa separe comportamentele anormale ale parintilor, ajungand sa interiorizeze neimplicarea, ignorarea, indisponibilitatea emotionala, tirania, abuzurile emotionale sau fizice sau dependenta parintelui ca fiind ceva normal (chiar daca uneori intuiesc sau au sentimentul ca ceea ce se intampla nu este in regula ), din cauza regularitatii cu care se intampla in viata lor, devin modul lor de viata.

Desi relatia cu astfel de parinti „cu probleme” le-a adus multe prejudicii si suferinta, ruperea dependentei emotionale este una destul de dificila, relatia „toxica” durand „de o viata” si pana in prezent, cand acestia deja sunt adulti.

Ajutorul specializat si suportul unui psihoterapeut poate fi de mare ajutor pentru a face acest pas destul de dureros, fiind nevoie, in acelasi timp de multa vointa, implicare, rabdare si intelegere fata de sine in decursul intregului proces psihoterapeutic de autocunoastere autentica de sine, dezvoltare personala si restructurare a credintelor si valorilor.

Psihoterapeutul poate ajuta, de asemenea, persoana in a-si restabili reperele, aducand informatii legat de ceea ce inseamna relatii sanatoase, roluri de parinte, drepturile copilului/adolescentului/ persoanei, ajutand-o sa isi foloseasca propriile resurse pentru a face fata situatiei si sa isi dezvolte noi mecanisme si tehnici proprii care sa ii aduca beneficii, cu un consum emotional cat mai mic.

Orice schimbare este posibila si sta in puterea noastra sa o facem; trebuie sa dorim acest lucru si sa fim dispusi sa iesim din zona de confort, lucrand la a ne construi propria viata pas cu pas, zi de zi, iar rezultatele vor aparea cu siguranta!