Este simplu sa avem o viata fericita alaturi de persoanele care ne inconjoara si pentrut aceata nu trebuie decat sa ducem o viata normala, bazata pe nevoile noastre autentice. Adesea, intr-un mod inconstient, ne complicam singuri viata si aici este vina prejudecatilor.Si pot da nenumarate exemple din diverse aspecte ale vietii noastre, in care prejudecatile ne fac sa manifestam comportamente anormale, ilogice, defectuoase, care nu fac decat sa ne aduca o viata grea si plina de chin. Incepand cu binecunoscuta tendinta a oamenilor, in special a tinerilor, de a-si ascunde sentimentele, tendinta izvorata din prejudecata aberanta de a parea altceva decat suntem, adica persoane puternice, greu de daramat, caci altfel, am auzit noi, ca celalalt ne va specula slabiciunea. In realitate, toti suntem fiinte umane, ca atare avem sentimente, trairi sufletesti, suntem sensibili si usor de ranit.Ascunzandu-ne sentimentele si sensibilitatea nu facem decat sa-i indepartam pe ceilalti de noi si sa le atragem distantarea si indiferenta, insensibilitatea sau poate chiar rautatea si inversunarea de a ne demasca adevarata noastra fire.Eu compar starea asta de a parea "dur" cu a-ti construi o carapace foarte tare in jurul tau, tocmai pentru a te proteja, ai crede, insa cu atat mai mult cei din jurul tau vor lovi mai tare, pentru a o sparge, caci cu un al 6 lea simt, oamenii simt ca sub acea carapace e ceva fragil si minunat si asta vor vrea sa vada.Si ajungem sa ne intrebam de ce primim atatea "castane" in carapace si cu cat primim mai multe lovituri cu atat ne ingrosam carapacea si cu cat ne ingrosam carapacea, cu atat mai mult ceilalti se vor forta mai mult sa dea mai tare sa o sparga.Noi am fi capabili, ca fiinte normale, sa lovim un om sensibil? Categoric NU.Atunci de ce sa pozam in duri, ci nu in sensibili, asa cum si suntem? Exista nenumarate prejudecati cu care ne inconjuram : prejudecata ca oamenii sunt rai, prejudecata ca o sa fim abandonati, prejudecata ca o sa fim inselati, prejudecata ca o sa fim exploatati, prejudecata ca seful este tiran, prejudecata ca o sa fim barfiti, prejudecata ca o sa "ni se puna bete in roata la servici", prejudecata ca o sa fim furati, pacaliti, ca nu trebuie sa spunem ce gandim, ca partenerul nu ne va satisface, ca se va schimba cu timpul, ca iubirea e trecatoare, ca va aparea plictiseala in cuplu, ca barbatii sunt diferiti de femei ca trairi sufletesti, ca barbatii au nevoi diferite de femei si vice versa, ca atunci cand ceva merge rau este vina celuilalt, ca celalalt este indiferent si se gandeste numai la el, s.a.m.d.In realitate toate acestea sunt doar in mintea noastra, si surprinzator, crezand in ele, chiar o sa ni se confirme toate.Tine de noi sa ne creem realitatea.Trebuie doar sa ne intrebam care sunt nevoile noastre reale si odata constientizate, implinirea acestor nevoi vine de la sine.Sa lasam prejudecatile, negativismul, defectele celorlalti, de o parte si sa facem tot posibilul sa ne creem propria viata.Sa ne asumam vina si sa ne depasim limitarile. Poate suna ciudat, dar calea usoara este sa traim dupa nevoile noastre si dupa modelele pe care ni le-am construit singuri, bazate pe propria noastra experienta si analiza, in timp ce calea grea este aceea de a interioriza prejudecatile, modelele celorlalti, fie ale parintilor, profesorilor sau a unor persoane importante, mai "experimentate ", cu care am avut contact in viata noastra si care ne-au transmis din experienta lor proprie de viata, si ma refer aici la modele care nu se muleaza pe sistemul nostru propriu de valori, credinte si nevoi. Luand aceste modele, ne transformam in "portavoci", transmitand ideile (uneori de-a dreptu aberante ) altora mai departe.Viata noastra TREBUIE sa ne apartina in intregime, caci urmarile deciziilor noastre noi le traim, nimeni altul. Ca atare, sa ne creem o viata minunata, asa cum ne-o dorim!