Mă uit la mine și nu îmi dau seama când am ajuns în acest punct, în această situație. Sunt eu…dar în același timp simt că ceva s-a schimbat în mine. Mă simt ca într-o capcană asemenea unei pânze de păianjen. Sunt insecta din pânza altcuiva. Cum am ajuns aici? Ce s-a întâmplat? Când? …..

     Relații….relații pe care ni le dorim și pentru care facem compromisuri; relații în care cedăm de dragul celuilalt; relații în care iertăm sperând într-o schimbare….; relații în care uităm de noi înșine.

     Te recunoști în aceste cuvinte? Ai trecut prin situații asemenătoare? Te aventurezi și tu în astfel de relații toxice? Totul începe frumos, ca un dans nupțial, în care se oferă foarte mult: atenție, susținere, ajutor, bună dispoziție, confort emoțional. Ai senzația că este persoana potrivită pentru a petrece timpul cu ea (poate fi vorba despre un partener de viață sau despre un prieten ).                  Povestea începe cam așa:

     Era plăcut la început. Râdeam împreună, aveam subiecte de discuție interesante, ne susțineam reciproc, ne simțeam bine împreună. Simțeam amândoi cum evoluăm. Până într-o zi…. După un timp, după ce încrederea și-a făcut loc în relație, s-a simțit o ușoară detașare a persoanei de lângă mine. Și astfel a început procesul de metamorfoză. Nu o mai recunoșteam de la o zi la alta. Vorbele frumoase s-au transformat în critică…; nu mai eram de nivelul ei…; voia să controleze totul, inclusiv și pe mine… Mă simțeam ca într-o capcană. Ceea ce simțeam era ambiguu. Astăzi iubeam, mâine doream să plec. Orice om normal ar fi spus să fug, dar eu nu puteam. Așa aș fi spus și eu altora în alte condiții. Dar uite cum stau și aștept să se întâmple o minune. Și iert și o iau de la capăt. Simt că sunt într-o relație toxică, dar nu pot renunța. Încă trăiesc cu speranța schimbării celui de lângă mine.

     Încet, încet am început să mă transform și eu. În ceva ce nu-mi era cunoscut până atunci. Omul blând și bun din mine devenise unul agresiv nu numai cu partenerul său, ci și cu el însuși. Mă răneam atât fizic cât și emoțional. Sunt în mijlocul pânzei. Nu mai am scăpare. Sucurile digestive ale celui ce m-a prins pătrund în mine și mă rănesc. Observ cum și eu mă rănesc la rândul meu. Culmea este că nu pot ieși de acolo. Mă zbat și mă înfășor mai tare. Mă ține ceva și nu știu ce. Este dincolo de capacitatea mea de a înțelege. Ce să înțeleg? Ce să fac? Cum să depășesc această situație? Ce vreau de fapt? Să plec sau să rămân? Ce mă ține aici? Ce anume din interiorul meu nu-mi dă voie să merg mai departe?

     Am învățat că din orice lucru poți învăța ceva. Ce am de învățat de aici? Peste ce nu pot trece? Am inceput să mă uit la trecutul meu. La relațiile mele din copilărie. Până la urmă aveam tot timpul din lume. Stăteam într-o pânză de unde nu puteam scăpa. Am descoperit, reușind să îmi acord timp doar pentru mine, că în relație cu cineva drag mie, am trăit aceleași sentimente pe care le trăiesc și acum. Copilul de atunci nu putea riposta. Copilul de atunci nu învățase că este important să aibă grijă de el. Dar acum este timpul să învăț. Pentru că nu mai vreau să mă pedepsesc și nici să fiu pedepsit. Pentru că nu vreau să controlez, dar nici să mă las controlat de alte persoane. Este timpul să învăț să mă iubesc. Și să ies din această relație toxică ce simt că mă că mă lasă fără energie.

     Când trăiești o astfel de relație, acordă-ți timp și du-te în trecutul tău. Privind la relația ta cu cei dragi, poți primi răspunsuri de care ai nevoie pentru vindecare. Cum s-au comportat? Cum ai interpretat tu acel comportament? Cum te-a afectat? Ce ai simțit? Ce te-a rănit? Dă-ți voie să ieși de acolo!

     Tu acum știi că meriți mai mult. Meriți să fii fericit. Meriți să fii iubit. Meriți să iubești. Meriți să te iubești.

      Nu mai aștepta schimbarea celuilalt. Acordă-ți timp ție și îndrăznește să schimbi în tine programul ce te ține captiv.