Învață, iubește, iartă

Inapoi Autor: Psihoterapeut Iulia Tudose

Este viața o lecție importantă?

Ce este viața? Ce este fericirea? Care este scopul vieții?

Sunt întrebări puse de mii de ani. S-au dat diferite definiții acestora, încercând a se găsi secretul armoniei. Dar…acesta se află în fiecare dintre noi.

Oprește-te din drumul tău grăbit pentru o secundă și uită-te la ce ești tu în această clipă?

Ce ești tu?

Cine ești tu?

Și vei răspunde, poate, că tu reprezinți o funcție sau un rol pe care îl îndeplinești la serviciu sau în familie: sunt mamă, sunt copil, sunt doctor, sunt inginer, sunt…… Te identifici cu rolul pe care îl ai. Dar oare ești numai atât?

Și datorită acestei întrebări, privești la tine, apoi privești în jurul tău și îți dai seama că ai ajuns în rolurile despre care vorbeai, trecând prin anumite experiențe. Experiențe care te-au format și ai devenit omul de azi. Aaaa, poți spune! Sunt suma experiențelor pe care le-am trăit. Sunt ceea ce trăiesc.

Acum, privește la aceste experiențe și întreabă-te: de ce am nevoie să trec prin aceste experiențe de viață? Care sunt experiențele de care-mi aduc aminte? Cum mă manifest atunci când vin peste mine experiențe pozitive? Dar ce fac atunci când ele sunt negative?

Cum reacționezi când în viața ta se întâmplă ceva negativ? Poate că ai învățat să-ți plângi nefericirea. Și poate consideri că ești un om fără noroc. Și faci asta ori de câte ori treci printr-un eveniment asemănător. Și nu-ți dai seama că, încet, încet te vei învârti într-un cerc din care nu vei mai putea ieși. Cercul nefericirii tale. Pentru că plângând mereu, vei ajunge să atragi spre tine acele evenimente care să-ți confirme ceea ce tu crezi despre tine: că nu ești norocos și că ești nefericit.

Dar dacă ai privi un pic diferit?

Te-ai gândit vreodată că aceste experiențe pot fi teste peste care ai nevoie să treci pentru a trece la altă etapă? Învățare, depășire, evoluție. Este ca la școală: ai nevoie să dai teste pentru a trece în clasa următoare.

Acum ia aceste informații și du-le în interiorul tău. Privește-le și alege să înlocuiești plânsul, cu decizia de a te întreba: ce anume am eu de învățat din această experiență? Ce lecții importante am de trecut pentru a putea merge mai departe? Și vei vedea că, privind lucrurile în acest mod, te vei simți mai eliberat. Nu mai privești din perspectiva îngrijorării, ci din cea a speranței și a bucuriei.

Hai sa vedem împreună câteva lecții peste care vei putea trece, ca reper pentru ce ai putea să urmărești:

Lecția accesării puterii interioare - aceasta se referă la ceea ce am discutat până acum. Renunțarea la starea de victimă care se plânge tot timpul - și accesarea stării de lider, de luptător pentru propria stare de bine. Doar tu ai puterea de a-ți găsi fericirea și de a o păstra în inima ta. Lecția încrederii - iar aici nu este vorba doar de încrederea în sine, care este o parte esențială pentru fericirea și viața ta; aici vreau să vorbesc și despre încrederea într-o forță divină care te iubește și care te-a investit cu puterea de a lua cele mai bune decizii pentru tine. Fii încrezător că vei reuși și ți se vor deschide căi spre reușită. Pentru că atunci când îndrăznești să visezi, lucrurile din jur vor lucra pentru tine.

Lecția răbdării - învață să ai răbdare cu tine și cu ceilalți; învață să ai răbdare în a aștepta momentul potrivit pentru tine, acela care este pregătit pentru tine. Nu îl grăbi. Este nevoie ca universul să așeze lucrurile astfel încât să-ți fie bine. Atunci când le grăbești…..

Lecția toleranței - fii bun cu tine și cu ceilalți. Pune totuși niște limite peste care să nu dai voie să se treacă. Asta înseamnă respect de sine - altă lecție de învățat.

Lecția iubirii - a învăța să te iubești este o artă. A învăța să-i iubești pe ceilalți este armonie. A învăța că ești iubit, este un miracol. Și după ce înveți bine lecția aceasta, fericirea va sta mereu la tine în casă, în sufletul tău. A învăța că forța care te guvernează este un părinte iubitor, care îți vrea binele, îți va aduce pace. Pentru că un părinte dorește binele copilului său. Chiar dacă uneori este nevoie să-l treacă prin anumite evenimente neplăcute, pentru ca acesta să învețe, pentru a-i fi bine în lume. Oare nu faci și tu la fel cu copilul tău? Nu faci asta pentru că îl iubești?

Lecția iertării - renunță la mânie, renunță la răzbunare, pentru că de fapt toate aceste acțiuni îți macină inima și trupul. În timp ce te gândești cum să faci rău celui care te-a rănit, corpul tău deja suferă de pe urma energiilor negative pe care le acumulezi. Alege să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău, acordându-ți în primul rând ție șansa la pace. Acest lucru nu înseamnă că-i vei strânge mâna, pentru a avea din nou parte de un alt tratament lipsit de respect. Este vorba despre a alege pacea din interiorul tău. Iartă-te pe tine și ia decizii în favoarea ta.

Lecția echilibrului - privește în jurul tău. Totul este echilibru. Descoperă-l! Simpte-l! Deschide ochii și analizează universul. Atunci când vei înțelege acest mister- vei acționa cu totul altfel.

Dă-ți voie să crești, să te dezvolți, să renaști! Pentru că niciodată nu este prea târziu. Dă-ți voie să privești propriile tale lecții cu o atitudine pozitivă, să le înveți și să le depășești pentru a merge mai departe. Când vom mai sta de vorbă și va veni întrebarea: cine ești tu? Ce este viața? Ce este fericirea? Ce crezi că-mi vei răspunde?

Iulia Tudose - Cabinet individual de psihologie

Iulia Tudose - Cabinet individual de psihologie



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp