În domeniul matematicii logice, există o ramură denumită logica strategică, diferită de logica obişnuită, raţională. Pentru a rezolva o problemă prin această logică, nu se porneşte de la cauză ci de la finalul scontat şi urmărit construindu-se intervenţia în sens invers, adică pornind de la obiectivul pe care îl urmăreşti până la punctul de start. Astfel, într-o problemă specifică, psihologică sau organizaţională, logica poate fi una neobişnuită, paradoxală, contradictorie aşa că trebuie să apelezi la o logică alternativă pentru a o putea rezolva, să foloseşti paradoxul, să utilizezi stratageme. E deja un fapt binecunoscut că 20% din omenire suferă de panică: fobii, atacuri de panică sau tulburări obsesiv-compulsive. Deci fobiile şi comportamentul obsesiv-compulsiv sunt răspândite peste tot în lume. Sunt însă multe variaţii în zona acestor comportamente. Cele mai multe sunt însă atacul de panică şi tulburarea obsesiv-compulsiva. În ultimii 25 de ani s-au dezvoltat strategii şi protocoale specifice pentru a trata aceste tulburări invalidante. Mulţi adulţi se întreabă dacă rădăcinile tulburărilor lor sunt în copilărie. Uneori rădăcina lor este acolo dar alteori nu. Cea mai mare parte a psihopatologiilor este produsul evoluţiei de la copilărie la adolescenţă şi majoritatea apar ca o forţă invalidantă în perioada adolescenţei. Multe probleme apar în perioada adolescenţei şi chiar la maturitate. Aşadar în toate ciclurile de viaţă apar probleme ce pot fi rezolvate dar noi nu suntem capabili să facem faţă singuri cu succes tuturor problemelor, riscând să cădem într-o capcană (psihologică desigur ), mai precis în propria capcană. Ne construim singuri propria realitate şi nu mai facem diferenţa între o problemă reală şi una imaginată. Problema imaginată devine o reală problemă în mintea noastră tocmai din cauza realităţii pe care am construit-o în jurul ei, pe parcurs şi fără să ne dăm seama. Este la fel că diferenţa dintre o iluzie şi ceva real: dacă tu crezi într-o iluzie aceasta devine o realitate a ta. De exemplu, mulţi oameni suferă de depresie dar nu întotdeauna cauza este o problemă reală ci e generată de ideile greşite despre o problemă creată/imaginată în mintea lor. Spre exemplu ideea că alţi oameni i-au respins şi chiar dacă nu e ceva real, cel ce se confruntă cu asta, o percepe ca pe ceva real şi dureros în acelaşi timp. E ceva foarte amăgitor însă noi înşine ne-am format într-un mod amăgitor fiindcă percepţiile noastre inventează continuu realitatea. Pentru că noi facem lucrurile după simţurile noastre care nu sunt aşa de precise, ba chiar nici informaţiile din mintea noastră nu sunt aşa de precise. Tot aşa cum memoria noastră inventează permanent trecutul, când de gândim la o amintire depindem de starea în care suntem şi astfel putem obţine mai multe amintiri diferite ale aceluiaşi eveniment. Timpurile în care trăim ne supun la riscul de a fi asaltaţi de prea multe informaţii iar noi oamenii nu suntem capabili să le facem faţă cu realism. Oamenii sunt puşi în situaţia de a se confrunta cu prea multe probleme în acelaşi timp şi trebuie să înveţe cum să le selecteze, ce să facă mai întâi şi ce să lase pe mai târziu. Terapia reală a zilelor noastre este de prevenţie şi constă în ce să ţinem minte şi ce să uităm, pentru a nu cădea în capcana de a fi luaţi pe sus de tăvălugul copleşitor al informaţiilor. Important nu e să fii conştient că ai/dacă ai o problemă ci să să te bucuri de viaţa pe care o ai, să ajungi la obiectivele pe care ţi le-ai propus, pentru că fericirea (dezideratul universal astăzi ) este personală şi individuală iar reţetă nu poate fi împrumutată ci descoperită de fiecare în parte în propria sa realitate, îmbunătăţind în fiecare zi câte ceva. Un filozof antic spunea că în ziua în care încetezi să-ţi îmbunătăţeşti performanţele, atunci vei cădea!