Atunci cand vorbim de somatizare putem sa experimentam unul sau mai multe dintre urmatoarele emotii/situatii : suparare, tensiune, furie neexprimata, vinovatie, frica, lupta pt putere, blocaj, criza, lipsa control sau control sporit, suprasolicitare, extenuare fizica .

Ca si terapeut, lucrez atat individual cat si cu familii sau cupluri, dar in articolul urmator voi prezenta perspectiva lucrului cu intreaga familie, indiferent cine din familie este persoana afectata/ purtatoare de simptom [sotul/sotia/copilul]. Adesea familia considera ca doar acea persoana ar trebui sa intre in terapie, chiar daca este de exemplu un copil minor, insa eu recomand aproape intotdeauna o prima intalnire cu toata familia.

Somatizarile pot crea aparente crize in relatii, insa scopul din spatele "bolii" este de fapt acela de unire a familiei in fata greutatilor. De exemplu, un copil poate avea astfel de simptome nedorite atunci cand in cadrul familiei are loc un stres major, care poate sa duca la dezbinarea acesteia, daca nimic diferit nu se intampla. 

Prin acest simptom copilul poate salva familia, prin atragerea atentiei si grijii asupra lui, familia descoperind ca inca poate fi sustinatoare si ca au nevoie unii de altii.

Reactiile la stres pot fi: comportamentale [ex: agresivitate, retragere sociala], emotionale [furia, stari depresive], fiziologice ["boli" somatice], cognitive [ex: atentie diminuata, lipsa concentrarii]

De obicei cel mai vulnerabil din familie somatizeaza [ ex: primul nascut dintre copii sau copilul cel mai mic, dar nu este o regula].

In familie, neaducerea conflictului la suprafata [considerandu-l daunator] poate deveni tot o forma de somatizare ulterioara, de exemplu secretele pot provoca un comportament nedorit la copilul, chiar daca parintii sunt absolut convinsi ca secretul este bine ascuns si nu are cum sa il afecteze. Solutia pentru reducerea stresului consta in dezvoltarea resurselor familiale astfel incat relatiile armonioase sa reziste [este nevoie de noi modele de interactiuni sanatoase in sistem, ceea ce se lucreaza terapeutic, in sedintele cu toata familia].

Exemple de paternuri negative pot fi : rigiditatea rolurilor familiale si triunghiurile emotionale [afilierea unui parinte cu cei doi copii in detrimentul ceilulalt parinte, de ex].

Doua tipuri de abordari se utiliza in terapia familiala: -abordarea centrata pe intelegerea emotiilor: de unde vin si ce semnifica ele;

-abordarea  centrata pe problema [identificarea problemei si a resurselor familiei ].

Tot stres este si cel ce implica situatii de viata dorite de cuplu de exemplu dar care presupun schimbari pozitive/ organizarea unui eveniment [ex: nasterea copilului, nunta, mutarea intr-o casa mai mare] - denumit eustres, spre deosebire de stresul nedorit- numit distres.

Copiii pot fi ajutati sa se exprime prin joc terapeutic si astfel terapeutul preintampina aparitia somatizarilor, metoda functionand chiar si dupa instalarea somatizarii.

"Toate familiile fericite seamana una cu alta, fiecare familie nefericita este nefericita in felul ei"

Sa fiti bine!

Cu drag, psihoterapeut Emi Ghinea- 0799976038