Să înţelegem copilul şi nevoile sale
Să înţelegem copilul şi nevoile sale
Toate comportamentele copilului transmit un mesaj către adult. Când un adult înţelege nevoile copilului acesta se simte iubit. Să fie înţeleşi fără să ceară este ceea ce-şi doresc toţi copiii.
De cele mai multe ori părinţii îşi educă copilul ţinând seamă de dorinţele şi temerile lor legate de ei şi mai puţin de nevoile copiilor lor. Intrăm în relaţie cu copilul aşa cum îl percepem noi, nu aşa cum este el.
"Vrând să fac tot ceea ce e mai bun pentru ea, adică pentru mine, am uitat să ascult ce era bun pentru ea." (Povesteşte o mamă despre relaţia ei cu propria fată )
A fi alături de copil implica renunţări, depărtare de propriile dorinţe pentru a-l însoţi acolo unde el alege să se dezvolte:
" Copilul tău nu e al tău, nu îţi aparţine, el aparţine vieţii şi viaţa îl va lua... Iubeşte-l pentru el nu pentru tine. "
Pentru a înţelege nevoile copilului şi a descoperii cum pot fi ele împlinite, părintele trebuie să fie dispus să înveţe de la copil, să observe indicii din comportamentul şi cuvintele sale. Apoi trebuie să-şi pună la lucru priceperea şi energia, pentru a încerca să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil în parte.
1. COPII AU NEVOIE SĂ FIE IUBIÈšI
Prima şi cea mai importantă nevoie a copilului dumneavoastră este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol şi singurul mod în care acest pahar poate fi umplut este acela de a-i arăta copilului dragoste. Doar atunci când paharul este "plin de dă peste el" copilul poate începe să dăruiască, la rândul său, dragoste. A-i împlini doar nevoile fizice, de hrană şi de îngrijire, nu este suficient, copilul are nevoie să fie alintat, mângâiat şi îmbrăţişat, să se simtă aproape de dumneavoastră, să i se ofere căldură şi confort emoţional, să se simtă dorit şi înţeles.
Nu este suficient ca dumneavoastră să simţiţi, să credeţi sau să ştiţi că vă iubiţi copilul, ci copilul trebuie să perceapă această dragoste, altfel ea nu are nici o valoare.
Când părinţii sunt întrebaţi: "Vă iubiţi copiii?", probabil că marea majoritate răspund: "Bineînţeles că-i iubesc. Le ofer tot ce au nevoie; am grijă de ei..." Însă, de multe ori, copiii nu se simt iubiţi. Ei susţin că: "Părinţii mei mă iubesc doar atunci când iau note bune, când sunt cuminte, când îmi fac curat în cameră. Când sunt bun, mă iubesc; altfel, nu!" Ceea ce înţeleg copii este că sunt iubiţii condiţionat de ceea ce fac.
Este important să ştiţi că acel copil care vă pune cel mai mult răbdarea la încercare are cel mai mult nevoie de dragostea voastră.
Copilul care loveşte sau foloseşte cuvinte "urâte", ţipă, este posibil ca, prin aceasta, să nu facă altceva decât să vă pună la încercare şi, în mod inconştient, să vă întrebe: "Poţi să mă iubeşti chiar şi atunci când sunt atât de îngrozitor?
Pe parcursul diferitelor etape ale vieţii lor, copii pot trece de cele mai multe ori de la un tip comportamental la altul: de la negativ, la excesiv de preocupat să îţi facă pe plac şi apoi la retragere şi închidere în sine. Nu este deloc uşor să iubeşti copilul pe parcursul acestor etape, dar acest lucru este esenţial totuşi pentru o dezvoltare sănătoasă a personalităţii sale.
Să reţinem că împlinirea nevoii de dragoste a copilului, nu exclude disciplina. Copilul are nevoie de limite. De aceea este util când ajungeţi să vă da-ţi seama că există un motiv pentru acel comportament supărător, să căutaţi să separaţi comportamentul apărut de copilul "real", care simte nevoia să fie iubit. Îl puteţi mustra pe copil într-un mod iubitor şi plin de înţelegere, chiar dacă vi se pare că el nu merită o asemenea atitudine din partea dumneavoastră.
2. COPII AU NEVOIE DE ÎNCREDERE
Dacă vreţi să-i învăţaţi pe copii cum să-şi abordeze singuri problemele (căutând ajutor şi sfat când este nevoie ), încrederea este esenţială. Adesea, părinţii consideră că ei sunt cei care trebuie să hotărască întotdeauna pentru copiii mici, din moment ce adulţii ştiu ce este cel mai bine de făcut. Însă, atunci când copiii vor creşte, aceiaşi părinţi se vor mira de ce copii lor au dificultăţi în a lua singuri decizii sau sfârşesc prin a lua decizii care nu sunt suficient de chibzuite.
Al doilea motiv pentru care un copil are nevoie să i se acorde încredere este acela că, astfel, el învaţă să-şi asume responsabilităţi. Adesea, dacă ştie că părinţii nu au deplină încredere în el, se va simţi mai în siguranţă să evite responsabilitatea decât să şi-o asume.
Al treilea motiv important pentru care copiii au nevoie să li se acorde încredere este acela că se crează sentimentul că părinţii lor îi preţuiesc şi se bizuie pe ei. Fapt ce duce la creşterea încrederii de sine la copil.
3. COPII AU NEVOIE SĂ FIE LIBERI SĂ TRĂIASCĂ EXPERIENÈšELE VIEÈšII
Indiferent de vârstă, copiii trebuie să fie liberi să se implice în mod activ în procesul învăţării. Pentru ei, a învăţa nu înseamnă să stea în bancă şi doar să asculte şi să privească; pentru copii, a învăţa înseamnă să se mişte, să exploreze, să creeze, să se exprime şi să se joace.
Copiii au nevoie să facă mişcare. Copiii, în special cei mici, învaţă prin propriile mişcări. Studiile au demonstrate că o bază sănătoasă în ceea ce reprezintă capacităţile fizice ale copilului, s-au dovedit a fi o premise importantă pentru deprinderea unor abilităţi predominant intelectuale, cum ar fi cititul.
Copiii au nevoie să exploreze. La copilul mic, mintea este la fel de activă pe cât îi este corpul. El este curios: vrea să descopere cum funcţionează lucrurile, unde se află ele şi cum se simt la pipăit. Pentru a cultiva curiozitatea, trebuie să fiţi convinşi că o asemenea predispoziţie spre cunoaştere este importantă şi că ei învaţă tocmai prin aceste descoperiri întâmplătoare, neregizate.
Copiii au nevoie să li se vorbească, au nevoie să fie, la rândul lor, ascultaţi şi au nevoie să fie încurajaţi să comunice. Ei nu au nevoie de un părinte care să vorbească tot timpul, deoarece copiii (şi adulţii, de asemenea ) reţin doar o parte din ceea ce aud.
Copiii au nevoie să se joace. Copilul învaţă cel mai bine prin joacă. Jocul este considerat ca fiind munca, activitatea de bază a copilului. Cu siguranţă este laboratorul lui de studiu. Prin joc, copilul învaţă despre lumea din jurul său. El învaţă cum să se raporteze la oameni, cum să intre în relaţie cu prietenii de joacă şi cu adulţii de lângă el.
Ideea că un copil trebuie să fie liber să experimenteze el însuşi viaţa nu înseamnă că nu trebuie să fie învăţat, şi disciplinat într-un mod corespunzător. Dimpotrivă. Atunci când copiii nu au învăţat comportamentul adecvat şi stăpânirea de sine, pentru propria siguranţă şi pentru siguranţa celorlalţi oameni şi a bunurilor materiale, asupra lor trebuie să fie aşezate limitele corespunzătoare.
4. COPII AU NEVOIE DE STIMULARE
Pentru a învăţa şi a deprinde un comportament adecvat, copiii au nevoie de o stimulare. Copiii se simt frustraţi atunci când adulţii aşteaptă din partea lor să se comporte într-un mod care nu se potriveşte cu nivelul lor de dezvoltare. De exemplu, plictiseala este inevitabilă atunci când copiilor mici li se cere să stea timp îndelungat fără să se mişte şi fără să vorbească.
Pentru a face din joacă o sursă de învăţare este indicat să oferiţi copilului stimulentul de care are nevoie. De aceea învăţarea se realizează mult mai uşor atunci când se îmbină următoarele obiective:
1. Sarcina pe care i-o încredinţaţi copilului trebuie să fie suficient de simplă, încât să o poată îndeplini singur, fără prea mult stres;
2. Sarcina încredinţată trebuie să fie suficient de dificilă, încât să-l determine pe copil să-şi pună la lucru talentul, cunoştinţele şi imaginaţia pentru a o putea duce la bun sfârşit.
Acţionând astfel, mesajul pe care îl transmitem copiilor este că avem aşteptări înalte de la ei şi în acelaşi timp rezonabile. Că avem încredere în el că va face tot ceea ce-i stă în putinţă pentru a îndeplini sarcina şi că suntem noi înşine dispuşi să-I ajutăm dacă au nevoie.
5. COPII AU NEVOIE SĂ FIE ÎNVĂÈšAÈšI
Copii nu pot creşte fără o instruire adecvată, pentru ca apoi să se aştepte din partea lor să ajungă oameni cultivaţi şi eficienţi. Copiii au nevoie să fie modelaţi, instruiţi, influenţaţi şi educaţi. Copiii au nevoie să fie învăţaţi pe ce cale să meargă.
Pentru a reuşi să le arătaţi "calea" copiilor este important să cunoaşteţi caracteristicile succinte ale modului de gândire ale copiilor mici, deoarece copii nu gândesc la fel ca adulţii.
Am să prezint succint, patru dintre caracteristicile importante ale modului de gândire ale unui copil mic.
1. Gândirea egocentrică. Cu cât este mai mic, cu atât este mai puţin conştient de tot ceea ce se află în afara experienţei lui imediate.
- Nu se poate privi prin ochii altcuiva;
- Cu greu îşi poate imagina cum ar fi dacă el însuşi ar fi altcineva: frăţiorul, iepuraşul;
- Priveşte obiecte din jur ca fiind vii, întocmai cum însuşi este viu;
- Nu înţelege că adulţii nu au cum să-i spună ce se întâmplă înăuntrul său. Dacă aude un ţiuit în urechi, el crede că şi ceilalţi îl pot auzi. Atunci când răspunde la telefon şi bunica întreabă, de la celălalt capăt al firului: "Cine este acolo?", el răspunde: "Eu." După aceea, nu poate înţelege de ce bunica întreabă: "Care eu?"
2. Gândirea este dominată de percepţii. Copilul mic este foarte mult influenţat de ceea ce vede, aude sau experimentează la un moment dat. Acesta este motivul pentru care copiii mici cred că un magician poate cu adevărat să găsească un iepure într-o pălărie goală sau insistă să susţină că ceva este adevărat, pentru că au văzut la televizor.
3. Gândirea lui merge mai degrabă de la particular la particular, decât de la general la particular. El nu înţelege că, atunci când se întâmplă ceva, într-o anumită situaţie, nu înseamnă că totul va decurge la fel în orice altă situaţie. Doar prin intermediul experienţei personale începe copilul să-şi dea seama că, prin comportamentul său, va determina în mare măsură, modul în care va fi tratat de ceilalţi.
4. Gândirea sa este relativ nesociabilă. Ei cred că toţi ceilalţi ar trebui să ştie ce gândesc ei cu privire la un lucru şi cum au ajuns la o anumită concluzie. Pentru ei este dificil sau imposibil să parcurgă încă odată procesul gândirii, pentru a demonstra altcuiva cum au ajuns la o decizie. Acesta este motivul pentru care la întrebarea: "De ce ai făcut aşa?", el poate să răspundă cu un sincer "Nu ştiu" cu "Pentru că..." sau cu o simplă ridicare din umeri. Este nevoie de mulţi ani de interacţiune cu alţi oameni - discuţii, argumentări, acorduri sau dezacorduri - înainte ca un copil să înveţe regulile de bază, necesare unei gândiri logice.
Sursă: Kay Kuzma, Înţelege-ţi copilul
Toate comportamentele copilului transmit un mesaj către adult. Când un adult înţelege nevoile copilului acesta se simte iubit. Să fie înţeleşi fără să ceară este ceea ce-şi doresc toţi copiii.
De cele mai multe ori părinţii îşi educă copilul ţinând seamă de dorinţele şi temerile lor legate de ei şi mai puţin de nevoile copiilor lor. Intrăm în relaţie cu copilul aşa cum îl percepem noi, nu aşa cum este el.
"Vrând să fac tot ceea ce e mai bun pentru ea, adică pentru mine, am uitat să ascult ce era bun pentru ea." (Povesteşte o mamă despre relaţia ei cu propria fată )
A fi alături de copil implica renunţări, depărtare de propriile dorinţe pentru a-l însoţi acolo unde el alege să se dezvolte:
" Copilul tău nu e al tău, nu îţi aparţine, el aparţine vieţii şi viaţa îl va lua... Iubeşte-l pentru el nu pentru tine. "
Pentru a înţelege nevoile copilului şi a descoperii cum pot fi ele împlinite, părintele trebuie să fie dispus să înveţe de la copil, să observe indicii din comportamentul şi cuvintele sale. Apoi trebuie să-şi pună la lucru priceperea şi energia, pentru a încerca să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil în parte.
1. COPII AU NEVOIE SĂ FIE IUBIÈšI
Prima şi cea mai importantă nevoie a copilului dumneavoastră este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol şi singurul mod în care acest pahar poate fi umplut este acela de a-i arăta copilului dragoste. Doar atunci când paharul este "plin de dă peste el" copilul poate începe să dăruiască, la rândul său, dragoste. A-i împlini doar nevoile fizice, de hrană şi de îngrijire, nu este suficient, copilul are nevoie să fie alintat, mângâiat şi îmbrăţişat, să se simtă aproape de dumneavoastră, să i se ofere căldură şi confort emoţional, să se simtă dorit şi înţeles.
Nu este suficient ca dumneavoastră să simţiţi, să credeţi sau să ştiţi că vă iubiţi copilul, ci copilul trebuie să perceapă această dragoste, altfel ea nu are nici o valoare.
Când părinţii sunt întrebaţi: "Vă iubiţi copiii?", probabil că marea majoritate răspund: "Bineînţeles că-i iubesc. Le ofer tot ce au nevoie; am grijă de ei..." Însă, de multe ori, copiii nu se simt iubiţi. Ei susţin că: "Părinţii mei mă iubesc doar atunci când iau note bune, când sunt cuminte, când îmi fac curat în cameră. Când sunt bun, mă iubesc; altfel, nu!" Ceea ce înţeleg copii este că sunt iubiţii condiţionat de ceea ce fac.
Este important să ştiţi că acel copil care vă pune cel mai mult răbdarea la încercare are cel mai mult nevoie de dragostea voastră.
Copilul care loveşte sau foloseşte cuvinte "urâte", ţipă, este posibil ca, prin aceasta, să nu facă altceva decât să vă pună la încercare şi, în mod inconştient, să vă întrebe: "Poţi să mă iubeşti chiar şi atunci când sunt atât de îngrozitor?
Pe parcursul diferitelor etape ale vieţii lor, copii pot trece de cele mai multe ori de la un tip comportamental la altul: de la negativ, la excesiv de preocupat să îţi facă pe plac şi apoi la retragere şi închidere în sine. Nu este deloc uşor să iubeşti copilul pe parcursul acestor etape, dar acest lucru este esenţial totuşi pentru o dezvoltare sănătoasă a personalităţii sale.
Să reţinem că împlinirea nevoii de dragoste a copilului, nu exclude disciplina. Copilul are nevoie de limite. De aceea este util când ajungeţi să vă da-ţi seama că există un motiv pentru acel comportament supărător, să căutaţi să separaţi comportamentul apărut de copilul "real", care simte nevoia să fie iubit. Îl puteţi mustra pe copil într-un mod iubitor şi plin de înţelegere, chiar dacă vi se pare că el nu merită o asemenea atitudine din partea dumneavoastră.
2. COPII AU NEVOIE DE ÎNCREDERE
Dacă vreţi să-i învăţaţi pe copii cum să-şi abordeze singuri problemele (căutând ajutor şi sfat când este nevoie ), încrederea este esenţială. Adesea, părinţii consideră că ei sunt cei care trebuie să hotărască întotdeauna pentru copiii mici, din moment ce adulţii ştiu ce este cel mai bine de făcut. Însă, atunci când copiii vor creşte, aceiaşi părinţi se vor mira de ce copii lor au dificultăţi în a lua singuri decizii sau sfârşesc prin a lua decizii care nu sunt suficient de chibzuite.
Al doilea motiv pentru care un copil are nevoie să i se acorde încredere este acela că, astfel, el învaţă să-şi asume responsabilităţi. Adesea, dacă ştie că părinţii nu au deplină încredere în el, se va simţi mai în siguranţă să evite responsabilitatea decât să şi-o asume.
Al treilea motiv important pentru care copiii au nevoie să li se acorde încredere este acela că se crează sentimentul că părinţii lor îi preţuiesc şi se bizuie pe ei. Fapt ce duce la creşterea încrederii de sine la copil.
3. COPII AU NEVOIE SĂ FIE LIBERI SĂ TRĂIASCĂ EXPERIENÈšELE VIEÈšII
Indiferent de vârstă, copiii trebuie să fie liberi să se implice în mod activ în procesul învăţării. Pentru ei, a învăţa nu înseamnă să stea în bancă şi doar să asculte şi să privească; pentru copii, a învăţa înseamnă să se mişte, să exploreze, să creeze, să se exprime şi să se joace.
Copiii au nevoie să facă mişcare. Copiii, în special cei mici, învaţă prin propriile mişcări. Studiile au demonstrate că o bază sănătoasă în ceea ce reprezintă capacităţile fizice ale copilului, s-au dovedit a fi o premise importantă pentru deprinderea unor abilităţi predominant intelectuale, cum ar fi cititul.
Copiii au nevoie să exploreze. La copilul mic, mintea este la fel de activă pe cât îi este corpul. El este curios: vrea să descopere cum funcţionează lucrurile, unde se află ele şi cum se simt la pipăit. Pentru a cultiva curiozitatea, trebuie să fiţi convinşi că o asemenea predispoziţie spre cunoaştere este importantă şi că ei învaţă tocmai prin aceste descoperiri întâmplătoare, neregizate.
Copiii au nevoie să li se vorbească, au nevoie să fie, la rândul lor, ascultaţi şi au nevoie să fie încurajaţi să comunice. Ei nu au nevoie de un părinte care să vorbească tot timpul, deoarece copiii (şi adulţii, de asemenea ) reţin doar o parte din ceea ce aud.
Copiii au nevoie să se joace. Copilul învaţă cel mai bine prin joacă. Jocul este considerat ca fiind munca, activitatea de bază a copilului. Cu siguranţă este laboratorul lui de studiu. Prin joc, copilul învaţă despre lumea din jurul său. El învaţă cum să se raporteze la oameni, cum să intre în relaţie cu prietenii de joacă şi cu adulţii de lângă el.
Ideea că un copil trebuie să fie liber să experimenteze el însuşi viaţa nu înseamnă că nu trebuie să fie învăţat, şi disciplinat într-un mod corespunzător. Dimpotrivă. Atunci când copiii nu au învăţat comportamentul adecvat şi stăpânirea de sine, pentru propria siguranţă şi pentru siguranţa celorlalţi oameni şi a bunurilor materiale, asupra lor trebuie să fie aşezate limitele corespunzătoare.
4. COPII AU NEVOIE DE STIMULARE
Pentru a învăţa şi a deprinde un comportament adecvat, copiii au nevoie de o stimulare. Copiii se simt frustraţi atunci când adulţii aşteaptă din partea lor să se comporte într-un mod care nu se potriveşte cu nivelul lor de dezvoltare. De exemplu, plictiseala este inevitabilă atunci când copiilor mici li se cere să stea timp îndelungat fără să se mişte şi fără să vorbească.
Pentru a face din joacă o sursă de învăţare este indicat să oferiţi copilului stimulentul de care are nevoie. De aceea învăţarea se realizează mult mai uşor atunci când se îmbină următoarele obiective:
1. Sarcina pe care i-o încredinţaţi copilului trebuie să fie suficient de simplă, încât să o poată îndeplini singur, fără prea mult stres;
2. Sarcina încredinţată trebuie să fie suficient de dificilă, încât să-l determine pe copil să-şi pună la lucru talentul, cunoştinţele şi imaginaţia pentru a o putea duce la bun sfârşit.
Acţionând astfel, mesajul pe care îl transmitem copiilor este că avem aşteptări înalte de la ei şi în acelaşi timp rezonabile. Că avem încredere în el că va face tot ceea ce-i stă în putinţă pentru a îndeplini sarcina şi că suntem noi înşine dispuşi să-I ajutăm dacă au nevoie.
5. COPII AU NEVOIE SĂ FIE ÎNVĂÈšAÈšI
Copii nu pot creşte fără o instruire adecvată, pentru ca apoi să se aştepte din partea lor să ajungă oameni cultivaţi şi eficienţi. Copiii au nevoie să fie modelaţi, instruiţi, influenţaţi şi educaţi. Copiii au nevoie să fie învăţaţi pe ce cale să meargă.
Pentru a reuşi să le arătaţi "calea" copiilor este important să cunoaşteţi caracteristicile succinte ale modului de gândire ale copiilor mici, deoarece copii nu gândesc la fel ca adulţii.
Am să prezint succint, patru dintre caracteristicile importante ale modului de gândire ale unui copil mic.
1. Gândirea egocentrică. Cu cât este mai mic, cu atât este mai puţin conştient de tot ceea ce se află în afara experienţei lui imediate.
- Nu se poate privi prin ochii altcuiva;
- Cu greu îşi poate imagina cum ar fi dacă el însuşi ar fi altcineva: frăţiorul, iepuraşul;
- Priveşte obiecte din jur ca fiind vii, întocmai cum însuşi este viu;
- Nu înţelege că adulţii nu au cum să-i spună ce se întâmplă înăuntrul său. Dacă aude un ţiuit în urechi, el crede că şi ceilalţi îl pot auzi. Atunci când răspunde la telefon şi bunica întreabă, de la celălalt capăt al firului: "Cine este acolo?", el răspunde: "Eu." După aceea, nu poate înţelege de ce bunica întreabă: "Care eu?"
2. Gândirea este dominată de percepţii. Copilul mic este foarte mult influenţat de ceea ce vede, aude sau experimentează la un moment dat. Acesta este motivul pentru care copiii mici cred că un magician poate cu adevărat să găsească un iepure într-o pălărie goală sau insistă să susţină că ceva este adevărat, pentru că au văzut la televizor.
3. Gândirea lui merge mai degrabă de la particular la particular, decât de la general la particular. El nu înţelege că, atunci când se întâmplă ceva, într-o anumită situaţie, nu înseamnă că totul va decurge la fel în orice altă situaţie. Doar prin intermediul experienţei personale începe copilul să-şi dea seama că, prin comportamentul său, va determina în mare măsură, modul în care va fi tratat de ceilalţi.
4. Gândirea sa este relativ nesociabilă. Ei cred că toţi ceilalţi ar trebui să ştie ce gândesc ei cu privire la un lucru şi cum au ajuns la o anumită concluzie. Pentru ei este dificil sau imposibil să parcurgă încă odată procesul gândirii, pentru a demonstra altcuiva cum au ajuns la o decizie. Acesta este motivul pentru care la întrebarea: "De ce ai făcut aşa?", el poate să răspundă cu un sincer "Nu ştiu" cu "Pentru că..." sau cu o simplă ridicare din umeri. Este nevoie de mulţi ani de interacţiune cu alţi oameni - discuţii, argumentări, acorduri sau dezacorduri - înainte ca un copil să înveţe regulile de bază, necesare unei gândiri logice.
Sursă: Kay Kuzma, Înţelege-ţi copilul
Elena Iamandi - Cabinet individual de psihologie
Recomandă acest cabinet
