"Pare retras complet în cochilie, trăind doar înăuntrul său. Când intră într-o camera, ignoră complet persoanele şi caută doar obiectele. Nu răspunde când este strigat pe nume, nici nu îşi priveşte mama când îi vorbeşte. Nu priveşte niciodată feţele oamenilor. Când are de-a aface cu persoane, tratează de parcă ar fi obiecte. Când i se întinde o mână astfel încât nu o poate ignora, el se joacă puţin cu mâna, ca şi cum ar fi un obiect detaşat de restul corpului.
(Leo Kanner, psihiatru )

"Autismul este un apendice. Autismul nu este ceva pe care cineva îl are, sau o cochilie în interiorul căreia o persoană este prizonieră. Nu există un copil normal ascuns în spatele autismului. Autismul este un mod de existeţă. Este cuprinzător, colorează fiecare experienţă, fiecare senzaţie, percepţie, gândire emoţie şi întâlnire, fiecare aspect al existenţei."
(Jim Sinclair, persoană cu autism )

"Când părinţii spun: ≈Aş vrea ca copilul meu să nu fi avut autism ≈, ceea ce spun ei de fapt este: ≈Aş vrea ca acest copil autist pe care îl am să nu fi existat şi în locul lui să am un copil diferit, nonautist ≈"
(Jim Sinclair, persoană cu autism )

"Când aştepţi un copil, este ca şi cum ai plănui o vacanţă în Italia. Cumperi ghiduri turistice şi îţi faci planuri: Coloseumul...Gondolele Veneţiei...Înveţi câteva fraze utile în italiană. După luni întregi de aşteptare, porneşti la drum. Când avionul aterizează, stuardeza îţi spune: - Bun venit în Olanda!...Olanda!?! spui...Cum adică Olanda?!! Eu m-am îmbarcat pentru Italia!...dar ai aterizat în Olanda...trebuie să cauţi alte ghiduri, să înveţi o limbă complet nouă. Întâlneşti oameni pe care, astfel nu i-ai fi cunoscut niciodată. După ce îţi tragi sufletul şi arunci o privire în jur, începi să observi că Olanda are mori de vânt...lalele...şi pe Rembrandt. Dacă îţi petreci viaţa plângându-te ca nu ai ajuns în Italia, s-ar putea să nu te bucuri de lucrurile foarte speciale şi foarte plăcute pe care le poţi găsi în Olanda."
(Emily Perl Kingsley, mama unui copil cu autism )

"Autismul nu înseamnă moarte. De acord, autismul nu este ceea ce majoritatea părinţilor se aşteaptă, când anticipează sosirea unui copil. Ceea ce părinţii se aşteaptă este un copil care să fie asemenea lor, care va împărtăşi lumea lor şi va intra în legătura cu ei, fără a avea nevoie de un curs intensiv la faţa locului, despre contactul cu extratereştri. Chiar dacă copilul lor are o dizabilitate, alta decât autismul, părinţii se aşteaptă să fie capabili să relaţioneze cu el în termeni care li se par normali şi, în cele mai multe dintre cazuri, deja considerând limitările diferitelor dizabilităţi, este totuşi posibil să formeze diverse feluri de legături normale pe care părinţii l-au aşteptat. Dar nu şi atunci când copilul este autist. O mare parte din durerea părinţilor este tocmai lipsa relaţiei normale cu un copil, aşteptând să fie normal. Durerea este reală şi are evoie să fie înţeleasă şi ≈prelucrată≈, astfel încât copilul şi părinţii să-şi poată continua vieţile- dar nu are nimic de a face cu autismul."
(Jim Sinclair, persoană cu autism )

"Ştiu că trăiesc: respir, mă mişc vorbesc, iar funcţiile mele biologice sunt la fel ca ale oricărei finite vii. Înţeleg că oamenii mă percep diferit de ei, expresiile mele diferenţiindu-se în diferite moduri: egocentrism, excentricitate şi imaturitate emoţională, dar în special în abilitatea cu care realizez deprinderile. Mi se pare că viaţa este asemănătoare unei casete video pe care o pot privi, dar în care nu pot să iau parte şi în care nu pot să intervin în nici un fel. Câteodată simt că trăiesc propria mea viaţă ≈în spatele geamurilor≈, dominată de o obsesie sau o perceptie care este doar a mea."
(Wendy Lawson, persoană cu autism )

"A aştepta de la noi un comportament social ≈normal≈ este ca şi când te-ai aştepta ca orbi să conducă maşini, în loc să-i înveţi cum să folosească transportul în comun.
(Jim Sinclair, persoană cu autism )

Sursa: Liviu Predescu -Cu autismul la Psiholog