Frica reprezintă o stare afectivă negativă care apare în situaţia în care persoana întrezăreşte un pericol iminent. Reacţiile psihofiziologice care apar în cazul fricii pregătesc organismul pentru reacţia de fugă, de luptă sau îl paralizează transformându-l într-o stană de piatră.

Fără stările de anxietate şi frică, specia umană nu ar fi putut supravieţui. Şi asta este simplu de demonstrat pentru că pierdera unui loc de muncă, evaluările profesionale periodice, decesul unei persoane apropiate, interviurile, fricile şi fobiile specifice copilului pe care nu ştie să le gestioneze, stresul determinat de o boală, solicită îngrijorarea, teama, tristeţea şi deci anxietatea noastră.
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au suferit de frică. Istoria şi literatura ne oferă numeroase exemple. De exemplu medicul grec Hipocrate scria despre Damocles care nu putea trece pe lângă o prăpastie sau un pod. Shakespeare în piesa lui "Neguţătorul din Veneţia" vorbea despre fobia de pisici. Descartes făcea referire la trăirea ciudată a unor oameni care nu puteau suporta mirosul de trandafiri sau intrau în panică la vederea unei pisici.

Frica normală reprezintă o reacţie emoţională cu carcater adaptativ pentru că, în cazul unei ameninţări ne mobilizăm să luăm anumite măsuri pentru a ne salva viaţa. La fel se întâmplă şi în cazul fricilor psihologice, când persoana este nevoită să înteprindă acţiuni de autoprotecţie. De exemplu atunci când o persoană observă că un coleg doreşte să îi ia locul de muncă, este natural şi normal să acţioneze pentru a-l împiedica.

Teama în doze moderate, creşte capacitatea de concentrare a atenţiei, gândirea devine mai clară şi mai rapidă, mobilizează energiile şi activează reflexele, astfel încât persoana să poată acţiona cât mai repede şi mai bine.

Temerile iraţionale blochează viaţa şi activitatea oamenilor indiferent de vârstă, împiedicându-i să înveţe, să lucreze, să călătorească, într-un cuvânt să ducă o viaţă normală. Datorită anxietăţii (tema fără obiect bine precizat ) sau a fricilor de tip fobic, persoana poate renunţa la o serie de obiective dezirabile, cum ar fi: stabilirea unor relaţii interpersonale apropiate, alegerea unor profesii dorite sau o viaţă agreabilă plină de satisfacţii.

Există studii care au demonstrat (Peveler şi Johnester în 1986 ) că relaxarea creşte gradul de accesare a informaţiilor pozitive în memoria persoanei şi facilitează găsirea unor alternative la gândurile anxiogene. Relaxarea se poate realiza prin planificarea unor activităţi care vă crează o stare de plăcere, tehnici standardizate de relaxare, planificarea unor pauze în cadrul programelor încărcate.

Pentru a vă elibera de teamă trebuie să aveţi în vedere că:

- Există milioane de oameni care suferă de frici iraţionale şi care cred că este ceva în neregulă cu ei. Aşadar nu sunteţi un caz unic şi irecuperabil
- Niciodată nu este prea târziu pentru a vă schimba

Fensterheim (1984 ) de exemplu, vorbea despre cel mai vârstnic pacient pe care l-a tratat cu succes de teama de a părăsi New York-ul care avea 90 de ani. După ce a făcut psihoterapie a fost capabil să zboare cu avionul la Washington pentru a-şi vizita nepoţii.


Chiar şi fobiile foarte vechi, fixate încă din copilărie pot fi tratate dacă se parcurg următoarele etape:

1. Descoperirea naturii fobiei respective. Unele fobii sunt evidente (de exemplu: de avion, de lift ), în timp ce altele sunt ascunse, cum ar fi de exemplu, teama de a fi respins.
2. Conştientizarea modului cum funcţionează frica, de unde vine ea, ce reacţii fiziologice produce, cum influenţează viaţa dumneavoastră şi ce anume menţine acea frică încă prezentă în viaţa dumneavoastră.
3. Pentru a vă elibera de anxietate şi frică este indicat ca treptat, în funcţie de cât de pregătit vă simţiţi să începeţi să faceţi acele lucruri pe care le doriţi pentru a nu vă mai teme de ele.

Deşi anxietatea este definită ca fiind o teamă nespecifică, fără legătură cu situaţiile externe şi care nu este asociată cu comportamentul de evitare sistematică a anumitor situaţii cum se întâmplă în cazul fobiilor. Interviurile realizate asupra pacienţilor anxioşi au condus la concluzia că, nu este vorba de o teamă fără obiect pentru că aceştia percep mediul ca fiind ameninţător şi anxiogen. De aceea în cadrul psihoterapiei, pacienţii sunt ajutaţi să descopere, să evalueze şi să modifice modul nerealist de apreciere a unor pericole potenţiale.



Sursă: Irina Holdevici, "Psihoterapia tulburărilor anxioase"