Agorafobia şi atacurile de panică


Agorafobia reprezintă teama de:
- A se afla în spaţii deschise (pieţe, cinematografe, magazine ) ;
- De a călători în mijloacele de transport în comun;
- De a se afla departe de casă.


Persoanei cu agorafobie îi este teamă să se implice în situaţii în care îi va dificil să iasă sau să primească primul ajutor. De cele mai multe ori aceştia se simt în siguranţă acasă (dar acest lucru nu este valabil pentru toate persoanele ) .
Le sunt familiare starea de panică şi teamă că îşi vor pierde controlul şi vor leşina.


Ce trebuie să ştie un agorafobic?

Statisticile demonstrează că de regulă agorafobia debutează, la adulţii tineri între 18 şi 35 de ani.
O criză de agorafobie poate apărea la orice persoană, indiferent de nivelul de inteligenţă, profesie, statut socio-economic, religie ş.a.
Agorafobia nu este legată de alte probleme de sănătate, psihiatrice sau psihologice. Adică persoana poate fi perfect sănătoasă şi să aibă agorafobie.
Primul atac de panică atinge intensitatea maxima. Ceea ce însemnă că o persoană cu agorafobie nu trebuie să se aştepte că atacurile sale de panică vor creşte în intensitate şi că se va simţi din ce în ce mai rău. Următoarele atacuri pot fluctua în jurul amplitudinii maxime.


10 sfaturi pe care trebuie să le ţină minte o persoană în timpul unui atac de panică:

1. Cu toate că vă simţiţi îngrozit, nesigur sau aveţi senzaţia irealităţii. Aceste stări reprezintă exagerearea unei reacţii normale la stres;

2. Deşi trăiţi aceste stări nu înseamnă că sunteţi bonlav. Este cert că trăirile din acele momente sunt foarte neplăcute, vă pot speria, dar nu sunt periculoase. Astfel încât nu vi se poate întâmpla nimic mai rău de atât;

3. Este indicat să lăsaţi trăirile să se deruleze. Încercările de a le reprima nu fac decât să le intensifice şi să le facă şi mai acute. În momentul în care se instalează un atac de panică trebuie să inspiraţi adânc şi să expiraţi prelungit şi să vă spuneţi că stările proaste or să vă părăsească;

4. Încercaţi să faceţi tot posibilul să vă simţiţi cât mai bine, fără a ieşi din situaţia traumatizantă. De exemplu, dacă vă aflaţi pe stradă vă puteţi sprijini de un zid, dacă vă aflaţi într-un magazin puteţi merge într-un loc mai liniştit al magazinului;

5. Evitaţi să adăugaţi la atacurile de panică, gânduri negative cu privire la ceea ce se petrece: "De ce nu sunt şi eu la fel ca alţi oameni normali?"/ "De ce trebuie să trec prin toate astea?". Dacă veţi accepta situaţia ca atare, lucrurile de care vă temeţi cel mai mult nu se vor mai întâmpla;

6. Încercaţi pe cât posibil să rămâneţi în acea situaţie, fără să vă spuneţi în gând că se va întâmpla ceva îngrozitor şi că trebuie să ieşiţi din acea situaţie. Puteţi repeat în gând: "voi reuşi să îmi păstrez controlul", "voi supravieţui acestei situaţii";

7. Trebuie să acordaţi fricii dumneavoastră timpul necesar pentru a dispărea fără să o luaţi neapărat la fugă;

8. Este util să priviţi situaţiile anxiogene, precum şi trăirile dumneavoastră, ca pe nişte ocazii de a vă exersa controlul;

9. O altă metodă utilă constă în distragerea atenţiei de la ceea ce se petrece în corpul şi mintea dumneavoastră. Este mult mai indicat să priviţi în jur, la clădiri, la ceilalţi oameni, la maşini ş.a;

10. Când atacul de panică se produce încercaţi să vă relaxaţi corpul, lăsând lucrurile să-şi urmeze cursul.


Este important de ştiut că şi după unele experienţe de succes, pot apărea momente de recădere. Atacurile de panică pot mai apărea din când în când, chiar dacă sunteţi conştient de faptul că stăpâniţi situaţia. Aceste momente de recădere se pot produce mai ales când sunteţi obosit, stresat.


Ce trebuie să ştie membrii familiei unei persoane cu agorafobie?

Că suferinţa persoanei este reală. Chiar dacă prezenţa acestei tulburări a persoanei poate dezorganiza serios viaţa de familie, acesta nu face acest lucu în mod intenţionat. Solicitările sale reprezintă încercări de a se elibera de stările sale neplăcute.

Membrii familiei trebuie să ajute persoană să se facă utilă, să-şi facă timp să iasă la plimbare sau la cumpărături cu ea, fără însă a exercita presiuni asupra persoanei.
Încurajaţi micile progrese ale persoanei şi transmiteţii în permanenţă un sentiment de încredere şi siguranţă.

Psihoterapeuţii comportamentalişti consideră că se pot obţine rezultate bune dacă se menţine un echilibru între încurajări şi îndemnurile de a realiza anumite lucruri. (De exemplu: O puteţi întreba "Poţi să mergi astăzi până la magazin?", dacă răspunsul este negativ se poate insista astfel: "Dar ce ai putea face astăzi şi nu ai mai făcut până acum?" ) .






Sursa: Iolanda Mitrofan Psihoterapia tulburarilor anxioase