Copiii și startul în viață

Inapoi Autor: Cristina Dragotoniu

      Dragi părinți, copiii sunt sursa noastră de împlinire și viitorul nostru. Merită investit mult! Ce și cum să investim? Iubire. Multă iubire. Cum? E adevărat că nu există un manual de utilizare. Fiecare este unic și este splendid prin unicitatea lui. De aici vine și dificultatea de a ne raporta la niște "rețete" pentru a-l crește cât mai bine, fără să ne stresăm că am fi greșit pe undeva. Dar, liniștiți-vă, pentru că tot micuțul ne învață! Dacă îi permitem, el ne arată care sunt nevoile. Deși la început nu verbalizează, comunică foarte intens cu noi. Mai târziu, când începe să vorbească, ne trezim că spune ceea ce noi doar am gândit. Acest lucru arată ce radar plin de acuratețe au, cât de bine se pot conecta cu noi la un nivel subliminal. Pare înfricoșător? Poate fi, doar în situația în care nu ai grijă de tine, dragă mami.

     Există tendința proaspetelor mămici să se neglijeze până la a nu se odihni, hidrata sau hrăni. Ce urmează, își poate imagina fiecare cum devine un om ale cărui nevoi de bază sunt nesatisfăcute. Nu voi poposi cu detalii la acest capitol, ci transmit measjul în special mămicilor "Să fiți mămici și atât, fără a tinde să fiți mămici perfecte! Iubiți-vă mai întâi pe voi și respectați-vă corpul!". În mod uimitor, dacă mama e în stare de bucurie, copilul crește parcă fără "probleme". Este jucăuș, fericit, cooperant, învață cu ușurință lucruri noi, mănâncă și culmea, este mai sănătos. Ei manifestă în comportamen și chiar somatizează ceea ce trăiesc părinții (mai ales mama cu care se află în simbioză ). 

     Cum ar suna unele mesaje ale copiilor:

     "Am nevoie să fii prietenul meu și să simt că ești fericit." -așa își poate canaliza atenția la lucrurile importante pentru vărsta lui -joc, socializare, învățare.

     "Să cad, atunci când învăț să merg, înseamnă să învăț să mă ridic. Dă-mi voie să mai greșesc uneori, așa pot învăța mai bine despre mine și ce pot eu să fac." -copiii care sun prea protejați, ajung să fie adolescenți derutați, mai mult decât le este specific datorită vârstei. Acest lucru poate genera, ostilitate, timiditate excesivă, incapacitatea de a se implica activ, depresie, dar mai ales o anxietate accentuată. Cele enumerate sunt cele mai des întâlnite, deși lista poate continua.            "Când ne raportăm la reguli clare, necesare și le respectăm cu toții de fiecare dată, mă ajută ca mai târziu să accept mai ușor regulile societății, adică mă voi putea adapta, deci voi putea fi fericit." -când nu există reguli, iar copilul este șeful, mai târziu, copilul va fi derutat, intrigat și ostil față de regulile de care se lovește în societate. Părinții nu mai pot interveni atunci, deoarece copilul nu mai are încredere în ei. El credea că l-au pregătit pentru ce urmează și se poate simți trădat. Poate deveni extrem de ostil, îi lasă pe părinți să se ocupe de "tot" -hrană, casă și chiar banii lui de buzunar până la vârstă adultă (poate și mai mult ). Nu ține cont de sfaturile părinților, îi șantajează emoțional, se ceartă cu aceștia și chiar face ceea ce știe că ei nu suportă.

     "Trimite-mă la școală și nu al război." -Copilul care primește mesajul că la școală trebuie să "se apere", de fapt, percepe că acolo nu poate merge relaxat, ci cu mare băgare de seamă, într-o stare de "luptă sau fugi". Această stare este opusă celei în care omul se poate dezvolta.

     

     Dragi părinți iubitori, vă doresc să vă bucurați din plin de relația cu copiii voștri, să aveți încredere în voi și în ei și mai ales să-i iubiți și să primiți iubirea lor!

Cabinet Individual de Psihologie Dragotoniu Laura Cristina

Cabinet Individual de Psihologie Dragotoniu Laura Cristina

Există, trăiește, crede, iubește și mai ales bucură-te! Fericirea vine odată cu ele.

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp