In practica mea cu cuplurile și cu pacienții care au suferit o forma de abuz emoțional, am identificat cum multe dintre victime au suferit o formă devastatoare de abuz numită in literatura de specialitate Gaslighting - "iluminarea cu gaz".

     Piesa de teatru Gas Light din 1938, cunoscută și ca Angel Street în Statele Unite ale Americii constituie originea termenului. Mult mai cunoscuta ecranizare din 1944 cu Ingrid Bergman și Charles Boyer expune vizual tehnica manipulării psihologice sistematice a personajului principal asupra victimei sale. In film personajul lui Ingrid Bergman se indrăgosteste până peste cap de bărbatul irezistibil jucat de Boyer, un domn perfect, cu trăsături clasice de narcisism. Cele două personaje se căsătoresc și trăiesc o prea-frumoasă poveste de dragoste intr-un cartier londonez. Treptat personajul lui Bergman alunecă intr-o formă insidioasă de abuz emoțional, care o determină să se intrebe dacă nu și-a pierdut mințile.

     Boyer reduce literalmente lumina lămpilor cu gaz din casă in fiecare seară, jucându-se astfel cu mintea partenerei. Când Bergman il intreabă dacă el vede luminile care pâlpâie el neagă și insinuează că totul este numai in mintea ei, că "vede lucruri" și chiar că inebuneste. Cu timpul ea ajunge să creadă că-și pierde mințile, pentru că este singura care are aceste "halucinații". Manipularea unor elemente minore din mediul inconjurător, insistând in permanență că ele nu există, că ea nu-și amintește evenimentele, sunt exemple excelente ale modului insidios prin care victima este manipulată, prin care abuzatorul ii devorează simțul realității și increderea in sine treptat.

     Gaslighting este o tactică prin care abuzatorul neagă realitatea victimei sale. Persoana abuzată poate fi partenerul de viață, un membru al familiei sau un coleg. In mod tipic, o astfel de lipsă de validare sau de negare a realității este un proces lent și insidios, in care persoana vizată se indoiește treptat de percepțiile sale. Inițial persoana abuzată se poate intreba dacă a inteles greșit situația și deseori consideră că abuzatorul știe mai bine și are o ințelegere superioară a circumstanțelor. Cu timpul stima de sine este macinată pana la un nivel la care victima acceptă cu greutate și foarte dureros că increderea i-a fost inșelată.

     În practica mea, văd multe persoane care au suferit un astfel de abuz fie în familiile lor, în cuplu sau în relațiile de muncă. Psihoterapia poate fi utilă în vindecarea acestei forme de traume. Adesea vindecarea insemnă a-i permite persoanei abuzate să își spună povestea cu cât mai multe detalii, astfel încât persoana în cauză să poată să-și stăpânească trauma și să devină împuternicit să reducă disonanța cognitivă care se ridică opresiv într-o relație atât de abuzivă.           Disonanța cognitivă este acea stare de confuzie care apare atunci când un individ deține in minte două idei diametral opuse, iar rezultatul este o anxietate extraordinară, care poate include gânduri obsesive, atacuri de panică și depresie. Disonanța cognitivă poate fi unul dintre rezultatele tacticii abuzive emoțional gaslighting. Personajul lui Bregman a ținut minte că iubitul ei, Boyer, avea cele mai bune intenții și că incerca să o protejeze de mintea ei destrămată. Indoiala se mișca incet in mintea ei, nu accepta că cel iubit poate avea motive ascunse. Teroarea da a ințelege ca personajul lui Boyer poate fi un psihopat narcisist a creat o stare de negare pentru Bergman, care și-a suprimat ulterior realitatea, situându-se intr-o disperare totală și aparentă stare de depresie si anxietate.

     Cu ajutorul unui terapeut calificat, care știe cum să susțină supraviețuitorii abuzului narcisist, oamenii pot sa-și restabileasca încrederea în ei înșiși. Stăpânirea traumei prin narațiunea abuzului ajută la sintetizarea faptelor, chiar a faptelor și emoțiilor contradictorii și confuze cauzate de gaslighting și de disonanța cognitivă. Cu un psihoterapeut plin de compasiune, care nu este judecător, persoana abuzată atunci învață sau reînvață cum să aibă încredere în percepția sa asupra istoriei abuzului, întărind astfel individul pentru a elimina trauma și orice anxietate asociată. Creșterea abilităților de coping în trecerea prin anxietate și depresie este, de asemenea, esențială, în plus față de doliul pierderii relației abuzive.