Povestea lui Ari

Am avut săptămâna trecută o primă ședință cu o domnișoară superbă, deșteaptă și însoțită de o anxietate socială. A mers bine ședința, cu câteva zâmbete din partea ei, cu contact vizual și cu dorință de deschidere și creștere personală. 

Ieri, la a doua ședință, m am trezit cu un arici în brațe, pe care mi l a dat cu un zâmbet larg, spunând că este pentru mine. L am acceptat imediat cu mare drag, mai ales că venea însoțit de zâmbetul ei și ulterior de o îmbrățișare.  

Mi s a părut minunat și atât de potrivit, să mi aducă un ARICI. Am înțeles imediat mesajul din spatele acestui cadou drăguț. 

Îmi transmitea câtă nevoie de distanță are, de a nu i invada spațiul personal, de a accepta să "se pună în mâinile mele", însă eu să am mare grijă, pentru că la cea mai mică amenințare, ea se va retrage în țepii ei. 

Nu mi ar fi putut spune toate acestea în cuvinte, dar inconștient a ales ceva care să reprezinte tot ceea ce simte legat de noua relație în care urma să intre, cea terapeutică, cu mine. Mulțumesc dragă S, pentru această minunată experiență, și promit să mă port cu mare grijă cu toți "aricii" care îmi intră în cabinet.