Mi se pare suprinzător și minunat deopotrivă, ca la sfârșitul unei ședințe de terapie, omul din fața ta să-ți ia pentru o clipă locul și să te întrebe unde pui TU tot ce "aduni" de la ceilalți în timpul ședințelor? Cum faci TU, să "dai afară" tot ce primești de la clienții tăi? Ce faci, ca și terapeut, să nu iei cu tine toate poveștile celor cu care lucrezi? E mare lucru să auzi că acești oameni care vin la tine pentru ajutor, își fac griji pentru omul care ești, își fac griji că te implici activ în viața lor și nu ai cum să te descarci. Bineînțeles că te implici, simți, trăiești, ești prezent, pentru că ai în față un OM; dar mai presus de toate, trebuie să fii conștient de rolul tău acolo, de ceea ce ai TU de făcut în această poveste. În toți anii de formare ca și psihoterapeut, și de dezvoltare personală, printre multe altele, înveți să fii acolo 100% pentru fiecare om în parte, dar și să gestionezi ceea ce primești de la clienți. Astfel încât, omul din fața ta să simtă că ești acolo, cu el, însă nu copleșit de problemele și povestea lui. Pentru că, acest lucru ne-ar transforma în prietenii clienților noștri. Cu un prieten poți ieși la o cafea, îi poți da șansa să se descarce de toate, îl asculți, poți plânge împreună cu el, însă aceasta nu-i aduce rezolvarea problemei, ci doar o descărcare de moment. Terapeuți sau clienți, cu toții suntem oameni, avem emoții și trăiri, iar faptul că ne gândim unii la alții, înseamnă că ne pasă. Înseamnă că suntem acolo, prezenți și conștienți.