Sa incepem cu un truism...viata e grea! Viata consista intr-o "colectie" de probleme, unele mai usor de rezolvat, iar altele, aparent imposibil de depasit. Si spun aparent deoarece cred cu tarie faptul ca pentru orice problema ca exista o solutie. Si nu spun acest lucru in calitate de psiholog, ci in calitate de om de rand, cu propriile-i probleme, in cautare permanenta de solutii.

Bineinteles ca tuturor ne vine, la un moment dat, sa renuntam la scopurile, visele, dorintele noastre...la noi insine. Daca tot nu are nici o importanta cat de mult investim in ceea ce facem, cat de mult lucram, cat de competeti suntem etc., de ce sa ne mai ostenim? Nu-i asa ca suna foarte familiar? Sa nu credeti ca sunteti singurii care ganditi astfel. Toti gandim in acest mod. Dar oare ce gandesc oamenii care, desi se confrunta cu obstacole importante in viata, gasesc puterea de a mearge mai departe? Si, poate o intrebare mai importanta, cum sa facem sa gandim toti asa? Cum sa facem sa nu renuntam, inainte de a fi incercat totul? Albert Einstein ne spune ca daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa ne legam viata de un scop, nu de oameni sau de obiecte. Ma gandesc ca acelasi lucru se aplica si aici. Atunci cand ne vine sa dam cu piciorul la tot si toate, oare nu poate sa fie si din cauza ca nu avem scopuri bine conturate? Sau, poate avem scopuri nerealiste? Sau, poate avem scopuri mari, realizabile, deci realiste, dar nu stim cum sa le atingem? De exemplu, daca scopul meu in viata este sa ajung un psiholog "cat pot eu de bun", trebuie sa stiu si ce trebuie sa fac in sensul acesta (sa ma duc la cursuri de formare, sa urmez anumite specializari etc. ), la fel cum trebuie sa imi cunosc si limitele (personale si profesionale ) . Toate aceste lucruri sunt subscopuri. Daca eu stiu ca nu pot sa tratez persoanele care sufera de afectiunea psihologica X sa spunem, atunci subscopul meu, subsumat scopului de a fi un psiholog bun, ar fi sa pot trata persoanele care sufera de afectiunea psihologica X. Ce trebuie sa fac? Asta depinde de cauzele pentru care nu pot trata persoanele cu afectiunea respectiva: nu am cunostinte suficiente, nu ma simt confortabil, am anumite prejduecati, sau orice alte motive. Acelasi procedeu se aplica si problemei de fata. Cand ne pierdem motivatia (sau "vointa" ), haideti sa ne analizam putin si sa vedem ce scopuri avem in viata, iar daca nu avem, haideti sa ne construim unul suficient de puternic, astfel incat sa ne ajute sa mergem mai departe, chiar si atunci cand nu stim unde mergem. Asa cum spunea unul dintre profesorii mei in facultate, haideti sa ne construim "proiecte personale", haideti sa inaltam un "steag" suficient de inalt si de bine ancorat in pamant, astfel incat sa se vada si pe ceata, sa reziste si pe vreme rea. Nu depinde decat de noi!