Zvonuri despre PSIHOTERAPIE

Inapoi Autor: Daniela Macarie
Psihoterapia se aplică la un număr foarte mare de PERSOANE NORMALE, care consideră că nu şi-au atins potenţialul la un nivel maxim, care doresc să se dezvolte şi să evolueze pentru a fi mai optimi, care vor să se înteleagă mai bine pe ei ăi pe ceilalţi, care doresc să-şi dezvolte creativitatea sau să evolueze pe plan spiritual, precum şi la o gamă largă de tulburări psihice, începand cu crizele existenţiale, nevroze, afecţiuni psihosomatice, tulburări ale personalităţii.
Obiectivele psihoterapiei vizează în principal urmatoarele aspecte:

- întărirea Eului, a încrederii de sine şi a stimei faţă de sine;

- percepţia eronată a subiecţilor despre ei înşişi şi lumea înconjurătoare;

- reducerea sau eliminarea simptomelor;

- scoaterea persoanei din criza existenţială;

- rezolvarea sau restructurarea confictelor intrapsihice;

- dezvoltarea unui sistem clar la nivel identitar;

- dezvoltarea capacităţii de a face faţă la stress, la frustrare precum şi un control mai bun al emoţiilor;

-modificarea structurii personalităţii în vederea obţinerii unei funcţionări mai mature, cu o capacitate de adaptare eficientă la mediu;
Relatia psihoterapeutică este o relaţie între doi parteneri, în care unul SOLICITĂ, iar celălalt ACORDĂ ajutor psihologic.Contribuţia majoră a clientului constă în special în motivaţia acestuia.Afirmaţia psihologiei umaniste este aceea că omul poseda el însuşi impulsul interior spre sănătate, care face ca psihoterapia să devină posibilă. Colaborarea şi motivaţia din partea clientului sunt elemente esenţiale pentru succesul psihoterapiei.
În cadrul relaţiei psihoterapeutice, terapeutul utilizează o multitudine de metode şi tehnici precise şi adaptate fiecarui individ. Aceste metode şi tehnici îi ajuta pe clienţi să se cunoască mai bine, să-şi privească problemele mai obiectiv şi dintr-o nouă perspectivă.

Terapia NU îţi va putea schimba personalitatea cu totul, pentru ca nici nu are cum. Terapia va încerca să îţi ofere alternative la anumite probleme de comportament.

Există o mulţime de zvonuri şi prejudecăţi care ne reţin din a apela la servicii de consiliere psihologică sau psihoterapie. Ele sunt motivele pentru care nu credem în terapie sau pretextele pentru care nu mergem la terapie. Ca orice prejudecăţi, izvorăsc din lipsa informaţiei corecte şi din teama de necunoscut şi schimbare a fiecăruia dintre noi. Au început însă să fie depaşite încet-încet în cultura noastră, graţie deschiderii voastre, a dorinţei de a va informa şi a va îmbunătăţi viaţa.

Iată cateva dintre cele mai frecvente prejudecăţi cu privire la psihoterapie:

"Daca te duci la psiholog, înseamnă că eşti nebun cu acte în regulă." - FALS

Psihoterapeuţii şi consilierii psihologici nu lucrează cu nebuni, ci cu persoane aflate în dificultate într-un anumit moment din viaţa lor, majoritatea acestora fiind oameni sănătoşi, care vor să beneficieze de suport pentru a-şi rezolva mai repede şi mai bine problemele. Nu ţi se vor prescrie medicamente şi nu ţi se va impune nimic!!!

"Dacă te duci la psiholog, înseamnă că nu eşti in stare să te descurci singur, deci eşti incapabil şi inferior." - FALS

Dacă ai nevoie de sfaturi medicale, te duci la doctor, daca ai nevoie de consiliere juridică te duci la avocat, cu alte cuvinte te foloseşti de serviciile care îţi sunt disponibile pentru a-ţi rezolva problemele, iar asta denotă adaptabilitate şi inteligenţă. Dacă ţi-ai rupe un picior, te-ai duce să-l pui în gips, nu ai pretinde că te descurci singur, cu el aşa. Este raspunsul potrivit, inteligent, prietenos faţă de TINE însuţi. La fel este să mergi la psihoterapeut atunci când ai o dificultate, treci printr-o perioadă grea, sau s-a întâmplat ceva cu care nu ştii încă cum să procedezi.

"Psihoterapeutul te poate convinge (sau hipnotiza ) să faci lucruri pe care nu vrei să le faci. Psihoterapeutul te poate controla." - FALS

Această frică este întarită, mai ales de filmele la care ne uităm. Am văzut atât de rar, în filme, un psihoterapeut portretizat realist, încât nici nu mă mai obosesc să mă indignez. Psihoterapia, în viziunea noastră, este un proces colaborativ, un parteneriat pentru atingerea scopurilor clientului. Nimeni nu-ţi va spăla creierul într-o şedinţă săptămânală de 50 de minute, în care stai confortabil pe un fotoliu şi discuţi numai despre ceea ce vrei TU să discuţi.

Chiar şi în cazul hipnozei, în care clientul renunţă în mai mare parte la control, nu poti fi "programat" să faci ceva ce NU vrei să faci. Tin minte un exemplu din şcoală, în care terapeutul sugerase clientului, în stare de transă că se poate face mai comod descalţându-se, dacă doreşte să stea comod întins pe canapea. Clientul a refuzat să se descalţe chiar când terapeutul a insistat, pentru CĂ ŞTIA că are o gaură într-una dintre şosete şi se jena de acest lucru. Chiar în transa profundă, suntem capabili să respingem sugestiile care nu ni se potrivesc, cu atât mai mult, în stare de veghe lucidă.

Realitatea este că psihoterapeutul nu te poate controla, ci doar îţi propune noi moduri de a privi lucrurile sau căi altenative, iar tu eşti cel care trebuie să aleagă, să se implice şi să decidă pentru sine.

"Daca te duci la terapie, vei deveni dependent de psihoterapeut." - FALS

Scopul nostru este să te ajutăm să revii pe picioarele tale cât mai repede, să pleci de la noi cu strategii noi de a te adapta, astfel încât să faci faţă singur dificultăţilor. Greutăţi şi probleme avem tot timpul, şi celor mai multe le facem faţă fără ajutorul psihoterapeuţilor. Pentru un terapeut, un caz reuşit este cel care nu mai revine în terapie pentru o problemă similară.

"Nu am bani de terapie, nu îmi pot permite."-FALS

Preţul pentru serviciile unui psihoterapeut poate varia în funcţie de mai mulţi factori: oraşul unde are cabinetul (şi implicit, costurile de întreţinere ale spatiului respectiv ), experienţa terapeutului şi costurile formării sale teoretice. Însă, la fel cum alegem anumite destinaţii pentru vacanţă, sau anumite restaurante pentru a ieşi în oraş, există psihoterapeuţi, ale căror servicii psihologice ni le putem permite. Înainte de a programa o şedinţă, noi discutăm cu clienţii despre preţul şedinţei şi facem tot posibilul pentru a veni în întâmpinarea lui.

În cele mai multe cazuri, preţul pentru o şedinţă de psihoterapie este asemănător cu preţul unei consultaţii la un medic specialist, într-un cabinet particular. Sănătatea "psihologică, mentală" este la fel de importantă, ca sănătatea fizică, de care specialiştii în domeniu ne sugerează să avem grijă "evitand consumul în exces de sare, zahăr, grasimi!". Noi am putea adăuga: "pentru o viaţă interioară sănătoasă fiti sinceri cu voi înşivă, discutaţi cu cei apropiaţi problemele pe care le aveţi şi apelaţi la ajutor psihologic specializat!" www.psihospecialist.ro
Cabinet individual de psihologie - Daniela Macarie

Cabinet individual de psihologie - Daniela Macarie



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp