Metoda repovestirii traumei se utilizează în psihoterapia experienţială centrată pe emoţii pentru tratamentul dificultăţilor de stres posttraumatic. Deşi este o experienţă dureroasă, oamenii care au fost victimele unor evenimente traumatizante resimt foarte puternic nevoia de a descrie evenimentele respective. Repovestirea îl ajută pe client să-şi acceseze şi să reproceseze reacţiile emoţionale în timpul şedinţei terapeutice, cu scopul final de a facilita o reglare emoţională îmbunătăţită.

Datorită faptului că procesarea emoţională este scurt-circuitată în perioadele de excitaţie emoţională ridicată, situaţia ameninţătoare rămâne nediferenţiată, vie şi izbitoare, frapantă. Acest fapt îl poate face pe client să trăiască stări de hiperalertă şi vigilenţă, cu scopul de a se proteja de un viitor pericol. Aspecte particulare ale situaţiei, uneori doar cu o asemănare măruntă cu cele din adevăratul eveniment traumatizant, pot scoate la iveală emoţii similare cu cele trăite în situaţia traumatizantă.

Unul dintre scopurile punerii clientului să povestească situaţia traumetizantă este de a-l ajuta pe acesta să identifice şi să clarifice aspectele relevante ale respectivei situaţii. Această examinare atentă îl ajută pe client să-şi limiteze patternul reacţiilor emoţionale maladaptative. Pe măsură ce clientul povesteşte, aspectele importante ale situaţiei devin mai clare, incusiv acele aspecte care au rămas neprocesate în momentul producerii evennimentului.

Adesea clientul trebuie să repovestească evenimentul traumatizant de mai multe ori pe parcursul terapiei, deoarece povestea se va schimba în timp, atât pentru că alianţa terapeutică devine mai solidă şi clientul are mai multă încredere în terapeut, cât şi pentru că, pe parcurs, sunt accesate amintiri adiţionale, pe măsură ce înţelesul evenimentelor începe să se clarifice.

Elliott, Watson, Goldman şi Greenberg descriu etapele sarcinii terapeutice de repovestire a evenimentelor traumatizante (Elliott & all., 2004 ) :

Marker - clientul se referă la o experienţă traumatizantă care ar putea fi povestită (ex.: eveniment traumatizant, situaţie de viaţă perturbată, vis terifiant etc. ) sau vorbeşte despre o reacţie intensă. Terapeutul identifică şi reflectă (verbalizează ) markerul către client, apoi îi propune sarcina terapeutică, explicându-i scopul repovestirii.
Elaborarea - Clientul începe să povestească detaliat şi concret trauma şi descrie ceea ce s-a întâmplat dintr-un punct de vedere extern şi faptic. Terapeutul pune întrebări în legătură cu situaţia, ce a dus la ea, centrându-se tot pe fapte, apoi încurajează clientul să re-intre în situaţie în imaginar.
Adâncirea - clientul re-experienţiază momente importante sau aspecte ale traumei, în timp ce-şi menţine sentimentul de siguranţă. Terapeutul îi furnizează reflectări evocative, ascultă şi îi reflectă amărăciunea, îl asistă pe client în experienţierea imediată, îl ajută să menţină o distanţă de lucru sigură şi opreşte sarcina dacă este necesar.
Ieşirea la iveală a unor noi înţelesuri - clientul îşi aminteşte şi diferenţiază înţelesurile traumei, atât pe cele personale, idiosincratice, precum şi pe cele care reies acum, din punct de vedere intern. Terapeutul ascultă, reflectă şi oferă suport pentru noile înţelesuri, în special cele care duc la o scădere a sentimentului de vinovăţie.
Puncte de vedere alternative - Clientul reflectează asupra punctelor de vedere alternative şi diferenţiate ale traumei, le evaluează şi integrează într-o poveste coerentă aspectele neconectate anterior sau inconsistente legate de experienţa sa. Terapeutul ajută clientul să reflecteze asupra şi să exploreze punctele de vedere alternative.
Reintegrarea - Clientul exprimă un punct de vedere asupra sinelui, asupra celorlalţi şi asupra lumii, lărgit şi mai integrat, în timp ce ia în consideraţie noi moduri de acţiune, menţinându-şi în acelaşi timp siguranţa personală. Terapeutul reflectă şi subliniază povestirea integrată, facilitând explorarea noilor modalităţi de acţiune.