Psihoterapia experienţială centrată pe emoţie în tulburarea de stres posttraumatic
Inapoi Autor: Geanina Cucu Ciuhan
În psihoterapia experienţială centrată pe emoţii, lucrul cu un client care a trecut printr-un eveniment traumatic pleacă de la înţelegerea măsurii în care evenimentul respectiv a transformat într-o manieră dramatică lumea percepută a clientului. De regulă, un eveniment traumatizant împarte lumea clientului în trei "momente" fenomenologice: înainte de eveniment, în timpul evenimentului şi după eveniment. În experienţa clientului, fiecare dintre aceste momente este în acelaşi timp o "lume", constând într-o imagine particulară a sinelui, a altor persoane şi a lumii în ansamblul ei.
Descrierea acestor "momente-lumi" se bazează pe cercetările fenomenologice ale lui Fischer şi Wertz (după Elliot & all., 1989 ) :
1. Înainte de traumă clientul experienţiază lumea ca fiind sigură. Această lume este "lumea pre-victimizare". Ea conţine posibilitatea traumei, dar doar la nivel abstract. Persoana se simte întreagă, puternică şi imună la rău, sau măcar protejată adecvat de comunitatea din care face parte, alcătuită din persoane serviabile şi măsuri de precauţie de rutină. În această lume clientul duce o viaţă obişnuită şi progresează spre ducerea la îndeplinire a proiectelor de viaţă.
2. În momentul traumei apare "lumea victimizării". Sentimentul anterior de siguranţă se pierde şi, supus terorii, clientul descoperă că a devenit dintr-odată victima unei persoane răuvoitoare sau a unei forţe externe ce nu poate fi controlată (ex.: cutremur, foc etc. ) . Această persoană sau eveniment ameninţă de regulă clientul cu sfârşitul existenţei. Ameninţarea lasă clientul neajutorat, rănit de teroare şi vulnerabil. Există şi situaţia în care trauma constă în asistarea neputincioasă ca martor oripilat în timp ce o altă persoană este ameninţată, rănită sau chiar ucisă. În ambele cazuri clientul se simte izolat de comunitatea de persoane serviabile şi de ajutor (rude, prieteni, vecini etc. ) . În timpul acestor momente, de regulă timpul pare să se deruleze foarte încet sau chiar să se oprească, în timp ce clientul încearcă să preîntâmpine moartea. Acest moment va fi văzut de client mai târziu ca fiind central în viaţa sa, împărţindu-i firul vieţii în două: înainte şi după.
3. După traumă clientul întră în "lumea post-victimizare", el trăind într-o aşteptare continuă a unei viitoare victimizări. Clientul experinţiază această posibilitate printr-o gamă largă de dificultăţi: corpul său este mai anxios şi mai uşor de înfiorat, simţurile sunt fin acordate la orice pericol iminent, somnul este persturbat şi presărat cu vise terifiante de victimizare recurentă, viitorul este văzut ca prea scurt sau limitat. Speranţele clientului de a obţine fericire sau succes sunt puse în aşteptare, iar acesta este blocat într-o existenţă pasivă cu sinele rănit, aşteptând fie ceva să se schimbe de la sine, fie să fie supus victimizării (traumei ) finale. Pentru a scăpa de intruziunea permanentă a "lumii victimizării" în existenţa sa post-victimizare, clientul încearcă să evite gândurile, emoţiile şi amintirile relaţionate cu trauma, adesea retrăgându-se din activităţile de rutină sau utilizând diverse substanţe (droguri, alcool, medicamente etc. ) pentru a-şi alina durerea. Din păcate însă, realitatea experienţei traumatice se reafirmă încontinuu, lăsând clientul rănit şi confuz.
Intervenţia experienţială în tulburarea de stres posttraumatic începe cu înţelegerea experienţei unice a clientului cu aceste trei "momente-lume". Clientul şi terapeutul se angajează într-un proces de explorare a percepţiilor şi credinţelor clientului care au o mare încărcătură emoţională, cunoscute sub numele de "scheme emoţionale". Acestea sunt organizate de regulă în jurul emoţiei de frică sau de anxietate, iar identificarea lor îl ajută pe terapeut să înţeleagă epatic experienţele traumatizante ale clientului.
Din perspectiva psihoterapiei proces-experienţiale, tulburarea de stres posttraumatic implică mai multe seturi de scheme concurente:
a ) Schemele emoţionale ordinare - sunt caracteristice pentru "lumea pre-victimizare" şi crează dificultăţi deoarece evenimentul traumatizant nu poate fi asimilat lor.
b ) Schemele emoţionale "frică - vulnerabilitate" sunt activate în timpul traumei şi reprezintă curat "lumea victimizării" a evenimentului traumatizant propriu-zis. Acestea se centrează în jurul emoţiei de frică, al percepţiilor asociate (periculozitate ) şi al tendinţelor de acţiune (fugă, evitare ) .
Când o persoană este victimizată, el/ea experienţiază o profundă provocare a unui set cheie de scheme emoţionale, cunoscute şi sub numele de "credinţe preţuite". Aceste "credinţe preţuite" şi schemele lor emoţionale alternative care implică sinele, pe alţii şi lumea, au fost descrise de Wertz (1985 ), Fischer şi Wertz (1979 ) şi Janoff-Bulman (1992 ) şi le prezentăm în tabelul 2. (după Elliot & all., 1989 )
Exista patru scheme emoţionale relaţionate cu trauma (după Elliot & all., 1989 ) :
1. Lumea nesigură: înainte de victimizare majoritatea oamenilor îşi asumă o schemă emoţională de bază a unei "lumi sigure", lume în care mediul lor fizic şi social este văzut ca benign în esenţa lui. După victimizare, această schemă emoţională este înlocuită cu cea în care lumea este văzută ca fiind fundamental nesigură, periculoasă şi impredictibilă.
2. Celălalt răuvoitor: traumele care implică crime sau abuz sexual sunt fundamental interpersonale, comparativ cu cele care implică accidente sau dezastre. Violenţa interpersonală activează schema emoţională a "celuilalt" ca puternic, răuvoitor, prădător. După victimizare, această schemă este proiectată pe număr mare de alte persoane, chiar dacă acestea au fost privite anterior ca fiind de ajutor.
3. "Celălalt" care nu este de ajutor: victimizarea de asemenea deteriorează credinţa clientului că ceilalţi oameni formează o comunitate pe care se poate baza şi care oferă protecţie, asistenţă şi grijă. Persoanele "de ajutor" (familie, prieteni, autorităţi legale, profesionişti din sănătatea mintală ) nu au fost capabili să prevină victimizarea atunci când aceasta s-a produs, motiv pentru care sunt văzuţi acum ca fiind absenţi, indiferenţi şi ineficienţi.
4. Sinele vulnerabil: schemele emoţionale de "credinţe preţuite" despre putere personală, auto-eficienţă, bunătate sau lipsa vulnerabilităţii au fost provocate de traumă. De obicei, persoana se luptă să nu renunţe la aceste credinţe despre sine, dar în acelaşi timp adoptă o organizare a sinelui alternativă, în care sinele este experienţiat ca slab, neputincios, fragmentat, vulnerabil, şi uneori ca unul care merită o victimizare ulterioară.
Aceste scheme emoţionale sunt aşa de comune în traumă, încât cunoaşterea lor îi dă terapeutului o mai bună capacitate de a înţelege empatic dificultăţile emoţionale ale clientului său.
Descrierea acestor "momente-lumi" se bazează pe cercetările fenomenologice ale lui Fischer şi Wertz (după Elliot & all., 1989 ) :
1. Înainte de traumă clientul experienţiază lumea ca fiind sigură. Această lume este "lumea pre-victimizare". Ea conţine posibilitatea traumei, dar doar la nivel abstract. Persoana se simte întreagă, puternică şi imună la rău, sau măcar protejată adecvat de comunitatea din care face parte, alcătuită din persoane serviabile şi măsuri de precauţie de rutină. În această lume clientul duce o viaţă obişnuită şi progresează spre ducerea la îndeplinire a proiectelor de viaţă.
2. În momentul traumei apare "lumea victimizării". Sentimentul anterior de siguranţă se pierde şi, supus terorii, clientul descoperă că a devenit dintr-odată victima unei persoane răuvoitoare sau a unei forţe externe ce nu poate fi controlată (ex.: cutremur, foc etc. ) . Această persoană sau eveniment ameninţă de regulă clientul cu sfârşitul existenţei. Ameninţarea lasă clientul neajutorat, rănit de teroare şi vulnerabil. Există şi situaţia în care trauma constă în asistarea neputincioasă ca martor oripilat în timp ce o altă persoană este ameninţată, rănită sau chiar ucisă. În ambele cazuri clientul se simte izolat de comunitatea de persoane serviabile şi de ajutor (rude, prieteni, vecini etc. ) . În timpul acestor momente, de regulă timpul pare să se deruleze foarte încet sau chiar să se oprească, în timp ce clientul încearcă să preîntâmpine moartea. Acest moment va fi văzut de client mai târziu ca fiind central în viaţa sa, împărţindu-i firul vieţii în două: înainte şi după.
3. După traumă clientul întră în "lumea post-victimizare", el trăind într-o aşteptare continuă a unei viitoare victimizări. Clientul experinţiază această posibilitate printr-o gamă largă de dificultăţi: corpul său este mai anxios şi mai uşor de înfiorat, simţurile sunt fin acordate la orice pericol iminent, somnul este persturbat şi presărat cu vise terifiante de victimizare recurentă, viitorul este văzut ca prea scurt sau limitat. Speranţele clientului de a obţine fericire sau succes sunt puse în aşteptare, iar acesta este blocat într-o existenţă pasivă cu sinele rănit, aşteptând fie ceva să se schimbe de la sine, fie să fie supus victimizării (traumei ) finale. Pentru a scăpa de intruziunea permanentă a "lumii victimizării" în existenţa sa post-victimizare, clientul încearcă să evite gândurile, emoţiile şi amintirile relaţionate cu trauma, adesea retrăgându-se din activităţile de rutină sau utilizând diverse substanţe (droguri, alcool, medicamente etc. ) pentru a-şi alina durerea. Din păcate însă, realitatea experienţei traumatice se reafirmă încontinuu, lăsând clientul rănit şi confuz.
Intervenţia experienţială în tulburarea de stres posttraumatic începe cu înţelegerea experienţei unice a clientului cu aceste trei "momente-lume". Clientul şi terapeutul se angajează într-un proces de explorare a percepţiilor şi credinţelor clientului care au o mare încărcătură emoţională, cunoscute sub numele de "scheme emoţionale". Acestea sunt organizate de regulă în jurul emoţiei de frică sau de anxietate, iar identificarea lor îl ajută pe terapeut să înţeleagă epatic experienţele traumatizante ale clientului.
Din perspectiva psihoterapiei proces-experienţiale, tulburarea de stres posttraumatic implică mai multe seturi de scheme concurente:
a ) Schemele emoţionale ordinare - sunt caracteristice pentru "lumea pre-victimizare" şi crează dificultăţi deoarece evenimentul traumatizant nu poate fi asimilat lor.
b ) Schemele emoţionale "frică - vulnerabilitate" sunt activate în timpul traumei şi reprezintă curat "lumea victimizării" a evenimentului traumatizant propriu-zis. Acestea se centrează în jurul emoţiei de frică, al percepţiilor asociate (periculozitate ) şi al tendinţelor de acţiune (fugă, evitare ) .
Când o persoană este victimizată, el/ea experienţiază o profundă provocare a unui set cheie de scheme emoţionale, cunoscute şi sub numele de "credinţe preţuite". Aceste "credinţe preţuite" şi schemele lor emoţionale alternative care implică sinele, pe alţii şi lumea, au fost descrise de Wertz (1985 ), Fischer şi Wertz (1979 ) şi Janoff-Bulman (1992 ) şi le prezentăm în tabelul 2. (după Elliot & all., 1989 )
Exista patru scheme emoţionale relaţionate cu trauma (după Elliot & all., 1989 ) :
1. Lumea nesigură: înainte de victimizare majoritatea oamenilor îşi asumă o schemă emoţională de bază a unei "lumi sigure", lume în care mediul lor fizic şi social este văzut ca benign în esenţa lui. După victimizare, această schemă emoţională este înlocuită cu cea în care lumea este văzută ca fiind fundamental nesigură, periculoasă şi impredictibilă.
2. Celălalt răuvoitor: traumele care implică crime sau abuz sexual sunt fundamental interpersonale, comparativ cu cele care implică accidente sau dezastre. Violenţa interpersonală activează schema emoţională a "celuilalt" ca puternic, răuvoitor, prădător. După victimizare, această schemă este proiectată pe număr mare de alte persoane, chiar dacă acestea au fost privite anterior ca fiind de ajutor.
3. "Celălalt" care nu este de ajutor: victimizarea de asemenea deteriorează credinţa clientului că ceilalţi oameni formează o comunitate pe care se poate baza şi care oferă protecţie, asistenţă şi grijă. Persoanele "de ajutor" (familie, prieteni, autorităţi legale, profesionişti din sănătatea mintală ) nu au fost capabili să prevină victimizarea atunci când aceasta s-a produs, motiv pentru care sunt văzuţi acum ca fiind absenţi, indiferenţi şi ineficienţi.
4. Sinele vulnerabil: schemele emoţionale de "credinţe preţuite" despre putere personală, auto-eficienţă, bunătate sau lipsa vulnerabilităţii au fost provocate de traumă. De obicei, persoana se luptă să nu renunţe la aceste credinţe despre sine, dar în acelaşi timp adoptă o organizare a sinelui alternativă, în care sinele este experienţiat ca slab, neputincios, fragmentat, vulnerabil, şi uneori ca unul care merită o victimizare ulterioară.
Aceste scheme emoţionale sunt aşa de comune în traumă, încât cunoaşterea lor îi dă terapeutului o mai bună capacitate de a înţelege empatic dificultăţile emoţionale ale clientului său.
Cabinet individual de psihologie - Cucu Ciuhan Geanina
Recomandă acest cabinet
