Decizia de a începe un proces de autocunoaștere și psihoterapie este întotdeauna un rezultat al unui lung șir de frământări interne cu tot ceea ce implică el: anxietate, neîncredere, angoasă, majoritatea acestora fiind internalizate de noi toți timpuriu, în prima parte a vieții, ca răspuns la mesajele receptate din mediul în care ne-am dezvoltat.

Fiecare dintre noi ajungem adulți având în spate un stufăriș de trăiri, experiențe, mesaje și modele, mai mult sau mai puțin conștiente, prin prisma cărora ne-am format propriile valori și principii.

Spre exemplu cândva, poate ai decis că fiind mult prea cuminte erai acceptat și iubit în familia de proveniență, iar acum "cumințenia" excesivă te oprește din a-ți atinge idealurile și te face să te simți nefericit.

Sau poate ai observat în trecut că atunci când perseverai în cererile tale și deveneai insistent, obțineai atenția așteptată, iar acum insistența cu care îți revendici nevoile îi îndepărteaza pe cei pe care îi iubești și apreciezi.

Sau poate că majoritatea solicitărilor tale din copilăria timpurie nu au generat un răspuns prompt din partea celor din jur și atunci ai decis că lumea poate fi un loc indiferent și periculos, iar acum te confrunți cu anxietate sau cu frecvente episoade depresive. Și exemplele pot continua…

În cadrul procesului psihoterapeutic ești acompaniat, motivat și încurajat să-ți descoperi deciziile timpurii, să analizezi dacă iți mai sunt de folos și eventual, să redecizi asupra modului în care vrei să trăiești acum, prin prisma nevoilor tale de adult.E dificil? E ușor? Pot doar să-ți confirm că e posibil.

Personal, nutresc întotdeauna un sentiment plin de respect și admirație pentru cei care decid să înceapă acest proces pentru că, dincolo de depășirea cu curaj a multor frământări, percep ca fiind minunată acea dorință de schimbare care întotdeauna îi propulsează intr-o altă etapă a vieții, mai bună, mai echilibrată și mai revelatoare.