"De unde credeți că vin emoțiile noastre?" este una dintre primele întrebări pe care le adresez clienților în ședințele de la cabinet. Răspunsurile variază de la "din suflet", "din interiorul nostru", la "din situațiile pe care le trăim" "" și "din cum se comportă ceilalți cu mine". De puține ori stăm să ne gândim la acest lucru în viața de zi cu zi, de aceea răspunsul la această întrebare "emoțiile noastre vin din felul în care gândim" îi surprinde pe oameni. Vă invit azi să ne gândim la felul în care ne gândim și la erorile pe care mintea noastră le face.

Una dintre dificultățile cu care oamenii se confruntă este ruminația, adică acea "abilitate" a minții noastre de a se gândi și răzgândi în legătură cu evenimentele de viață. De câte ori nu v-ați surprins cu următoarele gânduri în cele mai nepotrivite momente, de exemplu, seara înainte de a vă pune în pat: "oare am făcut tot ce era necesar?", "oare cum va fi mâine la ședința de departament? ", "sigur lucrurile vor merge prost", "oricum nu merită să încerc". Care a fost efectul acestei avalanșe de gânduri? Parcă v-au paralizat emoțional și practic, nu mai știți care ar fi soluția cea mai bună, parcă nu vă mai puteți baza pe nimic din ceea ce știați. Ați fost vreodată atenți la ce comandă îi dați minții în acel moment: "gata, nu mă mai gândesc la nimic, măcar dacă ar înceta gândurile ăstea să mai vină", adăugând o cerință supremă: "ce bine ar fi dacă aș putea să mă gândesc la nimic". Vă ascultă mintea? Bineînțeles că nu. De ce? Ne reamintim, mintea nu face lucruri aiurea.

Asadar, gândiți-vă la mintea voastră ca la o fabrică de gânduri, aceste este rolul ei, să "producă gânduri". Cum inima are rolul să bată, așa și mintea mea are rolul să gândească. Ce îi cerem noi minții când vin gândurile peste noi? Păi cam acelați lucru pe care i l-am cere inimii, să nu mai bată. Este logic să cerem asta? Astfel, scopul meu nu este să opresc gândurile, scopul meu este să învăț o altă modalitate de a mă raporta la gânduri. Simplu spus, să mă gândesc "văd că vin gândurile peste mine, oare ce vor să îmi transmită în avalanșa lor?" E important să le ascultați deoarece gândurile "îmi spun o poveste", însă sunt atent/ă deoarece în poveste pot interveni erori de gândire pe care eu ajung să le cred. Cum demonstrăm asta? Vă propun să vă gândiți la un unicorn și să încercați să îl descrieți. Cum arată unicornul vostru? Al meu e roz, are o coadă cu sclipici, iar cornul e în culorile curcubeului. Comparați acum descrierile noastre. Am putut noi să ne gândim detaliat la un unicorn? Răspunsul este "da". Simplu fapt că ne-am gândit la el îl face să și existe cu adevărat? Răspunsul este "nu" (bineînțeles, exceptând poveștile cu unicorni, aceia sunt întotdeauna adevărați: ) ). Transferând exemplul la gândurile noastre, putem noi să gândim și să credem gânduri/emoții pentru care nu avem dovezi în realitate? Da, aceasta e principala eroare de gândire a minții noastre. Pentru a nu cădea în capcană, de fiecare dată când un gând negativ vine spre mine trebuie să mă întreb: este acest gând logic? am dovezi din exteriorul meu/realitate pentru acest gând? pot să mă gândesc altfel? Dacă gândul meu trece de acest filtru, îl cred. Dacă nu trece de filtru, e doar un alt gând care are "dreptul" să iasă din "tură de la fabrica minții mele".

Reflectați activ, simplu fapt că mintea mea se gândește că se gândește, asta înseamnă că eu trebuie să cred necondiționat fiecare gând? Pentru o viață cu sens și semnificație!