Gelozia

Inapoi Autor: Ludmila Fluture
In relaţia de cuplu pentru a fi gelos trebuie să te aştepţi sau să te simţi îndreptăţit la loialitatea sexuală din partea partenerului tău. Sintagma "loialitate sexuală" simbolizează cel mai bine legătura materială/obiectivă dintre două persoane şi este strâns legată de plăcere într-o relaţie presupusă ca având un grad înalt de intimitate: anume relaţia de cuplu.
Gelozia, este trezită de credinţa că partenerul nu respectă, abandonează sau dispreţuieşte angajamentul vostru fundamental (explicit/implicit ), anume de a vă încredinţa intimitatea fizică şi psihică unul altuia. Tu poţi avea aşteptări pe linia loialităţii sexuale fără a fi conştient de ele. Partenerul tău idem. Mai mult decât atât, el poate, să-ţi împărtăşească sau nu fidelitatea pe care o exprimi în mod direct (sau la care te aştepţi în secret ) . Atunci când nu o face sau când o face (o împărtăşeşte ) dar tu î1suspectezi de contrar, judecata ta este focalizată pe lipsa de reciprocitate; pe injustiţie şi trădare, fundalul emoţional al trăirilor de gelozie.
La o analiză mai atentă, însă, gelozia se naşte din ceva mai adânc decât aşteptarea
ca partenerul să-ţi fie fidel. Altfel spus, această aşteptare este expresia unor mecanisme mai profunde.
ESENŢA GELOZIEI ESTE FRICA
Ce fel de frică? Frica de a pierde ceea ce ai din cauza unui rival?
Poţi pierde o persoana sau o imagine. Teama de a pierde o persoană este activată de două nevoi diferite, care pot acţiona simultan sau separat. Aceste două nevoi sunt: nevoia de control (de a poseda o fiinţă ), nevoia de a fi cu cineva (corelăm cu teama de singurătate ) . Mecanismele sunt simple. Gelozia pe care o resimţi traduce teama că în absenţa partenerului, nu ai pe cine să controlezi. Voinţa ta de a poseda şi domina o altă persoană nu mai are asupra cui să se exercite. Această situaţie este, bineînţeles, angoasantă şi este experimentată la nivelul eu-lui conştient ca gelozie. Este foarte posibil, însă, să nu ai nevoie de o asemenea nevoie de control. Cu toate acestea, îţi este teamă de singurătate, nu ştii sau nu crezi că îi poţi face faţă. Gelozia, în acest caz, este o apărare în raport cu teama de abandon. Plecarea partenerului este percepută dramatic. Dacă el/ea pleacă, vei rămâne singur şi nu crezi că te vei descurca. Suplimentar, la teama de singurătate se poate adăuga şi teama de schimbare. Rămas singur, va fi necesar să te adaptezi noii situaţii, adică să schimbi ceva în stilul de viaţă cu care te obişnuiseşi. Dacă nu ai această disponibilitate, gelozia va încorpora şi teama de schimbare.

Fluture Ludmila - Cabinet individual de psihologie

SINGURUL FEL ÎN CARE NU RIŞTI SĂ MORI DE SETE ESTE SĂ DEVII IZVOR - Jacques Salome

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp