CUM SE PRODUCE VINDECAREA, SCHIMBAREA PRIN PSIHOTERAPIE ?
" Pestera in care te temi sa intri contine comoara pe care o cauti. " J. Campbell
Mintea noastra poate foarte bine, sa fie asemanata cu unitatea unui computer, in timpul copilariei si a formarii noastre ca si fiinte umane, in mintea noastra sunt instalate niste programe care, chiar daca ca si adulti, nu mai suntem constienti de ele, ele functioneaza cu o fidelitate desavarsita. Ne trezim ca si adulti traind o viata care nu ne reprezinta in cea mai mare parte, avand simtome, credinte si comportamente foarte asemanatoare cu cele ale familiei noastre de origine, desi acest lucru il detestam cu toata fiinta.
Avem in mare parte, acelasi mod de comportament si aceiasi atitudine fata de parter, copii, job, propria persoana asa cum am vazut la parinti, reactionam la furie foarte asemanator cu ei desi nu ne dorim acest lucru. Am mostenit poate si anumite afectiuni sau boli de la ei. Pare ca ne invartim intr-un cerc, sau intr-un labirint din care nu vedem iesirea. Ne dam seama ca ne lovim de situatii de care ne-am mai lovit si alta data dar parca nu reusim sa punem capat suferintelor si dezamagirilor din viata noastra. Cei de facut ? O intrebare buna la care raspunsul il are psihoterapia.
Noi credem despre noi insine, despre viata, despre Dumnezeu, despre lume ceea ce am fost programati sa credem. Avem un mod de gandire insuflat de familia de origine, de discursul social al lumii in care traim etc. Modul de gandire creeaza credinte.
Credintele creeaza atitudinea.
Atitudinea creaza emotii, stari, sentimente.
Sentimentele creeaza comportamente.
Comportamentele creeaza obiceiuri.
Obiceiurile creeaza caracterul.
Caracterul creeaza calitatea vietii unui om si in timp creeaza destinul.
" Pentru a cladi inalt trebuie sa sapi adanc. " Proverb mongolez
Cum putem ajunge asadar la o calitate mai buna a vietii noastre ? La sanatate psihica si emotionala ? La echilibru interior si la starea de fericire continuua ? Conform celor de mai sus, din aproape in aproape. Lucrand la modul in care ne percepem pe noi insine, viata noastra: trecut prezent si viitor si lumea in care traim. Lucrand la modul nostru de gandire si de perceptie ajungem sa fim fericiti cu o fericire care ramane, pentru ca am invatat-o pas cu pas.
Incet, incet, ceea ce se schimba este perceptia noastra asupra a ceea ce s-a intamplat si ceea ce se intampla in momentul de fata cu noi insine. Imediat ce perceptia se schimba, si aceasta nu se intampla instantaneu, ci ca ceva care se aseaza de-a lungul orelor de dialog, prin intrebari si raspunsuri, incepem sa vedem schimbarea in planul mental experimentand o stare de liniste si pace a mintii, in planul emotional experimentand echilibru interior si capacitatea de a ne tine emotiile sub control, apoi in planul fizic prin stare de sanatate, energie si relaxare, in relatie cu sine prin eliberare de vinovatie, resentimente si anxietate, in planul relational prin relatii lejere, confortabile si calde cu oamenii din jur, in planul profesional prin eficienta, creativitate si satisfactie in munca.
Nerabdarea in a avea vindecarea si schimbarea dorita cat mai repede nu este decat o forma de impotrivire fata de vindecare ! Ea reprezinta o rezistenta in fata procesului de invatare si de schimbare. Daca avem pretentia sa incheiem foarte repede acest proces, noi nu ne acordam timpul necesar pentru a invata lectia care sta la baza problemei cu care ne confruntam si pe care am creat-o noi insine ! Chiar daca ne dorim foarte mult o solutionare rapida si daca se poate confortabila acest lucru nu se poate daca nu suntem gata, cu rabdare, sa facem pasii necesari schimbarii si sa platim pretul necesar.
Nimeni n-a reusit vreodata, sa faca un lucru cu adevarat important si valoros fara efort. Cei care reusesc o fac datorita perseverentei. Schimbarea are pretul ei cu siguranta, dar orice efort care il depunem pentru noi insine si pentru schimbarea noastra interioara, merita din plin. Ne vindecam si ne schimbam in primul rand pentru noi insine dar si pentru cei dragi noua, in special pentru copii nostri, carora, prin faptul ca noi ne schimbam, le vom da mai departe alte modele de comportament si alta atitudine in fata provocarilor vietii. Vom iesi din rolul de victima si vom intra in rolul de propriul stapan a vietii noastre ! Vom fi eroul copiilor nostri !
Daca aveti intrebari sau doriti sa faceti o programare la Cabinetul Psihologic:
Maria Stefania Boldea
Psiholog. Psihoterapeut. Life Coach
Tel: 0726 227 085 Email: dmboldea@yahoo.com
WEBSITE: www.PsihologConstanta.ro
Va multumesc si astept cu drag sa ne cunoastem, si sa lucram impreuna.
Daca nu va pot raspunde cand sunati, inseamna ca ma aflu intr-o sedinta, si va voi cotacta eu negresit, de indata ce sedinta va lua sfarsit. Va multumesc pentru rabdare si intelegere.
FOARTE IMPORTANT !!
Timpul meu este pretios. Tratez fiecare programare cu seriozitate maxima. Avand in vedere ca sunt si alti clienti, iar o consultatie dureaza 50 sau 75 de minute, la care se adauga pauzele dintre sedinte, VA ROG tare mult, cand va faceti programare sa O SI ONORATI !! Daca nu puteti veni, va rog SA ANUNTATI cu 24 de ore inainte, sau cat mai din timp, pentru a reusi, pe cat posibil sa imi rearanjez programul.
Daca va faceti o programare si nu veniti, si nici nu anuntati in timp util, timpul pus deoparte pentru dvs. nu mai poate fi folosit pentru o alta persoana, pentru ca programarile sunt deja facute.De aceea va rog sa fiti responsabil ! Respectand aproapele si dand dovada de Corectitudine si Bun Simt, va Respectati de fapt pe dvs !
REGULA CABINETULUI:
Daca va faceti programare iar apoi va doriti sa o modificati sau sa o anulati, sunteti rugati sa anuntati acest lucru cu 24 de ore mai devreme. Altfel la urmatoarea sedinta veti plati si costul sedintei la care nu v-ati prezentat.
Daca aveti programare si eu nu va pot primi, fara sa va fi anuntat in prealabil cu 24 de ore inainte, urmatoarea sedinta va fi gratuita.
Multumesc anticipat pentru colaborare si intelegere.
Starea de bine si sanatatea sunt optionale ! Daca inca nu esti hotarat sa fii bine, te rog, nu suna ! Lasa-i pe cei care stiu ce vor, sa sune. Decat sa ocupi timpul celor care ar vrea sa vina, si sa te razgandesti, mai bine nu suna ! Poti doar sa urmaresti pe altii care reusesc, si care au curajul sa faca ceva bun cu viata lor.

Alfa - Centrul de Sanatate Psihica si Comportamentala - Maria Boldea
Tu poti totul si singur. Aici ti se arata doar calea cea mai buna.Recomandă acest cabinet