Incepem o psihoterapie motivand: nu ne simtim bine cu noi insine, esuam in a lega relatii satisfacatoare in viata personala sau profesionala, avem si parcurgem crize existentiale (divort, pierderea unei persoane dragi, boli grave ), avem ganduri si reactii care ne surprind si in care nu ne mai recunoastem, dezvolttam simptome (atacuri de panica, fobii, insomnii, depresii etc. ) . Insa, pe masura ce vorbim despre noi insine in cabinetul de psihoterapie, ajungem inevitabil la evenimente din perioada copilariei si descoperim cu uimire cat de prezent, de actual si de viu, este in noi copilul care am fost. Copilul abuzat, frustrat, copilul neglijat, copilul rebel, copilul cuminte care s-a straduit sa implineasca ambitiile parintilor, copilul umilit, copilul fara copilarie... Credem ca timpul ne-a schimbat, ne-a maturizat, ca am depasit problemele, dar daca privim cu sinceritate in interiorul nostru observam ca suferinta copilului care am fost este inca acolo, ca ranile au fost doar ignorate si nu vindecate. Este suficient ca seful sa strige la noi pentru a ne simti umiliti ca odinioara. E de ajuns ca un coleg nou sa fie apreciat din prima zi de lucru pentru a ne simti gelosi. Ni se pare normal ca altcineva sa ne traseze sarcini si sa ne dirijeze viata, suntem obisnuiti sa fim priviti ca "ciudati" doar pentru ca suntem diferiti. Nu gasim nimic neobisnuit in a nu ne fi ascultata opinia, in a ne fi ignorate nevoile, in a ni se impune conditii aberante si in a accepta ceea ce nu ne face placere. Dar in timp ce ducem o viata incorsetata in rutina si in stereotipii, copilul din noi continua sa isi strige suferinta in speranta de a fi auzit, ascultat, vazut... Retraind angoasa copilariei in cadrul securizant al terapiei, prin manifestarea revoltei si a ostilitatii, pe care copilul nu le-a exprimat niciodata, adultul reuseste sa se elibereze de suferinta, iar vechea imagine sa fie inlocuita de o noua imagine, cea a unui copil energic si vesel... Sarcina terapiei este aceea de a ne asigura contactul cu copilul din noi insine, de a-i oferi posibilitatea sa-si exprime nevoile, dorintele, frustrarile, fricile, revolta, ura, sentimentele si in felul acesta de a relua un proces de dezvoltare intrerupt cu ani in urma. Restabilirea contactului cu copilul din noi ne elibereaza de suferinta tacuta, neexprimata, care ne-a insotit de-a lungul anilor si totodata duce la redobandirea autenticitatii, a spontaneitatii si a creativitatii. Invatand sa ne respectam trairile, emotiile si sa tinem cont de ele, avem sansa de a ne crea un viitor mult mai in acord cu propria fiinta, autentic si congruent cu ceea ce suntem. "Comunicarea sincera vindeca!" F. Dolto