Am incercat mereu sa inteleg si sa fiu corecta si cu mine si cu ceilalti pentru ca am observat ca asta aduce bucurie si impacare. Mi-a iesit... mai mult sau mai putin. In ultimii ani m-am straduit si mai tare sa nu ridiculizez, sa nu condamn, sa nu privesc dispretuitor ci sa inteleg si sa accept. Am priceput ca nu il pot intelege pe celalalt atata timp cat eu si cu mine nu ne vedem una pe cealalta. `A intelege pe altul inseamna a avea in sine o parte identica sau analoaga cu gandirea lui` spune Maiorescu, dar cum facem sa avem acea parte care se poate plia pe gandirea si simtirea celuilalt? De-a lungul timpului am vazut ca ce imi lipseste mie, cu mici plusuri sau minusuri, lipseste si altora, ce iubesc eu iubesc si altii, am vazut ca dorintele noastre nu sunt atat de diferite, ca nevoile sunt cam aceleasi ... am vazut ca de fapt nu suntem atat de departe unii de ceilalti si ca, daca imi dau seama ce imi lipseste, dupa ce tanjesc, ce nazuinte am, si cum fac sa le inteleg cat mai bine, atunci celalalt nu mai este atat de departe de intelegerea mea. Si m-am apucat de treaba. M-am apucat sa ma intreb, sa intreb pe altii, sa fac planuri, sa adun, sa scad, sa spintec, sa pansez... Am ras si apoi am plans. Si invers. Si dupa ce am facut toate astea, am luat-o de la capat. Si se pare ca n-o sa ma mai opresc vreodata...