Asteptarea e dureroasa. Neglijarea e dureroasa. Dar sa nu sti cum sa faci este cel mai dureros.

Viata noastra, atat a celor mari cat si a celor mici, este un amestec de bine si de rau, de lumina si de intuneric, de da-uri si nu-uri, de greseli si de reusite. Durerea este intotdeauna alaturi de bucurie, se impletesc, se completeaza si se succed uneori cu viteza ametitoare. Acum este bine..in secunda urmatoare ceva se strica.. la fel cum si zambetul uneori da culoare unor ochi in lacrimi. Putem privi durerea ca pe un lucru extern, care vine peste noi, pe care altii il pun in noi ca si cand nu avem nici un fel de participare. Si atunci când durerea întrece puterea de rezistenta, cautam instinctiv în îndoiala o usurare de moment a suferintei de nesuportat, gândindu-ne ca poate ne înselam, ca nenorocirea nu-i asa cum ni se pare, ca poate aceasta durere nu are nici o ratiune. Indoiala pare un prim pas.. apoi apare asteptarea ca durerea sa treaca insa.. si asteptarea este dureroasa. Neglijarea ar fi un urmator pas, insa durerea nu trece nici daca ne uitam in alta parte. Putem avea insa o alta perspectiva atunci cand ne supara ceva, aceea ca durerea nu se datoreaza cauzei in sine ci dimensiunii la care apreciem noi situatia, modului in care, avand in vedere experientele trecute, am invatat sa ne lasam prada durerii si acest lucru sa ni se para firesc; in acest sens avem puterea de a anula sau amplifica totul.

In noi este fericirea si in noi ia nastere si durerea insa va creste cea pe care alegem sa o hranim.