În parte extrapolare a metodei scrisului automat popularizata de scriitorul evreu german Ludwig Börne cu un secol înainte, în parte rezultatul propriilor experienţe cu pacientele isterice, această metodă revoluţionară a fost făcută publică în lucrarea Studii despre isterie, pe care Freud a publicat-o împreună cu Breuer în 1895. Freud utilizase deja metoda asocierii libere in autoanaliza la momentul cand a inceput sa isi indrume si pacientii sa faca acelasi lucru impreuna cu el in cabinet stimulandu-i sa gandeasca cu voce tare. In acest mod el a transpus in cuvinte monologul interior al pacientului conferindu-i rol terapeutic. In ce consta tehnica? Pacientul, in sezut sau întins pe canapea (postura care induce o stare de relaxare mai profunda ), verbalizeaza orice îi trece prin minte, asa cum ii vine in minte, fara a cenzura, omite sau a căuta ceva anume, fara a avea ceva pregatit dinnainte. Gandurile sunt lasate sa curga, sa se lege unele de altele pe cat posibil fara nici o interventie voluntară. Uneori, indeosebi la inceputul terapiei, cererea analistului catre pacient de a asocia liber poate fi resimtita de catre acesta din urma ca avand un caracter intruziv, de impunere. Avem cu totii tendinţa de a ne cenzura gandurile din diverse motive: ceea ce gandim este prea periculos, jenant sau prea placut, etc, iar metoda asociatiilor libere ne cere să facem exact contrariul si sa renunţăm la cenzura, să vorbim liber despre orice ne trece prin minte. Din acest motiv tendinta initiala poate fi de aparare si in acest caz ne blocam, ne balbaim, nu stim ce sa spunem sau faceem exact inversul a ceea ce ni se cere - rationalizam. Insa pe masura ce avansam in terapie realizam ca ne aflam intr-un cadru sigur, unde ne putem exprima liber fara a fi blamati sau ridiculizati. De cele mai multe ori pacientii vin in terapie acuzand unul sau mai multe simptome pe care, mai mult ca sigur, au incercat sa le trateze singuri, cu ajutorul prietenilor sau la medic, fara a avea vreun rezultat. In plus, cu cat pacientul este mai temator si mai concentrat pe simptomele sale, cu atat acestea au tendinta de a ‘inflori‘, incapacitand-ul din ce in ce mai mult. Psihicul nostru, prin intermediul simptomelor, ne da de stire ca ceva nu este in regula in functionarea noastra, insa nu ne da si solutia pentru a rezolva problema. Terapeutul intervine in sensul rezolvarii simptomelor prin intelegerea semnificatiei acestora, ajutandu-se de tehnici specifice. Asocierea libera este una dintre acestea. Eliminand cenzura si exprimand liber idei si sentimente putem ajunge la constientizarea unor ansambluri de ganduri pline de sens la care altfel nu am fi avut acces sau am fi ajuns mult mai tarziu. De cele mai multe ori ajungem la sursa durerii, a anxietatii, revin amintiri dureroase care, prin abreactie, duc la dizolvarea simptomului, la o reevaluare a conduitei pacientului si a relaţiilor sale cu sine şi cu lumea.