Depresia ne-a chinuit minţile încă de la începuturile istoriei. Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, medicul grec Hipocrat a numit-o melancolie. Grecii considerau că depresia provine dintr-o tulburare a umorilor corpului, mai exact de umoarea neagră. Mărturii timpurii legate de depresie pot fi întâlnite în numeroase texte biblice. Se crede că regele Solomon suferea de un "spirit malefic" şi avea momente acute de proastă dispoziţie. Cartea lui Iov, în care regăsim credinţa că Dumnezeu îl pedepsea pe acesta în mod intenţionat, este privită de unii ca o lucrare a unei persoane deprimate.
Deşi depresia este încă stigmatizată, un număr din ce în ce mai mare de celebrităţi recunosc că au probleme în această privinţă şi împărtăşesc ceea ce întreprind pentru a se ajuta singuri.
Depresia poate fi privită ca o schimbare de dimensiune, de la nefericirea sau suferinţa obişnuită, la o stare complet diferită calitativ, ajungându-se la nefericire severă şi este rezultatul unui cumul de factori biologici, de dezvoltare ontogenetică, de predispoziţii psihologice, factori sociali şi precipitatori. Ea diferă în funcţie de numărul, gradul şi severitatea relativă a simptomelor, de durata şi frecvenţa lor. Prin urmare, indivizii sunt afectaţi în mod diferit, depresia putând fi uşoară, moderată sau severă, înregistrând un singur episod sau mai multe. Poate fi declanşată de evenimente cotidiene - naşterea la femei, sau ruperea unei relaţii - poate avea un debut aprupt, de câteva zile ori săptămâni sau, dimpotrivă, treptat, pe parcursul lunilor sau chiar anilor. Poate fi cronică, având o durată de peste doi ani, sau poate fi de scurtă durată, recuperarea intervenind pe parcursul a câtorva saptămâni sau luni. Mai poate fi asociată şi cu alte tulburări cum ar fi anxietatea socială, tulburări alimentare, abuz de substanţe sau schizofrenie. Depresiile nevrotice sau unipolare pot fi legate de starea de spirit în timp ce tulburarea afectivă bipolară sau cele cu simptome psihotice sunt mult mai radicale.
Mai există depresiile sezoniere, care prezintă simptome atipice, cu debut sezonier, de obicei toamna şi iarna, prezentând o atenuare în perioada de primăvară şi vară, Starea depresivă este asociată cu o poftă de mâncare mai mare, creştere în greutate şi somnolenţă crescută. Reducerea simptomatologiei în perioada de primăvară-vară se datorează şi expunerii la o lumină mai puternică, acest fapt dovedindu-se a fi şi un tratament rapid, promiţător şi eficient, după cum arată o serie de studii în domeniu (Dalgleish, Rosen & Marks, 1996; Kasper & Rosenthal, 1989 ) . Multe cercetări au evidenţiat o legătură a acestora cu tulburarea bipolară.
Simptomul principal al depresiei este anhedonismul, şi anume pierderea plăcerii, a interesului şi motivaţiei, a sentimentului bucuriei. Structura patternurilor emoţionale variază de la o persoană la alta, poate apărea anxietate sau furie reprimată, iar emoţiile pozitive sau negative, scad în intensitate.
Diferitele forme de depresie sunt legate de diferite interacţiuni dintre persoană şi mediu. Ca şi manifestări externe apare tendinţa de auto-izolare, retragerea sau, dimpotrivă căutarea exagerată a celorlalţi datorită fricii persistente de a rămâne singur, prin activarea unui mecanism de coping disfuncţional de evitare a stărilor de nelinişte, suferinţă sau singurătate profundă pe care le simte persoana. Mai recent, studiile au descoperit că plânsul, supărarea şi căutarea suportului social sunt legate de pierderi la nivel interpersonal, în timp ce anhedonismul, oboseala, vinovăţia, pesimismul şi ruminaţia (măcinarea aceloraşi gânduri în permanenţă, rememorarea evenimentelor stresante ), sunt puse în legătură cu eforturile eşuate de a atinge anumite obioective (Gilbert, Allan, Brough, Melley & Miles, 2002 ) .
Este important, în cadrul oricărei depresii să se estimeze riscurile care decurg din aceasta. Factorii de risc sunt multiplii şi trebuie luaţi întotdeauna în considerare, pe lângă posibilitatea de a-şi pierde locul de muncă sau relaţiile, neglijenţa faţă de îngrijirea personală, agresivitate în unele cazuri şi, bineînţeles, pericolul de a-şi face singuri rău prin auto-rănire ca un reglator emotional, sau suicid. S-a constatat că autocritica severă sporeşte riscul de suicid, ce îi diferenţiază pe cei cu tendinţe suicidare de ceilalţi fiind lipsa voinţei de a-şi comunica sentimentele sau faptul că încep să se gândească la modalităţi de a pune acest plan în aplicare.
Deasemenea, alţi factori care contribuie la creşterea riscurilor depresiei sunt traumele nerezolvate din trecut, sentimentele de ruşine foarte accentuate şi o stimă de sine prea scăzută. Gândurile depresive asociate cu un sentiment cronic de lipsă de speranţă, slabele aptitudini de adaptare sau sentimentul că te afli într-o situaţie fără ieşire, însoţită de puternice dorinţe de evadare, reprezintă factori de risc psihologic (Gilbert & al., 2002 ) .