Atunci când vine vorba de sexualitatea copiilor, nu ne referim doar la activităţile şi comportamentele sexuale, ci mai ales la dezvoltarea identităţii (orientare sexuală, feminitate, masculinitate ), la nevoia de relaţii de ataşament şi de relaţii interpersonale (iubire, prietenie, erotism etc. ), la iubirea de sine şi de ceilalţi şi raportarea la plăcere. Pentru a reuşi să se dezvolte aşa cum se cuvine, copiii trebuie să integreze toate aceste elemente.
Sexualitatea copilului se distinge de sexualitatea adultului în mai multe feluri (atât în plan fizic, cât şi în plan psihic ) şi e bine să nu confundăm ceea ce ştim sau trăim ca sexualitate adultă cu ceea ce credem că ştim sau vedem la copil.
Sexualitatea copilului se organizează diferit de la un stadiu la altul, în jurul mai multor zone ale corpului. Spre exemplu, în plan psihosexual, gura, pielea şi regiunea anală au o mare importanţă cu mult înainte ca regiunea genitală să devină element de interes. Achiziţiile făcute în faza orală şi anală sunt fundamentale pentru a ajuta copilul să treacă în fazele următoare de dezvoltare. Pentru a înţelege corect copiii "e important să-i descoperim încercând să adoptăm punctul lor de vedere asupra realităţii, mai degrabă decât să-i privim cu ochii noştri de adult şi, mai ales, să evităm să proiectăm asupra lor neîmplinirile noastre" (F.Saint-Pierre ) .
E important înainte de toate să discutăm puţin de acest termen: PUDOARE. Pudoarea ne îndeamnă să ne definim un spaţiu intim în care nu vrem să pătrundă ceilalţi. Pudoarea se naşte în relaţia copilului cu anturajul din care face parte (gesturi cotidiene, ritualul de la culcare, contacte afectuoase, respectarea unui loc intim a copilului, cum ar fi de exemplu camera lui sau colţul lui ) . Aşa copilul învaţă să definească ce îi aparţine: un loc doar al lui, cu vise, cu obiecte personale, cu gânduri şi evident cu propriul corp. Respectând intimitatea copilului îl învăţăm să-şi facă intimitatea respectată de ceilalţi.
Cu toţii am auzit de complexul lui Oedip. În cursul acestei perioade, copilul, care are o dorinţă mai mare de apropiere de părintele de sex opus şi o oarecare rivalitate cu celălalt părinte, îşi afirmă propriul sex şi îşi consolidează identitatea sexuală.
Băiatul cu mama, fata cu tata leagă o relaţie bazată pe complementaritate, cu dorinţa de exclusivitate şi de recunoaştere. Este o perioadă plină de iluzii savuroase, presărată cu deziluzii amare, în ultimă analiză, deosebit de constructivă pentru copilul care află aici posibilitatea de a se defini mai bine ca băiat şi fată.
Bebeluşul băiat îşi creează prima legătură de ataşament şi de apropiere cu corpul mamei sale, iar relaţia oedipiană se consumă în cursul celui de-al treilea an: spre 3 ani, băiatul îşi exprimă în mod clar dorinţa de a fi prezent lângă mama, în exclusivitate; este afectuos, caută şi se bucură de manifestările de afecţiune ale ei, se mândreşte cu acestea atât în secret, cât şi faţă de tata, pe care-i pare că, pentru moment, îl domină. În această perioadă face acele declaraţii naive, dar autentice: "când voi fi mare, mă voi însura cu tine, mamă!". Băieţelul are nevoie să se simtă acceptat în acest elan prin care se construieşte ca mic bărbat. Mama îi transmite tandreţea şi iubirea ei, iar tatăl autorizează această complicitate. Tatăl, însă, trebuie să rămână cel mare şi puternic, cel care are acces intim la mamă, iar, mai târziu, băiatul va avea nevoie de tata ca să se poată emancipa şi distanţa de obiectul primului său amor, mama.
Copilul fetiţă stabileşte, de asemenea, cel dintâi contact intim cu corpul mamei. Totuşi, relaţia oedipiană se petrece cu tatăl. Bebeluşul fetiţă este ca o oglindă în care mama se vede, uneori chiar fără să vrea. De multe ori, când o femeie îşi priveşte fetiţa, vede o parte din sine. De aceea mama poate proiecta asupra fetei ei istorii de viaţă rămase nerezolvate.
În jurul vârstei de 3 ani, fetiţa caută dragostea şi atenţia tatălui. Începe să se îndepărteze de mamă de care se poate simţi chiar foarte diferită. Putinţa de a arăta prin ce este diferită de mamă îi va permite la sfârşitul perioadei oedipiene (moment în care reuşeşte să se identifice pe sine ), să se reprezinte ca fiind asemenea mamei, dar cu o personalitate diferită, care doar ei îi aparţine. Atât fetiţele cât şi băieţii, au nevoie să se simtă acceptaţi de tată, priviţi cu admiraţie şi dragoste, iar mama poate să se prefacă a nu umbri inutil această relaţie. Uneori e foarte important ca lucrurile să fie puse la punct, pentru ca fetiţa să poată fi pusă la adăpost de propriile dorinţe. Fetiţa trebuie să ştie că tata o iubeşte mult, dar nu va fi niciodată cu adevărat iubitul ei.
Copiii trebuie să ştie că dorinţele lor oedipiene nu pot deveni realitate, adică băieţii nu au cum să se căsătorească cu mamele şi nu pot fi nici iubiţii mamelor, precum nici fetiţele nu pot face acest lucru cu tata. În dragoste sunt doar cei mari cu cei mari. Mama are deja iubitul ei care e tata. Trebuie să înţeleagă că această regulă se aplică tuturor. Adică, de exemplu, mama nu s-a măritat cu bunicul care e tatăl ei. Iar atunci când copilul are atitudini si face gesturi sugestive, seducătoare sau erotice (pe care nu le înţelege prea bine ) e important să redefinim limitele apropierii, într-o manieră calmă, dar fermă. De exemplu, dacă băiatul bagă mâna în sânul mamei şi aceasta nu e de acord, tata poate şi el să-i impună limite, formulând-o clar şi îndepărtând de soţie acest mic concurent. Astfel, cel mic înţelege că astfel de gesturi se petrec doar între cei mari. În acest tip de contexte se rezolvă complexul lui Oedip, când cel mic încearcă să ia locul părintelui de acelaşi sex. Rezolvarea vine şi din înţelegerea faptului că atunci când va fi mare, va fi ca mama sau ca tata şi va putea fi iubitul / iubita altcuiva. Mai mult, este important să li se spună că va veni şi timpul acela.