Terapia sugestiva - part 2 -


5. Sugestia rationala

Nimic nu este mai inspaimantator decat un "rau nedefinit". Confuzia morala a tuturor starilor nevrotice, convingerea celor atinsi de o boala cronica ca aceasta este incurabila si teama care invadeaza spiritele celor mai curajosi in clipele in care ii doboara o criza acuta, se datoreaza in mare masura neintelegerii procesului exact al tulburarilor organismului lor si interpretarilor false care urmeaza. Daca incercam sa facem un bolnav sa inteleaga cauzele bolii si cum se poate vindeca, daca-l ajutam sa-si conceapa o reprezentare exacta a ceea ce se petrece in el, ii punem la dispozitie o excelenta baza de reactie psihica impotriva starii sale. In plus, intelegand cauzele raului, bolnavul va stii, prin urmare, sa le evite. Iata ce inteleg prin sugestie rationala.
Metoda de influentare propusa mai sus necesita din partea pacientului o judecata corecta si un spirit logic minimal. Operatorul va inlesni receptivitatea bolnavului evitand cu grija sa-i contrazica, chiar si cele mai eronate idei. El va proceda gradat. Va expune, mai intai, bolnavului o opinie foarte putin diferita fara a-l contrazice niciodata deschis. Fara sa iincerce sa-si impuna dintr-o data convingerea si sa-si dezvolte intregul sau punct de vedere, va prezenta un aspect, apoi un al doilea, va scoate in relief relatiile dintre aceste doua aspecte si va continua, fara graba, incet si cu bunavointa procesul de reeducare al celui interesat.
In cazul sugestiilor rationale este nevoie de un tact deosebit. Astfel, fata de anumiti bolnavi a caror vanitate se alimenteaza intr-un mod aproape agreabil din importanta conferita de gravitatea mai mult sau mai putin exagerata a cazului lor, ar fi o greseala sa emiteti o parere hotarata in contradictie cu convingerea lor. Intreaga arta consta in a concilia interesul bolnavului cu vanitatea sa, sa admitem ca este grav bolnav facandu-l insa sa inteleaga ca se poate vindeca tocmai pentru ca este perfect apt sa aprecieze volumul eforturilor care trebuie depuse pentru atingerea acestui scop si pentru ca stie sa-si analizeze, cu luciditate, starea.
De fiecare data cand reusiti sa faceti pacientul sa se intereseze de fenomenele patologice de care sufera si sa discute obiectiv despre ele - ca si cum ar fi el insusi un medic care ar palavragi cu un confrate despre o observatie extrem de interesanta - aveti certitudinea ca munciti cu folos.
In timp ce sugestia impusa se adreseaza in mod direct inconstientului, sugestia rationala face apel la constiinta, unde restabileste calmul. Intre 2 vizite ale medicului, bolnavul nu mai este singur: ideile juste care i-au fost inoculate il sustin. Repetandu-si-le, isi alimenteaza imaginatia si se autosugestioneaza astfel in cel mai profitabil mod posibil.
In principiu, scopul precis pe care trebuie sa-l atingem consta in a conferi bolnavului o cunoastere exacta a originii, dezvoltarii si evolutiei afectiunilor de care sufera, insistand desigur asupra punctelor care ar putea constitui cauzele ideilor deprimante. In acest scop, este bine sa nu ne grabim. Dupa prima formulare sugestiva de genul: Te poti vindeca, vor urma motivele pe care ne bazam si apoi amanuntele.
Alternantele inevitabile de bine si mai putin bine vor fi interpretate drept niste fluctuatii anticipate, marturii ale bunului mers al tratamentului. Cu cat vor fi mai bine elucidate indoielile, intrebarile anxioase pe care si le pune bolnavul si numeroasele motive oferite de impresiile sale interne, cu atat mai completa se va stabili acea destindere psihica care lasa la dispozitia functiei de autovindecare a inconstientului intreaga disponibilitate a energiilor psihologice.
In cuprinsul acestei lucrari figureaza un anumit numar de puncte de vedere a caror expunere si dezvoltare pot consitui excelente sugestii rationale. De ex., simplul fapt de a dirija atentia bolnavului asupra efortului de reactie al oricarui organism intoxicat este suficient, in majoritatea cazurilor, ca el sa considere ca se afla pe drumul insanatosirii, sa priveasca mai calm eventualele crize dureroase si sa le suporte mai usor.

6. Sugestia disimulata

Fie ca adjuvant la sugestia afirmativa sau la cea rationala, fie ca unica solutie cand celelalte 2 sunt respinse sau inaplicabile, puteti folosi sugestia disimulata. Aceasta consta in "invesmantarea" ideii pe care o impuneti - si care va fi respinsa de indoiala, pareri preconcepute sau prejudecati - intr-o alta forma mai usor admisibila. Astfel, subiectul neputand constientiza ce cautati sa-i sugerati nu va discuta despre aceasta. Ii puteti introduce ce vreti in creier fara a intampina rezistenta. Intr-un moment in care subiectul nu are nici cea mai mica banuiala cu privire la intentiile voastre, exprimati - la nevoie adresandu-va unei terte persoane - idei capabile sa nasca in el acele ganduri salutare oe care doriti sa i le impuneti. Cateva cuvinte pronuntate in treacat, cu o aparenta de extrema indiferenta fata de efectele lor, vor fi receptionate fara suspiciune si fara o reactie de respingere. Inconstientul bolnavului inregistreaza automat aceste cuvinte si farsa este jucata. Sugestiile se amesteca cu cele ale bolnavului si din amestec va rezulta o oarecare schimbare a mentalitatii sale. In sugestia disimulata, departe de a viza un rezultat imediat si radical, care ar face transparent procedeul, trebuie sa va propuneti, mai intai, sa modificati cateva elemente secundare din opinia subiectului, dupa care sa extindeti gradat schimbarea astfel obtinuta.
O alta metoda de a deturna atentia de la sugestia indusa consta in a-i asigura un suport material. O vibratie manuala ajuta la atenuarea unei dureri. Pilulele perfect inofensive, prezentate cu seriozitate ca un remediu drastic, prescrise cu un nume sonor si cu recomandarea de a misca doza din cauza energiei lor de eliminare au facut adesea minuni. La fel, picaturile de apa distilata prezentate drept somnifere infailibile au anihilat insomnii rebele. Tot ceea ce stabileste si mentine starea de asteptare increzatoare este eficace.
Din practica hipnotismului se cunoaste faptul ca instaurarea starii de monoideism poate fi facilitata prin intermediul unei impresii estetice continue. Imobilitatea privirii, presiunea degetelor, masajul frontal joaca, in acest sens, un rol important.
In aceeasi ordine de idei, impresia senzoriala poate servi drept suport sugestiei, ideii curative, chiar si in cazul in care subiectul este refractar la ideea de tratament psihic. O electrizare usoara, iluminarea blanda si albastruie a incaperii, etc, . insotite de cateva afirmatii simple referitoare la puterea lor curativa intr-un caz determinat sustin ideea generatoare a modificarilor dorite.
Deoarece sugestia disimulata trebuie neaparat sa fie modelata dupa mentalitatea fiecarui bolnav in parte, conform specificului bolii sale si circumstantelor exterioare, trebuie ca, in functie de propria sa ingeniozitate, fiecare operator sa stabileasca formula optima pentru fiecare caz si bolnav in parte.

7. Sugestia scrisa

Daca va aflati departe de un bolnav, il puteti influenta cu succes daca ii scrieti. O insiruire de sugestii, cu o grafica foarte clara, scrise cu o mana singura sau chiar dactilografiate, si citite de pacient actioneaza aproape la fel de bine ca cele pronuntate verbal. Un experimentator pe carel cunosc compune texte sugestive avand literele acoperite cu o substanta fosforescenta. Acestea, amplasate in asa fel incat bolnavii sa le poata vedea fara sa oboseasca chiar inainte sa adoarma, isi epuizau lent luminozitatea in intunericul incaperii, ceea ce usura dobandirea gradata a unei stari de somnolenta odihnitoare si lasa o amprenta, pentru toata noaptea, in inconstientul pacientului
Asemenea sugestii afirmative sau disimulate, transmise, intr-o forma personala, prin intermediul scrisorilor, contribuie la generarea unor ganduri extrem de reconfortante care pot sustine cu folos moralul si pot sta la baza unor autosugestii eficiente curative sau reeducative.
Intr-o alta ordine de idei, alegerea judicioasa a uneia sau mai multor carti care prezinta direct - sau intr-o forma alegorica atragatoare - ideile care genereaza dispozitiile mentale pe care doriti sa le sugerati, contribuie cu siguranta la realizarea scopului urmarit. Un membru corespondent al Academiei de Medicina preconiza ca fiecare bolnav sa citeasca zilnic cateva pagini din Montaigne pentru a dobandi acea senzatie de liniste si pace pe care conditiile existentei moderne o impiedica nepermitand-o.
Un deprimat va gasi intotdeauna, in momentele in care moralul sau slabeste, un leac binefacator dublat de un apreciabil stimulent psihic intr-o lucrare care evoca imagini puternice.
Sugestia prin intermediul unor scrisori repetate - pana la 3 sau chiar 5 pe zi - ajuta considerabil la anihilarea deprinderilor daunatoare. Izolat intr-un mediu mai mult sau mai putin nefavorabil tentativei sale, expus la comentariile celor neincrezatori, impregnat de scepticism celor care-l inconjoara, cineva care doreste sa se debaraseze de deprinderile daunatoare (sau sa adopte una pe care ratiunea sa o considera excelenta, dar careia i se opun contrasugestiile exterioare sau interioare ), va primi un puternic stimulent citind imboldurile, afirmatiile si ordinele care-i sunt adresate. El poate, in plus, sa se elibereze de gandurile descurajante care-i apar si sa le comunice operatorului, care ii va raspunde opunandu-le elemente ideologice si emotive capabile sa le anihileze.
Sugestia scrisa a realizat nu o data minuni chiar si in cazurile cele mai grave.

8. Sugestia mentala


Sugestia mentala, adica acea sugestie formulata in gand cu intentia de a fi impusa altei persoane, constituie un mijloc de influentare deosebit de important. Stiu - si doresc sa o semnalez cititorilor mei - ca daca, dupa cele mai categorice negatii, majoritatea reprezentatilor stiintei experimentale admit astazi ca poate fi sugestionat mental un subiect adormit in prealabil sau cel putin dotat cu o receptivitate exceptionala, ei au dubii in legatura cu posibilitatea de a exercita o actiune telepatica asupra majoritatii persoanelor.
Cercetarile specialistilor si-au indreptat atentia asupra cazurilor in care telepatia presupune fenomene capabile sa o faca imediat evidenta.
Iata, de ex., cazul unei persoane foarte emotive traindu-si ultimele clipe care, intr-un ultim efort de activitate mentala, se gandeste intens la cineva apropriat: acesta este izbit brusc de imaginea telepatica a accidentului. O alta persoana, de asemenea grav ranita, trimite un vehement mesaj de ramas bun cuiva drag, dar acest mesaj ramane nesesizat. Din cele 2 unde mentale, doar una este resimtita. De ce ?
Dupa toate aparentele pentru ca primul mesaj a gasit in conditia psihica a destinatarului acea receptivitate speciala care i-a permis sa simta instantaneu concentrarea de cateva clipe a celui ce a transmis mesajul, in timp ce al 2-lea ar fi trebuit, din cauza sensibilitatii mai mici a mentalului caruia i se adresa, sa actioneze mai mult timp sau cu o intensitate sporita pentru a se impune.
Experimentatori ca Ochorowicz, Gilbert si Janet au sugestionat la distanta un subiect pe care il mai hipnotizasera frecvent, determinandu-l sa vina sa-i caute in fundul unei gradini in care se ascunsesera. Experienta le-a reusit in totalitate. Aceiasi experimentatori au incercat, pe nepregatite, aceeasi experienta cu o persoana aleasa la intamplare, dar neobtinand probabil nici un rezultat, au tras concluzia ca este imposibila sugestionarea mentala a persoanelor cu o sensibilitate normala.
Cu toate acestea, perseverand demersurile telepatice, repetandu-le la nevoie zi de zi o anumita perioada de timp, acestea isi impun suficient forta mentala pentru ca ea sa se traduca prin indemnul de a indeplini actiunea sugerata, indiferent care ar fi subiectul si obiectul experientei.
Din cele mai vechi timpuri, transmiterea gandurilor de la un creier la altul a fost descoperita de observatori patrunzatori. In Vechiul Orient, in China, in India, in Chaldeea, in Persia sau in Egipt, metoda telepatiei a ajuns sa fie cunoscuta la perfectiune de catre metafizicieni fiind consemnata si in scris.
Conducatorii omenirii, din toate epocile, s-au folosit de aceasta metoda, iar cea mai mare parte a miracolelor taumaturgice atestate de istorie nu mai au astazi nici un secret. In Evul Mediu, mai multi folosofi au aratat ascendentul invizibil al unei gandiri intense asupra celor din jur. Avicenna a declarat, in opera sa De Natura, ca sufletul uman influenteaza nu numai corpul care ii foloseste drept vehicul, ci si pe cel al altuia. Marcilius Ficin, in opera sa Tratat asupra vietii lungi si sanatoase, afirma ca "spiritul care este framantat de dorinte violente poate actiona asupra unui corp vecin, mai ales daca acesta este mai slab". Pierre Pomponace sustine ideea ca sufletul isi transmite in xterior calitatile bune sau rele. "Exista persoane, spune el care au insusiri deosebite de pline de forta. Acestea se imprastie prin forta imaginatiei si a dorintei; ele produc asupra celor care le receptioneaza efecte remarcabile". Aggripa indica ca: "spiritul oamenilor are proprietatea de a schimba, de a atrage, de a impiedica si de a atasa lucrurile si oamenii de ceea ce doreste". Paracelsus sustine o teorie similara.
Vechii magnetizatori care pot fi considerati drept precursorii hipnotismului modern, cum ar fi Mesmer, De Puysegur, Deleuze, Du Potet, Lafontaine... au dovedit puterea sugestiva a gandirii, transmisa direct, fara cuvinte, fara gesturi si fara nici un alt semn exterior de la un creier la alt creier.
La inceputul secolului XX, problema respectiva a fost definitiv rezolvata in sens afirmativ de catre cei care s-au ocupat in mod serios de ea. Cercetatori ca Ochorowicz, artisti ca Emile Desbaux si Leon Hennique, folosofi ca Marillier, Boirac, medici ca Richet, Dupouy, Bourru si Burot, Perronet... au contribuit din plin la studiul experimental al telepatiei.
Dupa o lunga si minutioasa ancheta, strangand un numar impresionant de observatii pe care le-a publicat in diverse volume, Camille Flammarion a demonstrat ca departe de a constitui un fenomen extrem de rar, transmisia gandurilor intre persoane normale este mult mai frecventa decat se admite in mod obisnuit.
Este evident faptul ca atata timp cat nu se poate nega in mod categoric realitatea unui fenomen, acesta este considerat de catre un anumit numar de persoane drept indoielnic sau negativ. Cele mai inteligente persoane, care-si imagineaza ca sunt posesorii unei judecati impartiale, sunt influentate de temperamentul si de automatismul lor psihic. Unele persoane sunt dispuse sa admita o teorie sau un fapt care altii il resping instinctiv, aducand in acest sens argumente dintre cele mai puternice.
De multe ori, faptele cele mai pozitive nu se pot afirma pe moment datorita acelor vechi tendinte ale determinismului intern in care isi au lacasul trasaturile conservatoare sau chiar conceptiile negativiste elaborate dintr-o iluzie desavarsita a unei obiectivitati rationale. Amintiti-va de ademicianului Boulillaud care a calificat drept impostura functionarea primului fonograf care a functionat la Academia de Stiinte, sub pretextul ca "un metal abject nu poate inlocui nobilul aparat al vocii umane", de Baume care a calificat drept absurda descoperirea lui Lavoisier privind analiza corpurilor considerate pana atunci simple, de felul cum Napoleon l-a desconsiderat pe Arago, inventatorul vaporului cu turbina, de Proudhon si Thiers care au negat orice importanta practica a descoperirii cailor ferate... Si cate alte exemple ca acestea ar putea fi citate!
Din toate acestea se desprinde concluzia ca, in domeniul telepatiei, experimentarea personala ramane singurul criteriu valabil.
O astfel de experimentare sta la indemana tuturor. Practica sugestiei verbale si a autosugestiei o pregateste. Am constatat-o in diverse situatii si in special dupa publicarea cartii mele "Methode practique de magnetisme, hypnotisme suggestion". Citirea acestei carti care contine un capitol dedicat in mod special telepatiei, mi-a adus comunicarile numeroaselor rezultate obtinute de diferite persoane. Unele dintre aceste persoane au reusit, spre marea lor satisfactie, fara nici un alt ajutor in afara lucrarii mentionate: alte persoane, aflate sub directa mea indrumare, au dobandit practicand diferitele faze ale hipnotismului concentrarea spiritului care le era deficitara si au putut astfel sa-si exercite in mod eficient puterea influentarii la distanta.
Conform observatiilor mele, gandurile se pot transmite fara vreun effort special, cu conditia sa fie vii, clare, concrete, pe un interval de timp suficient de mare si sa nu prezinte o incompatibilitate ireductibila cu dispozitiile psihice ale subiectului. Doua persoane ale caror stari sufletesti sunt foarte asemanatoare, se influenteaza usor una pe cealalta. Gandurile uneia tind sa trezeasca in spiritul celeilalte o vibratie care sa le reproduca.
Dimpotriva, daca doriti sa sugestionati pe cineva rapid, printr-o actiune telepatica, idei, sentimente sau actiuni putin compatibile cu principiile, inclinatiile sau interesele acestuia, nu veti putea ajunge la un rezultat favorabil decat cu pretul unor eforturi ridicate si de lunga durata. Nu mai este atunci vorba de transmiterea gandurilor, ci de impunerea acestora, cu riscul de a provoca perturbatii dintre cele mai grave echilibrului nervos si cerebral al subiectului.
Se stie ca in telegrafia fara fir, in radio sau in televiziune, receptorul trebuie sa fie acordat pe aceeasi frecventa cu emitatorul pentru a receptiona undele emise de acesta. Ori, conform structurii lor, gandurile pot fi considerate drept unde, avand o amplitudine si o frecventa determinata. Frecventa de vibratie a lor nu va avea vreun ecou intr-o mentalitate incapabila sa le reproduca.
Simpatia care uneste doua fiinte constituie un raport psihic care usureaza enorm sugestia mentala. Iata de ce, fara cunostinte deosebite in acest domeniu si fara un antrenament prealabil, inzestrat doar cu capacitatea de a dobandi - cel putin in anumite momente - o stare de calm si de incredere in sine, primul venit va putea obtine mereu efecte direct proportionale cu bunatatea si forta sufleteasca. De altminteri, imprejurarile sunt caracterizate de multe ori prin ceea ce se numeste stare de gratie. Astfel, in fata unei amenintari pentru copilul sau, cea mai tematoare femeie va dobandi energii nebanuite, devenind pe loc egala celor mai curajosi si mai indrazneti, datorita puterii aproape nelimitate a monoideismului emotional.
Daca doriti sa actionati mental asupra unui bolnav, indiferent daca il supravegheati sau stati intr-o incapere alaturata, incercati sa va relaxati si sa va concentrati ca si cum ati dori sa practicati autosugestia. Indreptati-va atentia spre bolnavul respectiv, incercati sa va fixati in imaginatie ideile, cuvintele, reprezentarile care exprima efecte benefice, ameliorarea si vindecarea pe care o doriti. Aveti grija sa nu va insotiti travaliul mental cu o tensiune nervoasa sau o crispare caracteristica celor ce se afla in cautarea unor solutii anevoioase. Cel mai bine este sa va inchipuiti ca subiectul cedeaza sugestiilor blande pe care i le adresati, ca acesta simte o destindere deosebita, ca suferintele sale se diminueaza treptat, ca simptomele bolii se atenueaza. Daca posedati cunostinte anatomo-fiziologice suficiente, patrundeti cu gandul in interiorul organelor bolnave, imaginati-va reintoarcerea lor la o functionare normala si inchipuiti-va ca in timp ce le deplangeti starea actuala, le transmiteti energii vitalizante.
Daca dupa o sedinta de sugestie mentala destul de lunga, adica de 30-35 minute, va cuprinde somnul, actiunea voastra va continua aproape intotdeauna in timp ce dormiti si bolnavul va percepe acest lucru.
Dificultatea acestei practici, singura dificultate as spune, este situatia frecventa de abandon care apare in cazul in care rezultatele primei sedinte sunt nesemnificative sau nule. Se poate intampla ca, in urma unei tentative foarte eficace de sugestie mentala, starea bolnavului sa se inrautateasca, pentru simplu motiv ca activand procesul evolutiv al bolii s-a declansat o criza salvatoare. Totusi, starea generala a fortelor bolnavului ameliorata de sustinerea psihica care i-a fost adusa, prezinta, chiar si in acest caz, un simptom linistitor pe care o persoana avizata il poate discerne usor.
Am petrecut pe vremuri mai multe nopti la patul mamei mele, atunci in varsta de 72 de ani, care a facut o congestie pulmonara. Trei specialisti pe care i-am consultat separat mi-au spus ca este iremediabil pierduta si ca sfarsitul fatal avea sa se produca, cu siguranta, in noaptea respectiva. Intr-adevar, cand m-am instalat la capatul patului, in fotoliul unde obisnuiam sa stau in fiecare seara, am observat ca figura ei capatase deja paloarea mortii; ochii usor dati peste cap, pareau ca nu reactioneaza la lumina, iar respiratia sa imperceptibila, parea ca dintr-o clipa in alta avea sa se opreasca definitiv. Cu toate acestea, fiind convins ca, chiar daca mama avea sa moara, actiunea mea mentala avea sa-i usureze ultimele clipe si amintindu-mi ca in multe asemenea ocazii ceea ce pare a fi doar stare de coma nu este decat o stare de prostatie, un fel de letargie care dureaza atata timp cat este necesar pentru autoreactia organica, fara sa ma las tulburat de perspective funeste mi-am reluat sirul gandurilor pe care le adresam seara de seara, de cand se imbolnavise, celei a carei soarta parea, in acel moment, pecetluita.
Brusc am adormit si am avut un vis ciudat, in care am avut senzatia ca rolurile se inversasera: culcat, acolo unde in realitate agoniza bolnava, aveam senzatia ca viata imi atarna de un fir. Obosit, fara forte si spiritul vid, parca imobilizat, percepeam totusi confuz prezenta mamei mele asezata in fotoliul in care motaiam eu. In final s-a asternut o noapte absoluta...
Pe la 7 dimineata am fost trezit brusc de o voce clara si ferma a mamei care ma sfatuia sa ma duc sa ma culc. Figura ei capatase culoarea normala, iar ochii vii, ii exprimau o animatie de bun augur. 2 zile mai tarziu orice urma a bolii a disparut, iar convalescenta i-a durat doar o saptamana.

9. Influenta la distanta

Practica a demonstrat ca influenta gandului se transmite instantaneu la foarte mare distanta. In acest caz tehnica de operare este totusi mai complicata de necesitatea stabilirii unui legaturi intre operator si pacient. Pentru aceasta, cel mai simplu mijloc consta, asa dupa cum am aratat in alta lucrare in formarea cat se poate de precisa a imaginii mentale a subiectului. Nu numai ca acest procedeu este cel mai simplu, dar sunt convins ca el este de preferat tuturor celorlalte. Retras intr-o camera intunecoasa, asezat sau intins confortabil, experimentatorul trebuie sa incerce sa-si reprezinte figura, silueta, intr-un cuvant sa vizualizeze fizic persoana asupra careia doreste sa actioneze. La inceput, imaginea mentala este instabila, neclara, se sterge, reapare pentru a disparea din nou si reusim cu mare greutate sa o pastram in minte cateva secunde. Insa, dupa un anumit numar de incercari, reusim foarte bine sa dam reprezentarii imaginilor respective acel caracter de precizie si realitate caracteristic viziunilor care ne populeaza visele. Atunci legatura este stabilita si sedinta poate incepe. De ex., vorbim imaginii subiectului respectiv lent, cu gravitate, gandindu-ne ca acesta intelege si aproba spusele noastre. Ii dam, in acest mod, sugestiile pe care i le-am fi dat verbal daca ar fi fost prezent: dirijam asupra lui o serie intreaga de ganduri tamaduitoare, la fel cum facem in cazul unui bolnav cu care suntem in contact.
Legatura se poate stabili si daca ne imaignam ca parcurgem traseul care separa locul in care ne aflam de cel unde se afla subiectul. Astfel, daca in metoda precedenta atragem dublura pacientului, se produce fenomenul invers cand ne deplasam mental spre cineva: ne proiectam in astral spre el.
Un al 3-lea procedeu consta in constrangerea diferitelor obiecte impregnate cu radiatii ale bolnavului: scrisorile, fire de par, o bucatica din hainele purtate. Aceste obiecte, ferite cu atentie de orice contact strain, sunt tinute in mana pe toata durata fiecarei sedinte, in timp ce privirea este indreptata asupra unei bune fotografii a persoanei in cauza.
Chiar si fara vreo metoda anume, gandurile binevoitoare adresate unui bolnav actioneaza asupra acestuia cu conditia sa aiba un minim suport si sa fie fara nici un fel de rezerve. Trebuie sa ne amintim ca telepatia, la fel ca orice alt mijloc de actiune, vehiculeaza si realizeaza nu numai intentiile bune ci si pe cele rele. Un batran ai carui mostenitori, fara a-i dori neaparat moartea, se gandesc des la mostenirea asteptata cu o lacomie fara margini, nu se poate decat sa fie extrem de afectat de aceasta. Insa dorinta evidenta a naturii, de conservare cat se poate de mult a vietii, instinctul de supravietuire, va determina intotdeauna sa fie mult mai usor sa prelungim existenta decat sa o restrangem prin intermediul influentei psihice.
Un studiu detaliat al acestei influente ar depasi cadrul acestei carti. Totusi, expunerea precedenta este suficienta pentru cei care a caror bunatate si luciditate a sufletului stiu sa conlucreze, daca este cazul, pentru a ajuta un organism aflat la stramtoare sau in pericol.