Terapia sugestiva

1. Calitatile de "ascultator" ale practicantului

Pentru a practica eficient terapia sugestiva, prima conditie este sa evitam sa impresionam imaginatia sau sistemul nervos al pacientului in mod contrar scopului urmarit. Operatorul trebuie deci sa-si compuna cu atentie atitudinea si cuvintele, avand grija sa excluda tot ceea ce ar putea provoca nemultumirea, teama sau indoiala pacientului. Un cuvant nepotrivit sau brusc poate provoca uneori o deprimare considerabila. Un medic bun isi linisteste intotdeauna pacientul caci, chiar daca crede ca starea acestuia este nelinistitoare, el se comporta la fel de calm si de linistit ca si cum ar fi vorba despre un caz fara gravitate. In plus, in sugestia curativa, este necesar sa evitam atat manifestarea unui entuziasm exagerat cat si o indoiala ezitanta. Cei care poseda o cunoastere aprofundata a problemei, care au studiat-o, au meditat asupra ei, au experimentat-o - in special asupra lor insisi - vor gasi rapid atitudinea optima.
Rabdarea plina de siguranta, judecata sigura, impasibilitatea imperturbabila, cuvantul felrm, fara emfaza si demonstrarea unui interes binevoitor va permit cu usurinta sa-i influentati profund pe cei care sufera.
Cea mai mare parte dintre acestia vor incerca sa-si expuna suferintele cu lux de amanunte amestecand astfel o multitudine de detalii, de incidente si de lamentari inutile. Operatorul, atat de laconic cat este posibil, isi va asculta rabdator interlocutorul, analizand si clasand informatiile, pe masura furnizarii lor. El va extrage punctele importante, elementele susceptibile sa-l conduca la intelegerea cat mai exacta a tulburarii pe care trebuie sa o trateze.
Daca nu sunteti interesat de practica sugestiei curative si de pacient, daca nu sunteti animat de dorinta de a vindeca, daca nu aveti determinarea necesara pentru a dobandi cunostintele indispensabile si a va impune eforturile cerute de aceasta, este mai bine sa abandonati practica psihoterapiei. Aceasta practica presupune in acelasi timp inteligenta si bunatate, hotarare blanda dar continua, multa atentie, rabdare si clarviziune.
Din fericire, aceste calitati, mult mai raspandite decat ne-am fi asteptat, se dezvolta rapid cu un efort minim de vointa si bune intentii. Intentia profunda de a usura suferintele semenilor, de a-i vindeca pe cei apropriati autosugestioneaza atat de bine incat ridica adesea inima si spiritul la inaltimea telului vizat.
Este evident ca vom putea formula cu atat mai judicios sugestiile capabile sa activeze evolutia spre insanatosire cu cat vom discerne mai bine cauzele si evolutia unui caz; daca aceasta evolutie, in mod obligatoriu progresiva, necesita o durata mare de timp, evitam efectul dezastruos al unei afirmatii dezmintita ulterior.
Opinii contrare au fost emise, in legatura cu acest subiect, de anumiti specialisti care recomanda o teorie singulara: "Nu va preocupati de simptome, nu vorbiti cu pacientul: el se va gandi mai mult, ceea ce va inradacina in el ideea bolii: concentrati-i atentia numai asupra ideii de vindecare.
Insa, in cea mai mare parte a nevrozelor, departe de a-si sugera perpetuarea starii sale prin expunerea nenumaratelor afectiuni de care sufera, bolnavul isi imagineaza (de altminteri, pe buna dreptate ) ca indeplineste prima conditie necesara insanatosirii sale: imformarea exacta si completa a practicianului pentru a-i inspira acestuia un tratament adecvat. In 9 cazuri din 10, starea unui bolnav se usureaza partial definind-o, daca el are incredere in cel care-l asculta, adica daca asteapta de la acesta o ameliorare prompta.
In timpul unei prime sedinte, este necesar sa ascultati pana la capat doleantele acestuia, apoi sa-i puneti intrebari suplimentare indispensabile pentru precizarea punctelor care nu au fost suficient clarificate. Abia dupa aceea, puteti spune pacientului: "Explicatiile tale sunt suficiente: am inteles complet cazul tau. Vom incerca acum sa-l rezolvam". Trebuie sa-l convingeti sa nu se mai gandeasca la boala sa, la suferintele sale si nici macar sa nu vorbeasca de ele si sa-l asigurati ca a spus tot ceea ce trebuia spus si ca ar fi inutil si chiar daunator sa revina asupra acestui subiect.

2. Rolul terapeutic al sugestiei

In prezenta lucrare care are un cadru destul de limitat si care se adreseaza marelui public, nu am putut introduce elementele sumare ale patologiei generale, pe care toata lumea ar trebui sa le cunoasca. Dupa ce am indicat cititorului, dornic sa intreprinda un tratament prin sugestie, importanta dobandirii unor cunostinte elementare de anatomie si fiziologie, si apoi a studierii intr-un tratat de specialitate a cauzelor, caracteristicilor, repercusiunilor si evolutiei oricarei boli pe care se hotareste sa o trateze, trebui sa-i atrag atentia asupra anumitor puncte care precizeaza rolul terapeutic al sugestiei.

Anumite tulburari fizice sunt provocate numai de elementul psihic, prin ideea consecutiva sau nu, a unei tulburari functionale disparute.

Astfel, o senzatie de moment, provocata de o cauza nesemnificativa, poate genera o autosugestie persistenta ce sta la baza unei tulburari reale. Cum va reactiona, de ex., o persoana caracterizata printr-o emotivitate exagerata, la amorteala unui membru (datorita unei apasari din exterior sau a unei circulatii sanguine necorespunzatoare ) ? Va urma o perturbare susceptibila care merge pana la anestezia completa a membrului respectiv. In aceeasi ordine de idei, un simplu soc nervos - care a determinat pret de cateva minute de imobilitate, o miscare convulsiva, o contractare musculara, o slabire a vederii, a auzului sau a cuvantului - lasa o amprenta profunda in inconstient si poate reapare sub forma unei paralizii, a unor convulsii, a unor crampe, a orbirii, a surzitatii, a balbaielii sau a muteniei.
In timpul unei boli organice oarecare, care implica o slabiciune functionala oarecare - indiferent daca este vorba de picioare, inima stomac, etc - este suficient ca bolnavul sa fie cuprins de temerea ca aceasta slabiciune va persista sau de simpla convingere ca situatia va ramane neschimbata, incat odata ce cauzele reale ale bolii au disparut, o slabiciune motoare, gastrica sau cardiaca sa continue sa se manifeste si sa se dezvolte chiar din ce in ce mai mult.
De altminteri, nu sunt rare situatiile in care dupa o afectiune reala a gatului sau bronhiilor, a stomacului, a ficatului sau a rinichilor, anumite simptome dureroase sau perturbatii functionale par sa se cronicizeze dupa vindecarea organului in cauza. Cauza acestui fenomen consta in autosugestia emotiva generata de tulburarile initiale si de care bolnavul nu stia sa scape.
Neurastenia, legata uneori de cauze organice, rezulta deseori din impresia de spaima ce nu poate fi separata de depresia mentala si nervoasa ce urmeaza unei perioade de exces, de surmenaj, de deceptii sau de situatii potrivnice. Inconstientul a stereotipizat aceasta senzatie si extrage continuu din ea dovezi care izbesc gandirea bolnavului. Convins astfel ca nu-si va mai regasi niciodata energia de altadata, acesta va fi cuprins de cele mai sumbre ganduri.
In toate cazurile precedente, nu numai ca actiunea morala are o influenta evidenta, dar ea nu are nici echivalent: toate celelalte tratamente esueaza intrucat le scapa cauza raului. Victimele unor astfel de stari sunt aproape toate afectate de boli nervoase, devenind adevarati sclavi pasivi ai inconstientului lor. Sunt necesare sugestii abile pentru a reeduca acest inconstient, extrem de maleabil. Sub efectul unei singure sedinte, se pot obtine uneori vindecari instantanee.

In majoritatea maladiilor organice, daca reusim sa distragem inconstientul de la urmarirea reactiilor interne si sa facem sa predomine in el ideea de vindecare, vom obtine intr-adevar ameliorarea dorita.

Pentru a intelege acest lucru, sa ne reamintim ca inconstientul este conducatorul functiilor vegetative pe care nu le mai poate dirija din momentul in care se lasa invadat de un sentiment de neputinta. Daca evocati cat se poate de concret ameliorarea progresiva a bolii, polarizati gandurile catre ideea de vindecare, sugerati certitudinea ei - sau macar a acestei posibilitati - si contribuiti la decuplarea puterii de autovindecare a inconstientului.

Anumite tulburari a caror cauza este organica se manifesta in special prin tulburari psihice.

Orice stare de intoxicare comporta una sau mai multe epifenomene psihice si nervoase. Astfel, pe langa neurastenia a carei origine este pur psihica, neurologii mai cunosc o stare cu simptome analoge a carei cauza consta intr-o anomalie a chimiei celulare, anomalie explicabila prin ereditate. In asemenea cazuri, eficacitatea sugestiei nu va fi instantanee. Se stie de altfel ca un organism intoxicat indeplineste spotan efortul necesar - cateodata violent si scurt, altadata lent si prelungit - de a arunca si elimina raul din el. In timpul acestei perioade, sugestia activeaza reactiile autovindecatoare, dar nu poate decat sa contribuie la scurtarea acestui proces.
Se pot atasa neurasteniilor organice majoritatea fobiilor: teama nedefinita de spatii largi (agorafobie ), teama morbida incercata la vederea apei (hidrofobie ) si numeroase alte senzatii bizare de acest gen (teama de singuratate, teama de arme albe, teama de accidente de masina etc. ) . Ideile fixe, obsesiile, mania persecutiei, halucinatiile auditive si senzatiile neplacute si dezagreabile incercate de cei ce se cred "vrajiti" sau "posedati", sunt de asemenea epifenomene ale unor deficiente functionale care necesita inainte de orice o ameliorare a terenului.
Au existat situatii in care au fost suficiente doar cateva sugestii pentru a vindeca cazuri de hidrofobie ce rezultau in urma unei impresii repulsive cristalizate in inconstient: pacientul a fost pe punctul de a se ineca in copilarie sau a asistat la un naufragiu, astfel incat in aceasta persoana s-a dezvoltat o repulsie irezistibila fata de apa. S-a observat de asemenea ca o amenintare poate genera un delir obsedant sau chiar o stare de neputinta care se impune cu usurinta. Atunci, chiar daca terenul organic nu a fost slabit in mod deosebit, este suficienta o impresionabilitate sau o sugestibilitate excesiva pentru a contracara toate fobiile, maniile, spaimele si neputintele posibile si imaginabile. Insa nu trebuie sa pierdem niciodata din vedere posibilitatea existentei unui element pur functional care sa stea la baza unor asemenea tulburari, indiferent care sunt acestea.

In cazurile cronice, bolnavul isi exagereaza adesea tulburarile prin autoconvingere.

Indispozitiile, durerile si impresiile viscerale perturba echilibrul mintal al bolnavului, il deprima, il inspaimanta, ii provoaca tot felul de reflectii neplacute, de nelinisti, care, chiar daca sunt provocate de o cauza interna, actioneaza - sau cel putin reactioneaza - ca niste elemente psihice ale starii sale. Acesta este motivul pentru care sugestia provoaca intotdeauna o ameliorare rapida si apreciabila, ajutand pacientul sa interpreteze corect ceea ce simte.
Leziunile cele mai grave isi gasesc deci o ameliorare prin terapeutica sugestiva care atenueaza suferintele, intarzie evolutia raului si, in consecinta, prelungeste viata.
"Iata, spune Bernheim cazul unui tuberculos, cu o evolutie lenta sau stationara, care acuza dureri toracice. Datorita imaginatiei sale, durerea devine din ce in ce mai mare; ea devine obsedanta, terorizanta, ii accelereaza respiratia, ii provoaca insomnii, stimuleaza febra si evolutia bolii (... ) .
Iata, spune acelasi autor, cazul unui bolnav a carui nevrita a membrelor inferioare ii deranjeaza anumite miscari. Aceasta neputinta partiala se transforma, datorita exagerarii psihicului, intr-o neputinta totala, adica intr-un fel de paraplegie autosugestiva (... )
Iata cazul unui ataxic, care prezinta o necoordonare motrice, necoordonare care exagerata de impresionabilitatea nervoasa a subiectului, contribuie decisiv la inhibarea completa a mersului si a capacitatii de a sta in picioare. De cum sta in picioare, subiectul se clatina, are miscari dezordonate si cade. Sugestia inlatura simptomele provocate de elementul psihic si aduce tulburarile la nivelul celor comandate de leziunea spinala.
Si mai departe: Starile de febra, bolile digestive, afectiunile cardiace, sau cele ale sistemului nervos, pot actiona asupra psihicului si determina o stare nervoasa dinamica suplimentara, accesibila sugestiei".
Pe scurt, nu se cunosc cazuri in care sa fie contraindicata terapia sugestiva. In situatiile cele mai disperate, un asemenea tratament prelungeste viata; in toate celelalte cazuri amelioreaza; in multe cazuri vindeca.
Orice specialist in medicina va poate confirma extraordinara energie de reactie, resursele nebanuite pe care le manifesta pentru apararea lor, inainte de a ceda in fata mortii, organismele cele mai slabe. Sugestia multiplica aceste energii, organizeaza apararea organismului, restabileste si consolideaza echilibrul, caci actiunea sa imprima inconstientului, gestionarul travaliului functional, o functionare corecta astfel incat sa extraga tot ceea ce este posibil din capacitatile sale potentiale organice.
Asadar fiecare dintre noi poate incerca aceasta terapie cu o incredere justificata in reusita. Zeci de mii de oameni a caror sanatate este grav amenintata si multi altii care sunt considerati drept incurabili pot fi vindecati; nenumarati infirmi isi pot recuperea vederea, auzul sau putinta de a se misca si, printre cei a caror suferinte par a nu se sfarsi decat in mormant, nu va fi unul care sa nu-si gaseasca in sugestie un reconfort moral dublat de o usurare psihica.

3. Sugestia in hipnoza totala

a ) Starea de inconstienta

Fara a cauta hipnoza, si mai ales fara a o considera indispensabila, trebuie sa o examinam calm cand se produce. Vechii practicieni ai magnetismului credeau ca inconstienta hipnotica care survenea spontan in timpul unei sedinte curative anunta utilitatea acesteia. Sub influenta magnetismului, spuneau ei, natura insasi provoca aceasta stare cand trebuia sa favorizeze eforturile de autovindecare ale organismului. De fapt, persoanele foarte impresionabile sau cele slabite din punct de vedere psihic, pot fi aduse cel mai rapid in starea de hipnoza, mai ales sub influenta procedeelor indicate in capitolul anterior. La persoanele care sufera de surescitare nervoasa cronica o simpla relaxare musculara sau mentala - dificil de realizat chiar de la prima incercare - face curand loc unei deprimari bruste cu ajutorul careia somnul hipnotic se produce la a 5-a, la a 12-a, la a 20-a sedinta...
Daca ne gasim in prezenta unui subiect convins ca pentru a fi eficace, sugestia trebuie sa-i fie data intr-o stare de completa inconstienta, este indicat sa-i spunem ca vor fi poate necesare un anumit numar de sedinte pentru a-l aduce in aceasta stare, dar ca fiecare dintre acestea ii va aduce un rezultat apreciabil.
Realizarea starii de hipnoza nu este confirmata prin nici un semn exterior concret. Unii subiecti, par ca au atipit, cu toate ca sunt cufundati profund intr-o stare de absoluta inconstienta; culoarea fetei, atitudinea lor sau ritmul respiratiei raman neschimbate, exact ca la inceputul sedintei. Cu toate ca ochii sunt inchisi, pleoapele tremura imperceptibil, ca si cum si-ar tine ochii inchisi datorita unui efort de vointa. Daca ridicam usor pleoapele si observam globii oculari dati peste cap si indreptati in sus, exista cel putin un inceput de hipnoza. Daca sugestia de contractare a bratului este incununata de succes, ea este aproape concludenta - cel putin cand ipoteza unei simulari poate fi indreptata. In sfarsit, personal consider ca cel mai sigur criteriu pentru constatarea starii de hipnoza il constituie obtinerea unei stari de anestezie cutanata pe o portiune a epidermei, cu toate ca nici ea nu e absoluta pentru ca anumite nevroze prezinta zone permanent anestezice.
Cu toate ca pentru fiecare subiect adormit exista tot atatea tipuri de hipnoza, acestea se pot reduce totusi la 3 tipuri: somnambulism, catalepsia, si letargia. Primul, singurul propice hipnozei, lasa toate simturile descise. Subiectul care se afla intr-o asemenea stare pastreaza o atitudine normala, aude imediat cuvintele operatorului caruia ii raspunde fara nici o dificultate. Hipnoza sub forma cataleptica pare sa impietreasca expresia fizionomiei subiectului si sa comunice muschilor acestuia ordinul sa-si pastreze atitudinile ce i-au fost comunicate. Spre deosebire de starea de somnambulism in care subiectul isi misca spontan membrele, tuseste si isi modifica pozitia, cel aflat in stare cataleptica pare impietrit. Cuvintele operatorului nu-l afecteaza deloc ca sa spunem asa. Daca le aude, el le intelege doar partial. In forma letargica, somnul provocat este insotit de o slabiciune musculara caracteristica si de atenuare aproape totala a simturilor.
Astfel, cand credem ca am adormit pacientul, trebuie ca inainte de a-i da sugestiile curative sau educative necesare, sa ne convingem ca acesta aude, intelege si inregistreaza afirmatiile care i se comunica. Pentru aceasta, este suficient sa i se dea o comanda foarte simpla (sa se ridice, sa mearga, sa vorbeasca cu o persoana imaginara etc. ) ; in cazul in care executa ordinul dat, putem fi siguri ca sugestiile isi vor atinge scopul propus.

b ) Cum sa sugestionam pacientul

Mai intai, pe baza legii solidaritatii organice, consider ca cel mai nimerit lucru este sa incepem prin a cere inconstientului sa regularizeze perfect toate functiile organismului. Pentru aceasta, sugerati-i un somn calm, rapid si profund, o trezire agreabila, o stare din ce in ce mai placuta cu fiecare zi, o senzatie de energie continua, de forta, de incredere in sine, o respiratie ampla si libera, un apetit normal, o digestie perfecta, fara ingreunare si incetineala, scaune regulate, o mictiune suficienta, o usurinta satisfacatoare a miscarilor, o usurinta deosebita in executarea oricarei sarcini cotidiene, un creier lucid, calm in orice imprejurare etc.
Abia dupa aceea putem aborda problema in cauza. Dupa caz, sugeram ameliorarea progresiva, intr-un termen mai lung sau mai scurt, a unei functii afectate, modificarea dispozitiei morale, eliminarea durerii, cresterea fortelor, cicatrizarea unei leziuni, diminuarea nevoilor unui toxicoman, etc. Intr-un cuvant, idealul consta in mentinerea gandului bolnavului asupra celui mai mare numar de reprezentari mentale care vizeaza modificarea starii sale.
De ex., unei persoane deprimate, ii vom vorbi indelung despre bucuria de a trai, despre entuziasmul de maine, despre revenirea imediata a facultatilor intelectuale intacte, despre sentimentul de capacitate si eficacitate pe care-l va simti, despre posibilitatea iminenta de a-si relua ocupatiile si distractiile, despre bucuria pe care o va simti redevenind la fel de rezistent ca altadata, despre micile eforturi din viata cotidiana pe care, spre surprinderea sa, le va putea din nou indeplini... Tot ceea ce va putea stimula in ea dorinta de a trai: gustul actiunii, speranta, convingerea apropiatei vindecari, va fi evocat pe larg.
In cazul unui bolnav atins de o tulburare cronica, sa spunem o bronsita, ii vom defini caracteristicile integritatii respiratorii, ii vom afirma disparitia gradata a tuturor simptomelor pe care le simte, il vom determina sa se imagineze respirand cu usurinta, sa-si vizualizeze starea de bine inseparabila de functionarea normala a plamanilor. Il vom purta prin intermediul gandului spre aer si soare, ii vom sugera ca bronhiile inceteaza sa mai functioneze defectuos, ca bogatul aflux sanguin datorat stimularii vasculare ii revigoreaza irganismul, ca celulele organismului se innoiesc, ca permeabilitatea lor se va manifesta din zi in zi tot mai satisfacator printr-o stare mai buna a sanatatii si ca, in curand, din toate senzatiile neplacute si dezagreabile, nu-i va mai ramane decat amintirea.
Cateva scurte sugestii, chiar in starea de hipnoza completa, nu sunt, in general, suficiente. Daca avem de-a face cu un pacient cultivat, capabil sa sesizeze toate nuantele gratie carora cuvintele se pot diversifica, vom prelungi formulele diversificandu-le. Daca, dimpotriva, consideram ca subiectul avand acces doar la un vocabular restrans nu poate fi influentat prin cuvinte nuantate, ii vom repeta aceleasi afirmatii de cateva ori. Aceasta adaptare a sugestiilor la cultura subiectului se impune cu necesitate: esential este sa fiti inteles. Eleganta si varietatea frazelor au un rol secundar.

c ) Trezirea

Indiferent despre ce anume s-a spus sau s-a scris in legatura cu acest subiect, nu exista persoana careia sa i se fi indus o stare de hipnoza prin sugestie si apoi sa fu putut fi trezit la realitate. De 20 de ani am asistat la peste 5 000 de cazuri de hipnoza totala; de 10 ani am provocat peste 2 000 de ori acest fenomen. Niciodata nu am observat nici cea mai mica dificultate in ceea ce priveste starea de trezire. Asadar, nu trebuie sa manifestati nici cea mai mica teama fata de starea de hipnoza.
Pentru a trezi o persoana hipnotizata, este suficient sa-i anuntati mai intai aceasta intentie: Indata te voi trezi... Capul iti va deveni usor... Amorteala dispare iar ochii ti se vor deschide... Din momentul in care voi spune "sapte", vei fi complet treaz, in deplinatatea facultatilor tale, si vei simti spiritul si corpul vioaie. Din momentul in care vei deschide ochii, vei simti dorinta de a zambi... Apoi numarati incet: Unu... doi, trei... si spunand sapte: ai terminat de dormit provocam subiectului un mic soc nervos lovind brusc masa cu mana sau in orice alt fel. Vom vedea atunci pacientul deschizand ochii si zambind: acest din urma semn, caracterizeaza trezirea. El este aproape intotdeauna spontan.
Daca la "sapte" subiectul nu a deschis ochii, nu va pierdeti cumpatul si repetati sugestiile afirmand: Te-ai trezit... nu-ti mai este somn... insa un asemenea caz se intalneste foarte rar.

4. Sugestia in stare de veghe sau de semihipnoza

Tehnica sugestiei curative ramane identica in cazurile in care pacientul nu pierde cunostinta a ceea ce se intampla in jurul lui, cand el se afla in acea stare de destindere musculara si intelectuala care se poate obtine intotdeauna cu usurinta prin metoda descrisa in capitolul precedent, sau intr-o stare mentala intermediara intre veghe si hipnoza.
Pentru a favoriza starea de asteptare plina de incredere al carei rol a fost subliniat de mai multe ori in cuprinsul cartii de fata intrucat am considerat-o un echivalent al "credintei care face minuni", este mai bine sa-l invitati pe cel interesat sa verifice, fie asupra sa fie asupra unei persoane pe care nu o suspecteaza de simulare, eficacitatea sugestiei experimentale prin aplicarea procedeelor descrise anterior.
Apoi, aduceti pacientul in starea de toropeala necesara, procedand dupa cum ati citit in paragraful anterior. In majoritatea cazurilor este suficienta o durata a sedintei de trei sferturi de ora. La sfarsitul sedintei de terapie, somnolenta subiectului se risipeste cu atat mai usor cu cat a fost obtinuta prin intermediul unor sugestii concepute in aproximativ urmatorii termeni: Acum, capul iti va deveni usor, din ce in ce mai usor... Te simti calm si cum ai ramas imobil o perioada indelungata, imediat ce te vei ridica te vei simti odihnit, de parca te-ai fi trezit dupa o noapte de somn... Ochii ti se vor deschide normal cand voi spune sapte si, pana la urmatoarea sedinta, sugestiile mele vor actiona, fara stirea ta, asupra ta: le vei constata efectul in fiecare zi, cateodata lent, dar continuu si sigur...
O contrasugestie care trebuie evitata in mod special este cea care ar rezulta dintr-o dezamagire. Este recomandata o mare prudenta in modul in care sunt orientate sperantele subiectului. Sfatuiesc operatorul sa se bazeze doar pe observatiile proprii pentru a pronostica durata tratamentului si rezultatul sau. Pentru aceasta este suficient sa-i explicati pacientului ca sunt indispensabile 5 sau 10 sedinte pentru a i se aprecia reactia la sugestii, ca vor putea judeca singuri rezultatele si ca acestea va vor permite sa stabiliti o aproximatie cat mai precisa posibil a duratei complete a tratamentului. Este bine sa-i spuneti ca, uneori, travaliul intern produs la sugestie nu se traduce imediat printr-un efect evident. Aici, ca peste tot, exista insamantarea, germinarea, nasterea si cresterea. Dar, daca persevereaza, experimentatorul - chiar cel debutant - obtine intotdeauna rezultate.