Hipnoza in secolul al 19-lea
Hipnoza in secolul al 19-lea
Abatele Jose Castodi de Faria
Abatele Faria a fost unul dintre primii experimentatori ai hipnozei pe latura stiintifica, el activand la Paris, in jurul anului 1815. El a fost primul care a formulat multe dintre teoriile care au fost ulterior redescoperite si atribuite altor persoane.
De Faria a fost prima persoana cunoscuta care a descoperit ca atitudinile psihologice nu aveau nimic in comun cu starea de hipnoza si a transmis mai departe ca transa nu poate sa fie indusa impotriva vointei persoanei respective. De asemenea, el a pus la punct "metoda privirii fixe" de inducere a starii de hipnoza, folosita si atunci, ca si acum, si care se bazeaza pe fixarea privirii.
In afara faptului ca a fost un investigator care a pornit de la semnele de intrebare ale hipnozei, Abatele Faria a fost si un adevarat om de spectacol; si in epoca, hipnoza realmente avea nevoie de un om foarte priceput in "relatiile publice". Se descurca foarte bine in ambele sale ocupatii, aceea de a descoperi hipnoza si cealalta, de a o vinde publicului, cand s-a produs un incident care i-a pus capat carierei si l-a privat, practic, de aproape intreaga credibilitate pe care pe drept cuvant o merita.
Mai multi medici invidiosi au angajat mai multe persoane care sa pozeze in subiecti ai Abatelui Faria in cadrul unei demonstratii publice, prefacandu-se ca intra in starea de transa foarte repede si foarte usor. In momentul psihologic potrivit, aceste persoane trebuiau sa sara si sa anunte ca doar se prefaceau, afirmand in mod fals ca erau angajati de Abatele Faria. Evident, acest dezgustator produs al invidiei l-a discreditat pe Abatele Faria, care si-a pierdut intreaga recunoastere pe care in mod intemeiat o merita.
John Elliotson
John Elliotson, nascut in 1791, a fost profesor de teorie si practica la Spitalul Universitar din Londra, Marea Britanie. A inceput sa manifeste interes in magnetism in urma contactului cu un anume Richard Chenevix, un student al Abatelui Faria, invatand hipnoza de la baronul de Potet.
Datorita felului sau de a fi si metodelor sale de cercetare, acest pionier al hipnozei merita intr-adevar sa fie considerat un pionier din grupul stiintific.
Incepandu-si experimentele in anul 1837, Elliotson a descoperit ca pacientii sai puteau sa suporte interventii chirurgicale majore fara suferinte agonizante si a aplicat aceste tehnici ori de cate ori ii era posibil. Acesta i-a atras ura confratilor medici, care erau partizanii fermi ai conceptiei ca durerea este necesara pentru vindecare. In consecinta, acest fapt i-a determinat pe multi medici sa fie mai mult decat dornici sa-l descrediteze pe Elliotson. Deoarece el mai credea si in clarviziune, au folosit acest fapt ca munitie suplimentara si i-au plasat activitatea reala in aceeasi categorie.
In ciuda criticilor fatise si a inamiciei deghizate, Elliotson a continuat sa utilizeze si sa promoveze "magnetismul" si numerosi medici tineri au manifestat un mare interes fata de cercetarile sale. Si-a castigat atat de multi adepti, incat a fost obligat sa realizeze multe dintre interventiile chirurgicale in amfiteatrul spitalului, pentru a putea fi vazut de toti cei care erau dornici.
In afara utilizarii hipnozei in cazul interventiilor chirurgicale majore, Elliotson a folosit si "sugestia prestigiului" pentru a realiza o serie de vindecari directe. Tot el a mai desfasurat si o serie de experimente de diagnosticare si predictii in stare de transa; in orice caz, a facut, probabil, mai mult decat oricare dintre predecesorii sai pentru promovarea hipnozei in lumea medicala, intr-un mod stiintific.
Cu toate acestea, comunitatea medicala si-a continuat atacurile la adresa lui. In curand aceasta l-a facut foarte impopular in randurile publicului - dar inca si mai putin popular in randurile autoritatilor responsabile de spitale, care i-au cerut sa puna capat experimentelor.
Ferm convins ca avea dreptate, el a refuzat sa se opreasca. Dupa o scena furtunoasa, a parasit spitalul si universitatea pentru a nu mai reveni niciodata. Din nefericire, cum este de asteptat, toate urmele de mesmerism au fost "curatate" in urma lui - de o comisie special numita.
O alta lovitura tragica a fost indreptata catre esenta hipnozei de comunitatea stiintifica a vremii, vizandu-l exact pe principalul sau practician pe temeiuri stiintifice.
Elliotson a continuat sa lupte pentru acceptarea medicala a experimentelor sale timp de peste 30 de ani, prin toate mijloacele care i-au stat in puteri. A publicat o revista intitulata "Zionist", care in mod indirect a adus multe beneficii, mai tarziu, pentru mii de oameni, prin intermediul cercetarilor lui James Esdaile. Cea mai mare parte a cercetarilor sale fiind date uitarii, a murit cu inima grea, in anul 1868. Este pacat ca nu s-a bucurat de mai mult din respectul binemeritat in timpul vietii. Un alt mare om care a murit intr-un deplin anonimat.
James Braid
James Braid (1795-1860 ), un remarcabil chirurg scotian, este celebru mai ales pentru inventarea termenului "hipnoza" (derivat din cuvantul grecesc hypnos, care inseamna somn ) .
Cercetarile sale au ajutat in mod semnificativ la dezvoltarea hipnozei, fiind primul care s-a bucurat de recunoasterea meritului de a fi cercetat stiintific semnele de intrebare ale mesmerismului. Tot el a mai pus la punct si o alta tehnica de inductie a starii de hipnoza de tipul fixarii privirii, folosind o lumina puternica si a descoperit cum se poate amplifica transa hipnotica punand accentul mult mai mult pe sugestiile vocale. El credea ca starea de transa hipnotica depindea de sugestibilitatea subiectului, care poate sa fie influentat foarte mult de sugestiile vocale ale hipnotizatorului. Aceasta este metoda care a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de metoda sugestiilor.
Pentru aceste motive, Braid este cunoscut si drept "Parintele hipnozei" - o recunoastere istorica, pe care o imparte cu Mesmer si cu Liebault.
Cariera lui Braid in domeniul hipnozei a inceput dupa ce a urmarit o demonstratie de "magnetism" in luna noiembrie a anului 1841 - si a pus la indoiala ipotezele mistice ale lui Mesmer. A etichetat spectacolul ca fiind o insulta la adresa inteligentei stiintifice; dar pe undeva s-a simtit obligat sa mai urmareasca o demonstratie, cel putin o data, inainte de a respinge "magnetismul" ca fiind o sarlatanie.
Din fericire, a 2-a demonstratie l-a convins ca magnetizatorul avea controlul deplin asupra subiectului si de aceasta data, Braid a fost motivat de curiozitate sa afle ce se intampla in realitate. Reversul a fost acela ca Braid a presupus ca subiectul se afla sub controlul hipnotizatorului - astfel incat, in ciuda succeselor sale, a inaintat si el pe aceeasi cale eronata ca si pionierii hipnozei dinaintea lui.
Dupa ce initial a respins teoriile lui Mesmer ca fiind o gramada indaratnica de povesti de adormit copiii, Braid s-a trezit confruntat cu un fenomen fara nici o explicatie acceptabila a cauzei! Insa a concluzionat ca trebuia sa existe o cauza fizica, astfel incat si-a inceput cercetarile.
A emis teoria ca incordarea continua a ochilor poate, din cauza oboselii, sa se concretizeze prin paralizia centrilor nervosi ai vazului, provocand o stare care s-ar fi asemanat foarte mult cu somnul - de unde si marele sau interes fata de metodele "privirii fixe" (sau fixarii privirii ) .
A experimentat cerandu-i unui prieten sa fixeze continuu cu privirea o sticla de vin si in mai putin de 3 minute a avut dovada legitima ca magnetismul nu avea nimic de-a face cu somnul mesmeristic. Prietenul sau si ulterior sotia sa, s-au dovedit amandoi niste subiecti excelenti, iar experimentele lui Braid au reprezentat dovada indiscutabila a contributiilor stiintifice la hipnoza. Pe de alta parte, el a presupus in mod gresit ca, urmare a aplicarii tehnicilor de fixare a privirii, se petrecea ceva de natura fiziologica, instalandu-se astfel o stare de absenta a actului volitiv; si astfel nici Braid nu si-a dat seama ca toate genurile de hipnoza reprezinta, de fapt, autohipnoza.
De asemenea, asa cum se intampla atat de des in cazul hipnozei, colegii sai britanici din cadrul comunitatii medicale, conservatori, nu l-au rasplatit practic cu nici un fel de recunoastere pentru cercetarile sale, cu toate ca a inregistrat numeroase realizari. A inaintat rapoarte asociatiei britanice si s-a oferit sa faca experimente pentru o comisie speciala, insa oferta sa a fost refuzata formal.
In vreme ce s-a bucurat de o recunoastere redusa sau nula in tara sa, articolele lui Braid au generat un considerabil interes in Franta. Cu toate acestea, Azam, discipolul lui francez, care era considerat un impostor in Franta, era deosebit de apreciat in Anglia! Acesta a fost tratamentul aplicat de "cele mai stralucite minti" ale epocii pionierilor hipnozei.
Cel mai important lucru de retinut cu privire la contributia reala a lui Braid la hipnoza este ca a fost primul care a stipulat faptul ca somnul hipnotic poate sa fie indus de agenti fizici - adaugand de asemenea ca, pentru inducerea cu succes a starii de transa, erau necesare anumite conditii psihologice, credinta si asteptarile.
Braid a dat lumii in anul 1842 termenul de "hipnoza" - pe care a incercat ulterior sa-l schimbe cu "monoideism", deoarece a descoperit ca poate sa apara si intr-o stare care sa nu implice somnul. Cu toate acestea, prima denumire a prins atat de bine, incat s-a pastrat pana in zilele noastre, in ciuda a numeroase eforturi de a fi schimbata. Chiar si in timpurile noastre, numerosi practicieni incearca sa deghizeze practicarea hipnozei sub diverse denumiri, cum ar fi "meditatie in grup", "imagistica programata". "relaxare indrumata" sau "vizualizare creativa" etc.; insa in mod evident denumirea de "hipnoza" se va pastra intotdeauna.
In 1843, Braid si-a publicat prima lucrare dedicata hipnozei, care i-a si consacrat denumirea, repudiind termenul "Braidism". Apoi in 1847 a descoperit "hipnoza in starea de veghe", realizand in numai 6 ani mai mult decat au realizat multi alti experimentatori, in mai mult de un secol.
In sfarsit, in 1848, Braid s-a aventurat in frenologie si zone hipnogenice, punand capat cercetarilor care ar putea sa fie considerate valide de comunitatea stiintifica. Asadar, inca un om de stiinta care a explorat hipnoza intr-un mod stiintific, a explorat si taramuri necunoscute. Acest lucru nu poate sa nu ridice anumite semne de intrebare in mintea unora.
James Esdaile
In vreme ce Braid facea pasi epocali in hipnoza, un alt medic scotian, James Esdaile (1808-1859 ), experimenta si isi castiga o recunoastere definitiva in istoria hipnozei. Aflat in Hoogly, India, Esdaile a folosit hipnoza in interventiile chirurgicale, cu niste rezultate uimitoare, pana si in zilele noastre, s-ar putea spune ca cercetarile sale de hipnoza aplicata frizeaza limitele fantasticului.
La sfarsitul anului 1846, Esdaile a inaintat rapoarte in care indica faptul ca efectuase cateva mii de interventii chirurgicale minore si aproximativ 300 de interventii majore, inclusiv 19 amputari, toate fara durere. In special datorita inlaturarii socului postoperator gratie hipnozei, a redus rata mortalitatii, care in epoca era de 50%, la mai putin de 8%! Asociatia Medicala i-a acceptat raportul si a fost mutat la spitalul din Calcutta unde sa-si continue operatiile sub "magnetizare".
In timp ce Asociatia considera magnetizarea ca fiind un subiect tabu la spitalul Universitar, se astepta cu larghete sa dea rezultate in cazul maselor needucate din India. Aveau dreptate, desigur. In India, cunoscuta demult ca patrie a stiintelor oculte, Esdaile a avut succesul asigurat inca de la inceput datorita sistemului de credinte inradacinat. Ulterior, cand Esdaile s-a intors in tara, nu a mai putut sa-si repete rezultatele, din cauza lipsei de credinta si a asteptarilor negative; astfel incat cariera lui a urmat aceeasi cale tenebroasa a descurajarii, urmata de Elliotson.
Dave Elman si-a aratat respectul fata de Esdaile referindu-se la o stare hipnotica ultraprofunda folosind termenul "stare Esdaile"
Dr. Burcq
Un medic francez, dr. Burcq, a jucat un rol minor dar interesant in dezvoltarea hipnozei cam in aceeasi perioada, cu toate ca numele sau este rareori asociat cu hipnoza.
Doctorul Burcq a pus la punct stiinta "metaloscopiei", care s-a bucurat de recunoastere si respectabilitate in randul comunitatii medicale, cu mult inaintea hipnozei.
In metaloscopie, suferinzii erau tratati prin aplicarea unor metale diferite, aplicate extern, pe partile anatomice afectate. Fierul era folosit pentru eliminarea leziunilor posturale; plumbul aplicat in dreptul inimii reprezenta metalul folosit pentru anemie si asa mai departe. Cand se aplicau aceste metale, care erau apoi lasate in locul respectiv pentru diverse intervale de timp, se presupunea ca ar fi trebuit sa se produca schimbari spectaculoase. In cazul afectiunilor fizice, trebuie sa ne intrebam daca nu cumva aceleasi schimbari s-ar fi produs si ca urmare a capacitatilor curative proprii ale organismului; in afectiunile psihosomatice, se poate foarte usor presupune ca vindecarea se datora exclusiv asteptarilor pacientului; dar gandeste-te, numai... In ce masura acest succes s-ar putea datora si efectului celorlalte componente ale formulei hipnozei - credinta, imaginatie si convingere?
Chiar si in zilele noastre, unele terapii alternative folosesc pendule si diferite dispozitive pentru vindecare, dar care nu sunt recunoscute ca fiind stiintifice. Cand se produce o vindecare, este posibil sa fie datorata si efectului placebo - care are exact aceleasi componente ca si formula hipnozei. Sau altfel spus, poate ca acesti oameni se vindeca exclusiv datorita puterilor lor mentale! Iar daca acest lucru este adevarat, atunci probabil ca dr. Burcq a fost intr-adevar un facilitator al arteri inducerii starii de transa, ajutandu-i pe multi dintre pacientii sai sa-si foloseasca puterile propriilor minti pentru a se vindeca pe ei insisi.
-Continuarea in articolul urmator-
Abatele Jose Castodi de Faria
Abatele Faria a fost unul dintre primii experimentatori ai hipnozei pe latura stiintifica, el activand la Paris, in jurul anului 1815. El a fost primul care a formulat multe dintre teoriile care au fost ulterior redescoperite si atribuite altor persoane.
De Faria a fost prima persoana cunoscuta care a descoperit ca atitudinile psihologice nu aveau nimic in comun cu starea de hipnoza si a transmis mai departe ca transa nu poate sa fie indusa impotriva vointei persoanei respective. De asemenea, el a pus la punct "metoda privirii fixe" de inducere a starii de hipnoza, folosita si atunci, ca si acum, si care se bazeaza pe fixarea privirii.
In afara faptului ca a fost un investigator care a pornit de la semnele de intrebare ale hipnozei, Abatele Faria a fost si un adevarat om de spectacol; si in epoca, hipnoza realmente avea nevoie de un om foarte priceput in "relatiile publice". Se descurca foarte bine in ambele sale ocupatii, aceea de a descoperi hipnoza si cealalta, de a o vinde publicului, cand s-a produs un incident care i-a pus capat carierei si l-a privat, practic, de aproape intreaga credibilitate pe care pe drept cuvant o merita.
Mai multi medici invidiosi au angajat mai multe persoane care sa pozeze in subiecti ai Abatelui Faria in cadrul unei demonstratii publice, prefacandu-se ca intra in starea de transa foarte repede si foarte usor. In momentul psihologic potrivit, aceste persoane trebuiau sa sara si sa anunte ca doar se prefaceau, afirmand in mod fals ca erau angajati de Abatele Faria. Evident, acest dezgustator produs al invidiei l-a discreditat pe Abatele Faria, care si-a pierdut intreaga recunoastere pe care in mod intemeiat o merita.
John Elliotson
John Elliotson, nascut in 1791, a fost profesor de teorie si practica la Spitalul Universitar din Londra, Marea Britanie. A inceput sa manifeste interes in magnetism in urma contactului cu un anume Richard Chenevix, un student al Abatelui Faria, invatand hipnoza de la baronul de Potet.
Datorita felului sau de a fi si metodelor sale de cercetare, acest pionier al hipnozei merita intr-adevar sa fie considerat un pionier din grupul stiintific.
Incepandu-si experimentele in anul 1837, Elliotson a descoperit ca pacientii sai puteau sa suporte interventii chirurgicale majore fara suferinte agonizante si a aplicat aceste tehnici ori de cate ori ii era posibil. Acesta i-a atras ura confratilor medici, care erau partizanii fermi ai conceptiei ca durerea este necesara pentru vindecare. In consecinta, acest fapt i-a determinat pe multi medici sa fie mai mult decat dornici sa-l descrediteze pe Elliotson. Deoarece el mai credea si in clarviziune, au folosit acest fapt ca munitie suplimentara si i-au plasat activitatea reala in aceeasi categorie.
In ciuda criticilor fatise si a inamiciei deghizate, Elliotson a continuat sa utilizeze si sa promoveze "magnetismul" si numerosi medici tineri au manifestat un mare interes fata de cercetarile sale. Si-a castigat atat de multi adepti, incat a fost obligat sa realizeze multe dintre interventiile chirurgicale in amfiteatrul spitalului, pentru a putea fi vazut de toti cei care erau dornici.
In afara utilizarii hipnozei in cazul interventiilor chirurgicale majore, Elliotson a folosit si "sugestia prestigiului" pentru a realiza o serie de vindecari directe. Tot el a mai desfasurat si o serie de experimente de diagnosticare si predictii in stare de transa; in orice caz, a facut, probabil, mai mult decat oricare dintre predecesorii sai pentru promovarea hipnozei in lumea medicala, intr-un mod stiintific.
Cu toate acestea, comunitatea medicala si-a continuat atacurile la adresa lui. In curand aceasta l-a facut foarte impopular in randurile publicului - dar inca si mai putin popular in randurile autoritatilor responsabile de spitale, care i-au cerut sa puna capat experimentelor.
Ferm convins ca avea dreptate, el a refuzat sa se opreasca. Dupa o scena furtunoasa, a parasit spitalul si universitatea pentru a nu mai reveni niciodata. Din nefericire, cum este de asteptat, toate urmele de mesmerism au fost "curatate" in urma lui - de o comisie special numita.
O alta lovitura tragica a fost indreptata catre esenta hipnozei de comunitatea stiintifica a vremii, vizandu-l exact pe principalul sau practician pe temeiuri stiintifice.
Elliotson a continuat sa lupte pentru acceptarea medicala a experimentelor sale timp de peste 30 de ani, prin toate mijloacele care i-au stat in puteri. A publicat o revista intitulata "Zionist", care in mod indirect a adus multe beneficii, mai tarziu, pentru mii de oameni, prin intermediul cercetarilor lui James Esdaile. Cea mai mare parte a cercetarilor sale fiind date uitarii, a murit cu inima grea, in anul 1868. Este pacat ca nu s-a bucurat de mai mult din respectul binemeritat in timpul vietii. Un alt mare om care a murit intr-un deplin anonimat.
James Braid
James Braid (1795-1860 ), un remarcabil chirurg scotian, este celebru mai ales pentru inventarea termenului "hipnoza" (derivat din cuvantul grecesc hypnos, care inseamna somn ) .
Cercetarile sale au ajutat in mod semnificativ la dezvoltarea hipnozei, fiind primul care s-a bucurat de recunoasterea meritului de a fi cercetat stiintific semnele de intrebare ale mesmerismului. Tot el a mai pus la punct si o alta tehnica de inductie a starii de hipnoza de tipul fixarii privirii, folosind o lumina puternica si a descoperit cum se poate amplifica transa hipnotica punand accentul mult mai mult pe sugestiile vocale. El credea ca starea de transa hipnotica depindea de sugestibilitatea subiectului, care poate sa fie influentat foarte mult de sugestiile vocale ale hipnotizatorului. Aceasta este metoda care a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de metoda sugestiilor.
Pentru aceste motive, Braid este cunoscut si drept "Parintele hipnozei" - o recunoastere istorica, pe care o imparte cu Mesmer si cu Liebault.
Cariera lui Braid in domeniul hipnozei a inceput dupa ce a urmarit o demonstratie de "magnetism" in luna noiembrie a anului 1841 - si a pus la indoiala ipotezele mistice ale lui Mesmer. A etichetat spectacolul ca fiind o insulta la adresa inteligentei stiintifice; dar pe undeva s-a simtit obligat sa mai urmareasca o demonstratie, cel putin o data, inainte de a respinge "magnetismul" ca fiind o sarlatanie.
Din fericire, a 2-a demonstratie l-a convins ca magnetizatorul avea controlul deplin asupra subiectului si de aceasta data, Braid a fost motivat de curiozitate sa afle ce se intampla in realitate. Reversul a fost acela ca Braid a presupus ca subiectul se afla sub controlul hipnotizatorului - astfel incat, in ciuda succeselor sale, a inaintat si el pe aceeasi cale eronata ca si pionierii hipnozei dinaintea lui.
Dupa ce initial a respins teoriile lui Mesmer ca fiind o gramada indaratnica de povesti de adormit copiii, Braid s-a trezit confruntat cu un fenomen fara nici o explicatie acceptabila a cauzei! Insa a concluzionat ca trebuia sa existe o cauza fizica, astfel incat si-a inceput cercetarile.
A emis teoria ca incordarea continua a ochilor poate, din cauza oboselii, sa se concretizeze prin paralizia centrilor nervosi ai vazului, provocand o stare care s-ar fi asemanat foarte mult cu somnul - de unde si marele sau interes fata de metodele "privirii fixe" (sau fixarii privirii ) .
A experimentat cerandu-i unui prieten sa fixeze continuu cu privirea o sticla de vin si in mai putin de 3 minute a avut dovada legitima ca magnetismul nu avea nimic de-a face cu somnul mesmeristic. Prietenul sau si ulterior sotia sa, s-au dovedit amandoi niste subiecti excelenti, iar experimentele lui Braid au reprezentat dovada indiscutabila a contributiilor stiintifice la hipnoza. Pe de alta parte, el a presupus in mod gresit ca, urmare a aplicarii tehnicilor de fixare a privirii, se petrecea ceva de natura fiziologica, instalandu-se astfel o stare de absenta a actului volitiv; si astfel nici Braid nu si-a dat seama ca toate genurile de hipnoza reprezinta, de fapt, autohipnoza.
De asemenea, asa cum se intampla atat de des in cazul hipnozei, colegii sai britanici din cadrul comunitatii medicale, conservatori, nu l-au rasplatit practic cu nici un fel de recunoastere pentru cercetarile sale, cu toate ca a inregistrat numeroase realizari. A inaintat rapoarte asociatiei britanice si s-a oferit sa faca experimente pentru o comisie speciala, insa oferta sa a fost refuzata formal.
In vreme ce s-a bucurat de o recunoastere redusa sau nula in tara sa, articolele lui Braid au generat un considerabil interes in Franta. Cu toate acestea, Azam, discipolul lui francez, care era considerat un impostor in Franta, era deosebit de apreciat in Anglia! Acesta a fost tratamentul aplicat de "cele mai stralucite minti" ale epocii pionierilor hipnozei.
Cel mai important lucru de retinut cu privire la contributia reala a lui Braid la hipnoza este ca a fost primul care a stipulat faptul ca somnul hipnotic poate sa fie indus de agenti fizici - adaugand de asemenea ca, pentru inducerea cu succes a starii de transa, erau necesare anumite conditii psihologice, credinta si asteptarile.
Braid a dat lumii in anul 1842 termenul de "hipnoza" - pe care a incercat ulterior sa-l schimbe cu "monoideism", deoarece a descoperit ca poate sa apara si intr-o stare care sa nu implice somnul. Cu toate acestea, prima denumire a prins atat de bine, incat s-a pastrat pana in zilele noastre, in ciuda a numeroase eforturi de a fi schimbata. Chiar si in timpurile noastre, numerosi practicieni incearca sa deghizeze practicarea hipnozei sub diverse denumiri, cum ar fi "meditatie in grup", "imagistica programata". "relaxare indrumata" sau "vizualizare creativa" etc.; insa in mod evident denumirea de "hipnoza" se va pastra intotdeauna.
In 1843, Braid si-a publicat prima lucrare dedicata hipnozei, care i-a si consacrat denumirea, repudiind termenul "Braidism". Apoi in 1847 a descoperit "hipnoza in starea de veghe", realizand in numai 6 ani mai mult decat au realizat multi alti experimentatori, in mai mult de un secol.
In sfarsit, in 1848, Braid s-a aventurat in frenologie si zone hipnogenice, punand capat cercetarilor care ar putea sa fie considerate valide de comunitatea stiintifica. Asadar, inca un om de stiinta care a explorat hipnoza intr-un mod stiintific, a explorat si taramuri necunoscute. Acest lucru nu poate sa nu ridice anumite semne de intrebare in mintea unora.
James Esdaile
In vreme ce Braid facea pasi epocali in hipnoza, un alt medic scotian, James Esdaile (1808-1859 ), experimenta si isi castiga o recunoastere definitiva in istoria hipnozei. Aflat in Hoogly, India, Esdaile a folosit hipnoza in interventiile chirurgicale, cu niste rezultate uimitoare, pana si in zilele noastre, s-ar putea spune ca cercetarile sale de hipnoza aplicata frizeaza limitele fantasticului.
La sfarsitul anului 1846, Esdaile a inaintat rapoarte in care indica faptul ca efectuase cateva mii de interventii chirurgicale minore si aproximativ 300 de interventii majore, inclusiv 19 amputari, toate fara durere. In special datorita inlaturarii socului postoperator gratie hipnozei, a redus rata mortalitatii, care in epoca era de 50%, la mai putin de 8%! Asociatia Medicala i-a acceptat raportul si a fost mutat la spitalul din Calcutta unde sa-si continue operatiile sub "magnetizare".
In timp ce Asociatia considera magnetizarea ca fiind un subiect tabu la spitalul Universitar, se astepta cu larghete sa dea rezultate in cazul maselor needucate din India. Aveau dreptate, desigur. In India, cunoscuta demult ca patrie a stiintelor oculte, Esdaile a avut succesul asigurat inca de la inceput datorita sistemului de credinte inradacinat. Ulterior, cand Esdaile s-a intors in tara, nu a mai putut sa-si repete rezultatele, din cauza lipsei de credinta si a asteptarilor negative; astfel incat cariera lui a urmat aceeasi cale tenebroasa a descurajarii, urmata de Elliotson.
Dave Elman si-a aratat respectul fata de Esdaile referindu-se la o stare hipnotica ultraprofunda folosind termenul "stare Esdaile"
Dr. Burcq
Un medic francez, dr. Burcq, a jucat un rol minor dar interesant in dezvoltarea hipnozei cam in aceeasi perioada, cu toate ca numele sau este rareori asociat cu hipnoza.
Doctorul Burcq a pus la punct stiinta "metaloscopiei", care s-a bucurat de recunoastere si respectabilitate in randul comunitatii medicale, cu mult inaintea hipnozei.
In metaloscopie, suferinzii erau tratati prin aplicarea unor metale diferite, aplicate extern, pe partile anatomice afectate. Fierul era folosit pentru eliminarea leziunilor posturale; plumbul aplicat in dreptul inimii reprezenta metalul folosit pentru anemie si asa mai departe. Cand se aplicau aceste metale, care erau apoi lasate in locul respectiv pentru diverse intervale de timp, se presupunea ca ar fi trebuit sa se produca schimbari spectaculoase. In cazul afectiunilor fizice, trebuie sa ne intrebam daca nu cumva aceleasi schimbari s-ar fi produs si ca urmare a capacitatilor curative proprii ale organismului; in afectiunile psihosomatice, se poate foarte usor presupune ca vindecarea se datora exclusiv asteptarilor pacientului; dar gandeste-te, numai... In ce masura acest succes s-ar putea datora si efectului celorlalte componente ale formulei hipnozei - credinta, imaginatie si convingere?
Chiar si in zilele noastre, unele terapii alternative folosesc pendule si diferite dispozitive pentru vindecare, dar care nu sunt recunoscute ca fiind stiintifice. Cand se produce o vindecare, este posibil sa fie datorata si efectului placebo - care are exact aceleasi componente ca si formula hipnozei. Sau altfel spus, poate ca acesti oameni se vindeca exclusiv datorita puterilor lor mentale! Iar daca acest lucru este adevarat, atunci probabil ca dr. Burcq a fost intr-adevar un facilitator al arteri inducerii starii de transa, ajutandu-i pe multi dintre pacientii sai sa-si foloseasca puterile propriilor minti pentru a se vindeca pe ei insisi.
-Continuarea in articolul urmator-
Cabinet de hipno-psihoterapie Boghianu Nicoleta
Recomandă acest cabinet
