Cateva observatii

a ) Ideea unei idei
Ce se intampla oare cand suntem confruntati cu o dificultate pe care incercam sa o rezolvam? Cautam o idee despre care, la inceput, nu avem decat o reprezentare vaga, schematic, insotita de sentimentul obscur ca ideea se va preciza de la sine. Dupa cateva clipe - cateodata mai mult - de contemplare, reprezentarea schematica respectiva se anima, prinde viata, pentru ca, in cele din urma, idea pe care o reprezinta sa iasa la suprafata. Acelasi proces are loc si in cazul in care memoria depune un efort pentru a denumi un cuvant, care nu ne vine pe moment in minte, dar pe care suntem constienti ca il cunoastem.

b ) Ideea unui sentiment
Este suficient ca atentia sa fie captata de reprezentarea unui sentiment sau a unei dispozitii puternice oarecare, pentru ca sa se declanseze un ecou interior, mai mult sau mai putin marturisit, care insa isi face aparitia, la un moment dat, in mod spontan. Lectura unui roman de dragoste sugereaza dragostea chiar daca imaginatia nu este inflacarata de scenele descrise. Starile afective rezulta de cel putin la fel de des din reflectarea reprezentarilor lor ca si din tendinte puternice. Frecventarea unor persoane ambitioase genereaza ambitia. In compania unoe persoane intreprinzatoare chiar si cea mai sovaielnica persoana se simte curajoasa si cu cat acest contact devine mai frecvent, persoana in cauza va dobandi in mod inevitabil o anumita indrazneala.

c ) Ideea unei emotii
Nimeni nu se mira ca o poveste ne poate impresiona pana la lacrimi; totusi acelasi fenomen prezentat sub forma sugestiei unui subiect aflat in stare de hipnoza care este facut sa planga cu ajutorul unei iluzii corespunzatoare, provoaca o oarecare nedumerire. La teatru sau la cinema, cu toate ca stim foarte bine ca ne aflam in fata unei fictiuni, cu toate ca eroii actiunii respective sunt niste artisti care nu au nici o legatura cu subiectul actiunii, din momentul in care spectacolul ocupa exclusiv intregul camp al gandirii, acesta ne subjuga si ne emotioneaza de parca ar fi vorba de evenimente reale. In anumite Sali de cinematograf in care se proiecteaza filme de groaza, se poate intampla ca o spectatoare, sau un barbat care in conditii obisnuite ramane insensibil in fata pericolelor, sa-si piarda cunostinta. In alta ordine de idei multe persoane nu se simt in largul lor la vederea unui schelet. Si, oare cati dintre viitorii chirurgi raman impasibili la prima interventie importanta la care asista? Imaginile care invadeaza spiritul fiintelor impresionabile la ideea unui posibil pericol, chiar daca sunt foarte improbabile, sunt suficiente pentru a-i inspaimanta.

d ) Ideea unei aptitudini
Rolul ideii apare cu precadere in dezvoltarea aptitudinilor. Ele sunt inradacinate deseori chiar din copilarie, fiind corelate cu realizarea unei munci, talentul unui artist sau o inclinatie oarecare. Se poate afirma ca daca obiectul admiratiei genereaza o impresie suficient de profunda aceasta impresie devine un centru de cristalizare in jurul caruia se asociaza toate elementele ce au vreo legatura cu obiectul admirat. Astfel, se poate afirma ca retinem, chiar impotriva propriei vointe, tot ceea ce are vreo legatura cu subiectele care ne tenteaza, fiind incitati tot mai puternic zi de zi. Ideea initiala devine din ce in ce mai frecventa, iar pe masura ce asociatiile mentale referitoare la subiectul respectiv se multiplica, aceasta devine dominanta si in cele din urma se decide vocatia. Este evident faptul ca nu se obtine intotdeauna identificarea cu modelul vizat, dar chiar in lipsa predispozitiilor necesare sau a atitudinilor innascute, ideea initiala se poate realiza deseori intr-o larga masura.

e ) Ideea unei posibilitati
Reluand aforismul lui Pascal: "Ideea caderii determina caderea", Emile Coue foloseste un ex. cat se poate de semnificativ pentru a demonstra limita la care poate ajunge influenta unei posibilitati. Sa presupunem, spune el, ca ni se cere sa pasim pe o scandura pusa pe podeaua apartamentului. Aceasta se realizeaza usor. Insa nu acelasi lucru se intampla daca scandura respectiva se afla la inaltimea unui bloc de 10 etaje. Daca totusi veti incerca aceasta experienta, ideea caderii va va face inevitabil sa cadeti.
S-a dovedita ca ideea de "a fi in stare" contribuie intotdeauna la sporirea sanselor de succes, in timp ce convingerea inversa restrange considerabil aria mijloacelor prin care se poate ajunge la realizarea telului dorit.
Asteptarea increzatoare este suficienta pentru a determina somnul hipnotic. Mi s-a intamplat deseori, ca de altfel tuturor celor care au practicat sedinte publice de hipnotism, sa mi se aduca la cunostinta faptul ca un spectator oarecare a adormit in timp ce ma privea cum eu hipnotizam pe altcineva. Pe de alta parte, toti experimentatorii cunosc faptul ca daca debuteaza intr-o sedinta prin realizarea catorva fenomene care inlatura orice indoieli cu privire la hipnotism - ca de ex. anestezia sau contractarea generala - sugestivitatea spectatorilor creste spectaculos, ceea ce permite apoi reproducerea acelorasi experiente folosindu-i ca subiecti.
In ceea ce priveste nasterea bolilor, teama joaca un rol important covarsitor. Sub imperiul acestui sentiment, psihicul este obsedat de imaginea persistenta a unei dereglari oarecare si in mod frecvent reuseste sa creeze aceasta dereglare. Numeroase amnezii se datoreaza sentimentului de teama, nascut in decursul unui proces indelungat de revenire, de a nu vedea producandu-se evenimentul care genereaza teama. Cunosc cazul unei persoane care se lega efectiv de pat pentru a nu ceda impulsului morbid ce-l impingea irezistibil sa se arunce in gol. Intr-un moment de depresiune, respectiva persoana se gandise la sentimentul cumplit pe care l-ar fi incercat daca, in ciuda vointei sale, teama nedefinita din el l-ar fi impins sa sara peste pervazul ferestrei din camera sa. Iar peste catva timp, faptul de care se temuse s-a si intamplat cu adevarat. Si cate asemenea cazuri pot fi citate!

f ) Ideea unei actiuni
Exista mai multe moduri prin care se poate demonstra efectul unor imagini motrice. Cel mai simplu dintre ele consta in a tine intre degetul mare si cel aratator un pendul folosit in radiestezie si in timp ce se mentine mana imobila, se va imagina cum pendulul respectiv oscileaza de la dreapta la stanga. In cele din urma se va simti o tresarire imperceptabila care va genera miscarea propusa, insa ochiul va distinge cu greutate acel du-te-vino transmis inconstient de creier degetelor. Acest mod de autoiluzionare apare frecvent la persoanele care isi incearca aptitudinile de medium. De buna credinta ele cred ca simt masa ridicandu-se miscata de o forta misterioasa in timp ce realizeaza fara a remarca toata sustinerea levitatiei. Mainile lor asezate pe masa apasa din ce in ce mai puternic, pe masura ce se abandoneaza dorintei de a obtine fenomenul dorit incat, pana la urma, au senzatia ca masa respectiva se ridica catre ei.
Cateva remarci imprumutate din viata de zi cu zi demonstreaza modul in care suntem subjucati de ideea de miscare. Astfel, de multe ori imprumutam ticurile persoanelor in prezenta carora ne gasim frecvent. Daca va aflati la un spectacol, urmariti reactiile vecinilor vostri si veti observa cum mimica acestora copiaza mimica actorilor care se reflecta fidel asupra lor. Copiind un text, atentia voastra este brusc deturnata de la aceasta ocupatie, fiind solicitata de ideea unei cumparaturi pe care v-ati propus sa nu uitati sa o faceti in ziua urmatoare, si in loc sa scrieti cuvantul corect scrieti numele obiectului ce urmeaza a fi cumparat.
Aceste fapte par nesemnificative dar ele depind de o lege careia i se datoreaza miracolele. Este suficienta simularea unui incendiu intr-un spital si de un "scapa cine poate!" pronuntat de cativa interni care alearga cat pot de repede, pentru a reda capacitatea de miscare mai multor paralitici stimulati brusc de ideea de a fugi si a scapa si ei din fata pericolului. S-au vazut exemple asemanatoare in timpul bombardarii Parisului: oamenii paralizati, neputinciosi, au coborat extrem de rapid in pivnita spre surprinderea lor totala.

g ) Ideea unei senzatii
Majoritatea obiceiurilor morbide au la baza nevoia repetarii unei senzatii. Cand un fumator, un betiv sau un toxicoman isi aminteste o senzatie pe care a simtit-o in timp ce fuma, bea sau isi injecta drogul funest, apare un impuls irezistibil si, in ciuda eforturilor vointei sale, nu reuseste sa scape de nevoia de a o satisface atata timp cat nu a inlocuit aceasta imagine cu cea de "respingere".
Senzatii absolut reale sunt produse de altfel prin simpla lor reprezentare. Nu-i vedem si nu-i auzim pe cei pe care-i cunoastem in timpul visului? Chiar in stare de veghe, este suficient sa ne asteptam sa vedem sau sa auzim pe cineva pentru a avea o viziune. Intorcand capul spre usa, vizualizam deodata silueta unei persoane a carei sosire o dorim. Un zgomot nedefinit este luat drept chemarea unei voci cunoscute. Toti cei care au traversat o padure pe inserat stiu ce imagini fantastice sunt provocate de frunze, trunchiurile copacilor si umbre. Aceste fenomene optice influenteaza mai putin caracterele reci, dar trezesc in firile impresionabile un fel de obsesie care poate merge pana la groaza.
In afara oricarei clarviziuni reale, contemplarea globului de cristal da nastere unor viziuni halucinatorii analoge celor din vis. Experimentatorul asista la scene pe care le exteriorizeaza inconstientul sau.
Toti melomani au constatat faptul ca adancindu-se in amintirea unei pagini muzicale apreciate foarte mult pe vremuri, au reusit sa o auda distinct si sa guste astfel emotiile pe care le-ar fi procurat o auditie reala.
Nici mirosul nu scapa acestei reguli, putand provoca o halucinatie ca oricare alt simt. Astfel, un flacon asemanator celor folosite in industria farmaceutica, umplut cu apa si desfacut de catre o persoana cu o mimica expresiva care afirma faptul ca flaconul respectiv contine un lichid puternic mirositor, sugereaza cu destula putere ideea de miros pe care mai multe persoane sunt gata sa afirme ca l-au simsit aievea.
O experienta similara se poate realiza in ceea ce priveste simtul pipaitului, prin intermediul unei cutii goale, care are la exterior un maner ce actioneaza acul unul instrument. Persoana careia i se masoara sugestivitatea este instiintata de faptul ca in timp ce invarte manerul, se va stabili un circuit prin care va circula un curent electric a carui intensitate creste conform cu indicatia acului instrumentului de masura. Pentru a mari sugestivitatea experientei, se pot cupla la cutie o bobina de inductie si un acumulator, ale caror fire sa intre in interiorul cutiei prin niste gauri practicate ad-hoc. Este evident faptul ca daca se actioneaza asupra bobinei, vibratia acesteia afecteaza subiectul desi cele 2 parti metalice pe care subiectul isi pune mainile nu sunt in contact cu sursa electrica. Cu toate acestea, mai multe persoane au declarat ca au fost electrocutate imediat ce au actionat manerul si acul instrumentului a depasit primele gradatii ale cadranului. Alte persoane au reusit sa ajunga pana la un sfert din cadran fara sa simta nimic, dupa care si-au desprins brusc mainile de pe unul din contacte declarand ca resimtisera un soc deosebit de puternic.

h ) Ideea si functiile fiziologice
Oricare dintre noi a avut ocazia sa constate modul in care starea generala este dependenta de gandurile care ne preocupa mintea si in special de cele care se refera la oboseala. O veste placuta sau perspectiva unei ocupatii atractive sunt suficiente pentru a risipi sentimentul de oboseala sau de plictiseala. Si invers, o persoana surmenata care insa se simte activa d.p.d.v. volativ, poate acuza brusc un sentiment de deprimare la aparitia unui eveniment major neplacut. Astfel, un efort realizat datorita unei ambitii personale va parea intotdeauna mai usor de indeplinit decat un efort efectuat impotriva vointei noastre, iar starea afectiva corespunzatoare respectivei idei va genera o reactie proportionala cu intensitatea ei, pozitiva sau negativa, conform naturii sale.
Sunt cunoscute anumite efecte instantanee si foarte evidente ale emotiei dar, de obicei, se pierde din vedere ca starile noastre de spirit influenteaza considerabil, chiar fara sa fim constienti de ele, organele noastre interne. Spaima violenta care provoaca albirea parului, ingalbenirea fetei si anumite eruptii pune in evidenta puterea de reactie a oricarei stari afective. Sa adaugam aici perturbatiile digestive provocate de o contrazicere, relaxarea brusca a aceleiasi functii in urma unei satisfactii neasteptate si lipsa poftei de mancare care apare cand citim o carte care ne pasioneaza; in aceste cazuri senzatia de foame, indelung reprimata, ajunge sa se atenueze considerabil.
Pe de alta parte, in psihologie este cunoscut faptul ca ideea regularizeaza sau prturba irigatia sanguina prin vene. Vasele de sange fiind legate la centrii nervosi printr-o retea nervoasa, se dilata sau se contracta conform impulsurilor nervoase pe care le transmitem in mod inconstient acelor terminatii nervoase care le inconjoara in timpul procesului gandirii. Daca suntem intimidati, emotia face ca sangele sa se deplaseze spre epiderma faciala, fapt care ne face sa rosim. Daca suntem speriati, se produce fenomenul invers, de paloare, prin refluxul sangelui. Iar atunci cand teama fata de o boala sau asteptarea plina de incredere a unei vindecari are legatura directa cu o anumita functie sau organ al corpului omenesc, aceasta functiune sau organ sunt direct afectate, dupa cum este cazul, intr-un sens sau altul.
Cele mentionate mai sus nu trebuie sa ne para surprinzatoare daca tinem seama de anumite fapte, destul de bine cunoscute, si, in special, de repercursiunile pe care le pot avea reprezentarile mamei asupra fatului. Observatiile referitoare la acest subiect au fost atat de numeroase incat s-au umplut volume intregi. Doctorii Duchatel si Warcollier au citat cateva, dintre cele mai reprezentative, in lucrarea lor. Iata 4, reproduse, dintre altele, de doctorul Carl du Prel:

"Van Swieten a vrut intr-o zi sa ia o omida de pe gatul unei tinere, care l-a rugat razand s-o lase in pace. Asa dupa cum spunea ea, purta tot timpul omida. Dupa o examinare mai atenta, savantul a observat ca era vorba intr-adevar despre o omida, careia ii putea vedea culorile vii si firele de par. Mama tinerei i-a povestit ulterior lui Van Swieten ca in timp ce era insarcinata cu fiica sa, ii cazuse o omida pe gat, de care nu a putut scapa decat cu multa greutate...
O femeie insarcinata s-a speriat in asemenea hal de mainile manjite cu vopsea albastra ale unui vopsitor, incat a simtit cum au inceput sa-i tremure picioarele. A 2-a zi, femeia respectiva a dat nastere unui copil care avea mainile albastre.
O femeie a fost surprinsa de furtuna pe camp. Un soarece i s-a urcat pe abdomen, dar femeia l-a lovit cu amandoua mainile atat de puternic, incat animalul a cazut mort. Femeia dadu nastere curand unei fetite care avea in acelasi loc pe abdomen, conturul unui soarece si dare rosiatice, ca de sange."

Iata in cele ce urmeaza inca un fapt, citat de aceiasi autori, mult mai semnificativ din punctul nostru de vedere:

"O tanara mama aranja bibelourile dintr-un dulap, in timp ce copilul ei se juca pe jos, in celalalt capat al camerei, in aproprierea semineului in care insa nu ardea focul. Tot jucandu-se, copilul a atins dispozitivul de activare al paravanului semineului, acesta amenintand sa cada aidoma unei ghilotine peste gatul copilului.
In acel moment, mama copilului s-a intors brusc si i se urca sangele la cap vazand intr-o fractiune de secunda scena. Fiind o femeie foarte impresionabila si nervoasa, in jurul gatului ei se forma pe loc un cerc eritomatos si sangeriu, exact in locul in care copilul ei ar fi putut sa fie lovit."

Sa adaugam ca aceasta amprenta a fost vazuta de medic dupa cateva ore de la eveniment.
O imagine contemplata cu ardoare influenteaza organismul uman chiar si fara o idee polarizata cu precizie asupra unei regiuni distincte a corpului. Batranul care nu vrea sa moara fara a-si revedea copilul a carui venire necesita cateva saptamani, isi intarzie adesea momentul mortii impotriva oricaror asteptari. El isi evoca continuu scena care-l tine in viata. Dimpotriva, certitudinea unui sfarsit apropriat care obsedeaza spiritul grabeste deznodamantul. Balzac, caruia medicul i-a spus sa-si restranga la 6 ore cele 6 luni, pe care spera sa le traiasca ca sa dea ultimele dispozitii, a intrat imediat in agonie.
Daca sugestia amanuntita, enumerand fiecare simptom pe care si-a propus sa-l atenueze progresiv si in final sa-l inlature definitiv, a vindecat tot felul de boli, pana la alterari ale delicatelor tesuturi ale ochilor, simpla afirmatie, a fost adesea suficienta cu conditia sa impresioneze suficient de mult imaginatia.
Vindecatorii empirici al caror "har", formule misterioase sau practici mai mult sau mai putin bizare permit obtinerea unor rezultate ce nu pot fi negate de medicina clasica, isi datoreaza performantele realizate acelei proprietati pe care pare ca o poseda orice idee inradacinata, de a ajunge la un efect real. Vracii care cu ajutorul a doar 2 frunze de iedera puse in cruce dizolva voluminoase tumori limfatice, suprima negi sau chiar fibroame, ne arata efectul urias exercitat de gandire asupra starii interne. Astfel se poate intelege rolul enorm al activitatii psihice in rezistenta sau sensibilitatea organismului in fata agentilor patogeni si interesul de a invata s-o dirijam pentru a ne creste forta vitala si a ramane astfel stapani in fata oricaror tulburari posibile.
Este un fapt confirmat: starea mentala poate crea boala si deci o si poate vindeca. Vom vedea acum prin ce mijloace.

-Continuarea in articolul urmator-