Vă voi spune câteva cuvinte despre abuzul emoțional, întrucât, în cadrul activității cabinetului de psihologie, am constatat că nu de puține ori, părinții, tutorii, îngrijitorii copilului nu conștientizează când supun copilul unui abuz emoțional. Iar dacă fac asta în mod repetat, vor afecta echilibrul psihoemoțional al copilului, cât și a viitorului adult.

Definim din punct de vedere juridic, abuzul emoțional asupra copilului ca " orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic." (art.94 din legea nr. 272 din 21 iunie 2004, reactualizată ); din punct de vedere psiho-medical, abuzul emoțional este înțeles ca "acte verbale sau simbolice intenționate ale părintelui sau îngrijitorului care au ca rezultat sau pot avea drept rezultat afectarea psihologică semnificativă a copilului" (DSM5 R, manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale revizuit, 2016 ).

Există multe comportamente, atitudini, care pot fi considerate abuz emoțional, ele pot fi clasificate în cel puțin șase categorii:

• Respingerea - atunci când i se transmite copilului că nu este dorit, că deranjează, iar el va înțelege că nu este demn de a fi iubit, că nu contează, sau că este lipsit de valoare. Se întâmplă în cazul părinților centrați pe profesie, pe o afacere care le ocupă tot timpul, sau, din nefericire, pe un hobby de care devin dependenți, cum este jocul patologic de noroc, s.a. Copilul se poate simți respins, sau fără valoare și în situațiile în care este ridiculizat, jignit, sau etichetat, când este comparat cu alți colegi, sau frați, sau atunci când părinții nu știu cum să folosească sistemul de recompensă/pedeapsă.

• Ignorarea/neglijarea - manifestarea unui interes redus pentru copil, sau inabilitatea părintelui de a-și manifesta afecțiunea. Se întâlnește în cazul părinților care la rândul lor au fost neglijați, ignorați în copilărie, care nu au primit iubire și care nu au avut de la cine să învețe cum să dăruiască iubire.

• Amenințarea, critica excesivă - folosirea amenințărilor, cuvintelor jignitoare, țipetelor, critica excesivă folosită în scopul creșterii performanței copilului.

Îmi amintesc o situație în care un tată, dedicat fiicei sale, o însoțea la fiecare meci de tenis, și nu înțelegea de ce fiica sa plângea pe teren, atunci când pierdea în fața adversarei. L-am întrebat despre ce discută când se termină meciul, și mi-a spus că merg împreună la restaurant și mănâncă ceva bun la alegerea ei, dar și faptul că analizează toate situațiile în care fiica sa a greșit, ca să ia aminte și să nu mai greșească altădată. L-am întrebat dacă discută și depre situațiile în care fiica sa a reușit, sau a avut succes. Mi-a răspuns că reușitele nu sunt discutate, pentru că e de la sine înțeles că a procedat bine. Am zâmbit, și i-am explicat faptul că de câte ori îi aduce critici, fiica sa înțelege că nu este suficient de bună, că este mai slabă decât adversara; de câte ori îi punctează reușitele, fiica sa va înțelege că merită efortul, că este capabilă să obțină succes, că este performantă, și așa va dobândi încredere în sine. Am căzut de acord, ca atunci când îi amintește fiicei sale greșelile, să înceapă cu lucrurile bune, să-i întărească încrederea în sine, să o felicite, și abia după aceea să discute micile ezitări și erori, iar lucrurile se vor schimba în bine.

• Izolarea - interzicerea copilului să se joace cu prietenii, să iasă cu ei în parc sau la alte activități recreative.

• Comportamentul disfuncțional, la graniță cu infracționalitatea - expunerea copilului la consumul de droguri, alcool, comportament sexual inadecvat.

• Exploatarea - implicarea copilului într-o activitate forțată sau însărcinarea lui cu activități potrivite pentru un adult, cum ar fi îngrijirea unui frate mai mic.

În majoritatea cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau respectat.

Un caz particular de abuz emoțional este alienarea parentală, care este exercitată de un părinte pentru a influența în sens negativ relația copilului cu celălalt părinte. În definirea sintagmei de alienare parentală Colegiul Psihologilor din România recomandă accepțiunea lui Johnston&Kelly, 2001, conform căreia, "copilul își exprimă respingerea față de un părinte și refuză categoric contactul cu acesta, fără ambivalență. Părintele respins de copil nu are deficiențe parentale severe, nu a fost abuziv cu copilul său și prin urmare putem spune că percepția copilului este nerealistă și semnificativ distorsionată". Această situație apare în special când părinții sunt separați sau în curs de divorț, iar copilul locuiește cu unul dintre ei, astfel că se ia în calcul custodia copilului. Lipsit de apărare, asistând la convorbiri tăioase între părinți, amenințări, învinuiri, copilul se simte în pericol, supraviețuiește interiorizând imaginea oferită de părintele cu care locuiește, în căutarea siguranței; astfel, preia dorința acelui părinte, de a nu-l mai vedea pe celălalt și ajunge să refuze întâlnirile programate cu acesta, chiar dacă nu i-a făcut nici un rău. Se poate manifesta chiar fenomenul gânditorului independent, când copilul insistă că decizia de respingere a părintelui țintă este doar a lui, nefiind influențat de celălalt părinte.

Un alt caz particular de abuz emoțional este incestul emoțional. Incestul emotional sau incestul mascat este reprezentat de situatia in care părintele caută suport emoțional în copilul său, suport care ar fi sănătos să fie căutat într-o relație dintre adulți. Cel mai des incestul emoțional are loc atunci când relația părinților este fragilă, la un părinte singur sau în cazul în care relația este perturbată de infidelitate, violență domestică, doliu, abandon, boli mintale, boli cronice ori adicții în familie. Unul sau ambii părinți caută suport emoțional în copil. Copiii puși în această poziție se pot simți privelegiați pentru că părintele împarte informații cu el sau caută suport în el creând un sens al apropierii. Însă, nevoile copilului pot fi ignorate, ceea ce duce la consecințe grave în dezvoltarea pe termen lung. Este de dorit ca părinții și copiii să fie apropiați, însă într-o relație sănătoasă părinte - copil, părinții prioritizează nevoile copilului. Când copilul este pus într-o poziție de satisfacere a nevoilor emoționale ale părintelui, se creează o relație disfuncțională în care copilul devine adult și parte din copilaria lui este furată. Este important de precizat faptul că părintii care folosesc acest tip de atitudine nu realizează impactul negativ asupra comportamentului copilului si nu intenționează să îi facă rău. Insă impactul și răul este acolo oricum!

Efecte ale abuzului emoțional asupra copiilor:
- stimă de sine scăzută
- nesiguranță, neîncredere în sine și în ceilalți
- comportamente agresive față de alți copii de la școală, din cartier
- abilități psihologice sau sociale de bază dezvoltate sub nivelul vârstei cronologice
- coșmaruri nocturne
- tulburări emoționale diagnosticate sau nu
- probleme de atașament în adolescență și la vârsta adultă
 - comportament opoziționist
- comportamente de retragere, evitare
- comportamente distructive
- consum de alcool sau droguri
- dificultăți în menținerea unor relații de prietenie
- crize de furie
- istoric școlar instabil
-  tentative de suicid
- la vârsta adultă devin abuzatori față de proprii copii

Abuzul emoțional asupra copiilor poate fi făcut nu numai de părinți, tutori, îngrijitori, ci și de antrenori de sport, profesori, etc. Dacă considerați că trăiți o asemenea situație, solicitați sprijinul unui specialist.

Intenția mea nu este de a-i învinovăți pe părinți sau îngrijitori (eu însămi sunt părinte și am greșit uneori ), ci mai degrabă de a trage un semnal de alarmă, mai cu seamă atunci când în calitate de părinți decideți să vă separați sau să vă despărțiți; în astfel de situații ar fi indicat să luați în considerare faptul că o asemenea situație vine cu supărări, învinovățiri, furie, ură, răzbunare. Este dificil să treceți peste aceste sentimente negative, disturbatoare. Astfel că, decizia despărțirii e bine să o luați atunci când nu mai aveți remușcări, și să conștientizați că mult mai important este să asigurați copilului un climat familial liniștit, blând, ferit de tensiuni și situații amenințătoare.

Evitați să vă jigniți în fața copilului, sau să aveți discuții contondente. Nu vă așteptați ca el să priceapă pe deplin ce s-a întîmplat și vorbiți-i cu cuvinte pe care el le înțelege. Nu cădeți în eroarea că dacă îi explicați în amănunt, el va înțelege ca un adult ce s-a întâmplat. Copilul nu are structurile neuronale necesare pentru a înțelege tot ce doriți să-i transmiteți, nici numărul necesar de cuvinte în vocabular, și nici maturitatea emoțională necesară.Vorbiți-i cu noțiunile pe care el le înțelege la vârsta lui.

Atunci când il criticați pe celălalt părinte în fața copilului, conștientizați că ați început să-i distrugeți imaginea de sine și sentimentul de siguranță (al copilului, pe care dumneavoastră îl iubiți! ). Întotdeauna le spun părinților că mama reprezintă pentru copil cea mai frumoasă, bună și deșteaptă femeie de pe pământ, iar tatăl reprezintă cel mai frumos, puternic și deștept bărbat de pe pământ. Când începeți să distrugeți încrederea copilului în aceste modele, s-ar putea ca el să caute altele, care nu sunt cele mai potrivite.

Așa că, înainte să luați decizia despărțirii, consultați-vă cu un specialist și faceți un plan parental, menit în primul rând să protejeze copilul, să aplaneze conflictul dintre dumneavoastră și să descrie în detaliu felul în care copilul își va petrece vacanțele, situația școlară, activitățile extrașcolare, îngrijirile medicale, comunicarea la distanță, orarul de vizită (pe care este de dorit să-l respectați! ), și orice alte aspecte relevante pentru copil în raport cu dumneavoastră ca părinți. Astfel, vă dați o șansă reală de a vă redefini relația în calitate de părinți separați ai aceluiași copil, puteți să vă împărțiți timpul și responsabilitățile legate de copil, să vă respectați deciziile, dar și dreptul și nevoia copilului de a fi cu celălalt părinte.

Pentru a se dezvolta normal, un copil are nevoie să se simtă iubit de părinți, să trăiască într-un mediu securizant, să se poată baza oricând pe disponibilitatea constantă a ambilor părinți. Dacă copilul înțelege că o persoană pe care o iubește poate să-l rănească, echilibrul lui emoțional se poate perturba.

Vindecarea abuzului emoțional poate fi un proces foarte greu de realizat atâta timp cât el nu este identificat ca atare si nu este vazut ca o problemă ce poate declanșa multe altele. Conștientizarea are loc prin terapie individuală sau de grup (prin care puteți descoperi cauzele comportamentelor disfuncționale și modalitățile eficiente de a le depăși ), prin metode de auto-ajutor, cum ar fi completarea unui jurnal (prin intermediul căruia persoana se distanțează de situațiile trăite, poate sesiza evoluția și efectele lor, le poate privi în perspectivă, poate dobândi un oarecare control asupra lor ), prin psihoeducație (prin care începe să înțeleagă ce i se întâmplă și cum sunt influențate relațiile din viața sa ).

Nu ezitați să apelați la specialiști, pentru că pe lângă faptul că au o pregătire serioasă în domeniu, sunt și ei părinți, la rândul lor.

Cabinet individual de psihologie Violeta Bulgariu, vă stă la dispoziție atât face-to-face, cât și online, la tel.0761631863!

Bibliografie:
Bowlby, J. (2011 ) O bază de siguranţă. Aplicaţii clinice ale teoriei ataşamentului, Ed. Trei, Bucureşti,
DSM5 R-manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale (2016 ), Asociația americană de psihiatrie, tradus și publicat în limba română, București, Editura medicală Callisto, Ediția a V-a,
Glăveanu Simona Maria. (2012 ) Competența parentală, modele de conceptualizare și diagnoză, Ed. Universitară, București,
Kathy Hardie-Williams, MEd, MS, NCC, LPC, LMFT, Parent Work, (2016 ), https://www.goodtherapy.org/ Emotional Incest: When Parents Make Their Kids Partners,
Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, reactualizată 2022, privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
Warshak Richard A. https://www.warshak.com/publications/what-is-parental-alienation.html