Mulți dintre noi așteptăm cu bucurie și nerăbdare sărbătorile, însă există și persoane care se confruntă cu stări de tristețe în apropierea Sărbătorilor. Dacă în restul anului mai reușim să combatem gândurile negative și tristețea, în preajma Sărbătorilor și în special a Crăciunului, acestea par mult mai greu de combătut.

De ce apar aceaste stări mai ales în preajma sărbătorilor?

Pentru că acum pare mult mai adâncă prăpastia dintre nefericirea noastră comparativ cu bucuria pe care o percepem în jurul nostru. Crăciunul este prin excelență o sărbătoare a familiei, iar cei care sunt singuri, fie că nu au, dar își doresc o familie, fie că ceilalți membri ai familiei sunt departe, simt o tristețe profundă. Este tristețea de a fi singur, când "toți ceilalți" sunt împreună cu cei dragi.

Dar oare toți oamenii își vor petrece sărbătorile cu familia?

Acest gând nu este realist, deoarece nu toți vor fi împreună cu familia. Nu toți oamenii au o familie. Există foarte mulți oameni singuri, mulți care au rămas fără părinți, fără copii, fără prieteni sau au ajuns să fie chiar singuri pe lume. Există oameni care se află în situații mult mai dificile decât noi.

Și totuși, ce altceva mai contribuie la adâncirea în tristețe?

Cred că ar fi... pregătirile pentru Crăciun... care încep cu mult timp înainte. De Crăciun, nu doar întreaga natură se transformă, ci și clădirile, magazinele, străzile, copacii, și anoștii stâlpi primesc haină festivă de sărbătoare. Oriunde întoarcem capul, pare că totul este mai vesel- beteală, globuri, reni, jucării, decorațiuni viu colorate de toate felurile. Și dacă le comparăm pe acestea cu starea noastră interioară, pare că se deschide o prăpastie și mai adâncă...

De obicei ne întristăm mai mult atunci când ne uităm la cei care, aparent, au ceea ce nouă ne lipsește. Însă noi nu cunoaștem frământările celorlalți și, poate, ceea ce noi considerăm a fi situația ideală, este cu totul altceva. Dar, atunci când reușim să ne uităm la persoanele care, în mod evident, se confruntă cu dificultăți mai mari decât ale noastre, reușim să fim recunoscători și pentru singurătatea noastră, pentru sănătatea noastră, pentru că suntem, poate, mai sănătoși decât alte persoane foarte greu încercate de boală.

În acest sens mă gândesc la un moment special, când, în pragul Crăciunului, mă încercau niște gânduri mai cenușii, și am făcut o vizită, mergând cu un dar muzical, un colind, la un Spital de Oncologie. Vizita a fost precum un drum inițiatic- urcând etajele și trecând pe la secțiile de adulți, iar la ultimul etaj întâlnind copiii bolnavi, internați...cu câteva zile înainte de Craciun. În acel moment m-a încercat un sentiment de vinovăție, deoarece, în comparație cu ceea ce vedeam, eu ar fi trebuit să mă simt foarte fericită. Acel moment a fost o lecție, o lecție despre recunoștință. Și instantaneu m-am lecuit de toate gândurile gri. Dacă acele gânduri ar fi fost mai profund înrădăcinate, probabil că nu ar fi fost de ajuns acea lecție.

Modul în care funcționează creierul, din acest punct de vedere, este foarte interesant: știm că există războie, foamete, boli grave, suferință, durere, însă suferința noastră ne pare cea mai mare din lume. Și este necesar să vedem cu ochii noștri o persoană, să vorbim poate cu ea, pentru a conștientiza aceste probleme, pentru a simți ceva, pentru "a fi mișcați" și implicit pentru a se produce o schimbare în interiorul nostru.

Pentru a scăpa de starea de tristețe, pe unii dintre noi ne ajută și doar acest lucru- să observăm, însă și mai mult ne poate ajuta implicarea activă. Și, de fapt, un mic element în tratamentul stărilor de tristețe, poate fi să facem zilnic ceva pentru o altă persoană, să ajutăm pe altcineva.

Să facem ceva activ, nu doar să oferim o sumă de bani, ci să acționăm într-un mod mai personal- să planificăm, să ne deplasăm, să vorbim cu anumite persoane, să oferim atenție, să oferim din timpul nostru. Acestea îl ajută pe celălalt și indirect ne ajută pe noi. Ne ajută pentru că: avem o activitate, o preocupare, nu mai sunt toate gândurile centrate pe noi și pe problemele noastre, putem avea satisfacția că am făcut ceva bun și acest lucru este precum un medicament. De fapt, sprijinul oferit, ne ajută mai mult pe noi decât pe celălalt. Totuși, este ideal să oferim ajutorul, nu din motive egoiste, nu pentru beneficiile pe care le vom obține noi, ci chiar având în vedere binele celuilalt.

Și, de fapt, Sărbătoarea Crăciunului este Sărbătoarea Nașterii Domnului și este o sărbătoare a bucuriei pentru că noi oamenii am primit cel mai de preț Dar. Crăciunul nu este despre noi, ci este despre cel de lângă noi, iar celălalt nu trebuie să fie neapărat din familia noastră. Crăciunul este despre recunoștință pentru darurile de toate felurile pe care le-am primit, dar și despre a încerca să oferim, la rândul nostru, ceva. Și fiecare, indiferent de vârstă, oricât de mic sau cât de mare ar fi, poate oferi ceva. Crăciunul este despre „a dărui", nu despre "a primi" și cu atât mai puțin despre "a avea".

Cele mai importante și valoroase daruri pe care le putem oferi nu sunt cele de ordin material ci sunt iubirea, atenția, sprijinul și timpul nostru….  

Este important să facem deosebirea între tristețe și depresie. Mai sus am vorbit despre tristețe, nu despre depresie. Unele persoane reușesc să își revină din starea de tristețe odată cu finalizarea Sărbătorilor, alții însă, rămân blocați în această stare pentru mai mult timp.

Dacă perioada de dispoziție depresivă se prelungește mai mult de 2 săptămâni, se poate instala depresia și este nevoie de ajutor specializat și de sprijin din partea celor din jur pentru a o depăși. În această perioadă este important să fim foarte atenți la persoanele despre care știam că suferă de depresie, deoarece perioadele de sărbători, zilele de naștere, pot accentua trăirile negative și depresia.