Ce este psihologia clinică? 

    Cine este psihologul clinician? Ce ne aduceviitorul? 

    Psihologi creatori, vizionari, integrativi… 

    În urma analizării studiilor de față și a conținuturilor lor calitative am avut un moment de iluminare cu ajutorul căruia am înțeles acum de ce este atât de discutat dar și disputat acest vast domeniu al psihologiei clinice, dar și de ce este atât de fascinant. Primul articol analizat a fost cel a lui Watson (1953 ), cel ce tratează istoria psihologiei clinice și dificultățile pe care le-a întâmpinat de-a lungult impului, reliefând baza psihologiei clinice, drumul său anevoios, care deși nu a fost ușor, aceasta nu s-a oprit din cauza neînțelegilor sau a greutăților, ci a continuat să inspire și să evolueze odată cu trecerea timpului și, cred că cel mai important, a reușit să trezească interesu loamenilor de știință, să provoace lumea să o înțeleagă, pe alții să o practice - psihologul clinician - iar pe alții să o întâlnească în drumul lor ca fiind vindecare ori făcând parte din procesul lor de vindecare. Acest capitol al articolului tratează istoria psihologiei clinice ca profesie, de la concentrarea asupra evaluării de la începutul secolului al XX-lea până la furnizarea de psihoterapie care va ajunge să domine după al Doilea Război Mondial. Watson tratază istoria psihologiei clinice, provocându-ne să înțelegem profunzimea și complexitatea acestui spectru al psihologiei clinice, ce include atât latura psihometrică (teste ) cât și psihologia ca profesie. De subliniat faptul că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, psihologii clinicieni au ajutat în procesul de tratament al tulburării ce azi poartă numele de tulburare de stres-postraumatic. În închierea articolului, Watson ne determină să reflectăm la următoarea situație privind preocupările contemporane ale profesiei și modul în care va impacta viitorii practicieni. Articolul mi-a trezit curiozitatea și m-a ajutat să înțeleg mult mai bine începuturile acestei lumi complexe ale psihologiei clinice. Definirea psihologiei clinice ridică multe provocări deoarece acest domeniu a trecut prin transformări și creșteri semnficative în varii direcții, putând fi aplicabil pe toate vârstele, pe un spectru larg al afecțiunilor. La început a fost aplicată DOAR pe copiii cu diverse tulburări de comportament, apoi ca ajutor în tratamentul PTSD; în prezent este folosită în multiple domenii, având o nuanță și o coloratură afectivă ce denotă empatie, sprijin, consolare, încredere, securitate și siguranță - cadrul securizant din punct de vedere afectiv-emoțional ce-l putem regăsi lângă un bun și profesionist practician al psihologiei clinice. Autorii Huey & Britton (2002 ) ne prezintă principiile ce caracterizează psihologia clinică, punând întrebarea "Există caracteristici de bază ale psihologiei clinice sau există o caracteristică definitorie?" Argumentele autorilor aduse conceptului de psihologie clincă sunt solide și bine conturate, însă reflctă o ușoară limită în a susține ideea că profesia de psiholog clinician este una încă tânără, dar solidă în același timp, ce promite mult. Din punctul meu de vedere, acest articol m-a determinat să reflectez asupra rolului de psiholog clinician, care pe lângă atribuțiile sale de evaluare șii ntervenție, principala trăsătură definitorie ar trebui să fie empatia. În lucrarea realizată de Spring (2007 ) este tratată istoria și semnificația practicii bazate pe dovezi (EBP ). Astfel că, practica bazată pe dovezi desemnează un proces de luare a deciziilor clinice care integrează dovezile cercetării, expertiza clinică, preferințele și caracteristicile pacientului. Practica bazată pe dovezi este o abordare transdisciplinară, idiografică care promovează învățarea pe tot parcursul vieții. 

     Consider că, psihologii, indiferent de domeniul în care activează, au nevoie de abilități suplimentare pentru a acționa ca și creatori, uneori vizionari, sintetizatori și, în contextul rolului de psiholog clinician să fie utilizatori de dovezi de cercetare, care acționează în sfera lor de expertiză clinică și angrenează pacienții în luarea deciziilor în comun. Nevoia de formare este identificată în ariile metodologiei și raportării studiilor clinice, revizuirii sistematice, strategiilor de căutare, ne relatează Bonnie Spring.Viziunea autorului conform căreia psihologia ar trebui să poată beneficia de colaborări interdisciplinare este una bună. Un prim argument este acela că psihologia aduce pe masă o expertiză, în știința cognitivă, de luare a deciziilor. 

     Psihologia are și capacitatea de a răspunde unei nevoi clare, printr-o înțelegere profundă și sistematizare bună a proceselor implicate în integrarea cercetării, abilitățile clinice și preferințele pacientului. Ajutând la stăpânirea acestei provocări, psihologia poate aduce o contribuție valoroasă atât la EBP, cât și la sănătatea publică. În continuare, autorii Barlow & Carl (2011 ) susțin următoarele tendințe și fac zece predicții în domeniile largi de formare, diagnostic, evaluare și tratament. Acestea includ: 1. focus pe competențele în formare; 2. implicațiile practicii bazate pe dovezi ca nou obiectiv major de formare; 3. modificări în acreditarea programelor de formare; 4. o mutare la concepții dimensionale a diagnosticului; 5. evaluarea rezultatelor clinice ca parte integrantă a practicii; 6.recunoașterea și diseminarea tot mai mare a tratamentelor psihologice; 7. finalizarea manualelor de tratament psihologic cu un singur diagnostic; 8. dezvoltarea medicamentelor care sporesc în mod specific mecanismele de acțiune ale tratamentelor psihologice; 9. extinderea rolului pentru tehnologie; 10. o delimitare mai clară a termenilor „tratamente psihologice", referindu-se la intervenții îndreptate către psihopatologie și fiziopatologie și „psihoterapie", din ce în ce mai mult bazată pe date din psihologie pozitivă, dar direcționată spre adaptare și dezvoltare personală.În concluzie consider că, așa cum se susține în această lucrare, există domenii care sunt susceptibile să reflecte schimbări în domeniul psihologiei clinice în viitorul imediat sau apropiat. 

     După cum s-a menționat la începutul capitolului, unele dintre aceste schimbări au început deja și speculăm, mai multe, despre rolul pe care îl vor avea în următorii ani. 

În opinia mea, scopul general este mai degrabă acela de a transmite practicianului clinician creativitate, curaj și viziune, care există azi în psihologia clinică și cu siguranță va continua să persiste și în viitor. Am resimțitl ecturarea acestor lucrări ca fiind o călătorie științifică, în urma căreia am intregrat imaginea psihologiei clinice și a greutății sale. 

     Potențialul și greutatea de lungă durată a psihologiei clinice este de a ușura suferința umană și de a îmbunătăți funcționarea umană, iar cine alege să participe la realizarea și integrarea procesului psihologic, va obține pe parcusul desfășurării activității o multitudine de provocări, poate chiar dificultăți, însă și satisfacții pe măsură, căci nimic nu se compară cu profesia de psiholog, care te învață cum să știi să privești prin ferestra celuilat fără a-l judeca și cum să poți păși în cunoașterea celuilalt trecând printr-o auto-cunoaștere continuă. Psihologia clinică continuă să fascineze și să crească odată cu transformările și schimbările prin care trece umanitatea. 

BIBLIOGRAFIE

- Barlow, D. H., & Carl, J. R. (2011 ). The future of clinical psychology: Promises, perspectives, and predictions. In The Oxford handbook of clinical psychology. 

- Huey, D. A., & Britton, P. G. (2002 ). A portrait of clinical psychology. Journal of Interprofessional Care, 16, 69-78. 

- Spring, B. (2007 ). Evidence‐based practice in clinical psychology: What it is, why it matters; what you need to know. Journal of clinical psychology, 63, 611-631. Watson, R. I. (1953 ). A brief history of clinical psychology. Psychological bulletin, 50, 321.