Artterapie pentru adulţi, ianuarie-decembrie 2017

Inapoi Video Autor: Raluca Robu

Caracteristici eveniment:

  • Tip: Atelier/Workshop
  • Target: Adulți
  • Locație: Brasov

Te invit într-o călătorie creativă spre tine în cadrul unui grup de artterapie care se va întâlni o dată la două săptămâni.

Artterapia de grup se adresează ORICUI işi doreşte o îmbunătăţire a calităţii vieţii printr-o metodă diferită, o metodă creativă şi placută cunoscută şi apreciată deja în afara ţării, dar mai puţin prezentă la noi.

 

Temele din cadrul atelierelor de artterapie urmăresc o mai bună autocunoaştere, creşterea stimei de sine, conştientizarea resurselor personale, dezvoltarea creativităţii în toate ariile vieţii personale şi profesionale, îmbunătăţirea relaţiilor cu cei din jur etc.

Dar, poate şi mai important, pot să spun din feedback-urile primite de la cei care au participat până la sfârşit de an la ateliere, că aici găseşti un loc unde să te simţi în siguranţă, un loc în care să te simţi acceptat şi înteles, unde simţi susţinerea grupului şi, în acelaşi timp, un moment special doar pentru tine şi pentru ce ai tu nevoie.

 

Durata programului de artterapie pentru adulţi este de un an (aproximativ 22 de întâlniri - de doua ori pe lună ). Întâlnirile au continuitate, temele nemaireluându-se până anul viitor, de aceea este indicat pe cât posibil să participi la toate şedinţele. Fiecare temă abordată este ca o piesă de puzzle şi pentru a fi eficiente este nevoie de toate. Din experienţa de până acum pot să spun că se observă diferenţe semnificative între cei care au participat sporadic la ateliere şi cei care au fost prezenţi aproape la toate.

 

De reţinut că NU trebuie să ai talent la desen ca să participi la şedinţele de artterapie. Acesta nu este un curs de pictură, ci unul de autocunoaştere şi dezvoltare personală. Trebuie doar să îţi doreşti să te descoperi şi să ai curiozitatea de a te exprima folosind diverse tehnici şi instrumente.

 

Nu trebuie să aduci nimic, vei găsi suficiente materiale aici.

 

Funcţia primară a artei, recunoscută ca atare încă din Antichitatea greacă este cea de a exterioriza, de a descarca emoţiile refulate, purificându-le prin expresia artistică.

 

Uneori, este suficient doar să participi la actul creator, fără a mai căuta întelesuri şi constientizări, aceasta fiind puterea extraordinară a artei. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, la atelierele noastre, fiecare reuşeşte să depăşească metafora, să treacă de la simbol la viaţa reală, să facă analogii şi să (se ) înteleagă mai bine, privind dintr-o altă perspectivă şi găsindu-şi alte modalităţi de abordare a problemelor din viaţa de zi cu zi.

 

Unde? Strada Avram Iancu nr. 76

 

Când? La alegere într-una din zilele de luni sau vineri de la ora 18.30 sau duminica de la ora 15

 

Durata atelierului: 2, 5 sau 3 ore (în funcţie de tema atelierului ).

 

Frecvenţa: o dată la două săptămâni

 

Specific atelierelor de artterapie pe care le organizez este numărul mic de participanţi într-un grup pentru ca fiecăruia să i se poată acorda atenţia şi timpul necesar pentru analiză personală.

 

Cea care te va însoţi în această experienţă creativă: Raluca Robu, psiholog cu formare în Evaluarea şi Consilierea Experienţială a Adultului, Copilului, Cuplului şi Familiei în cadrul Societăţii de Psihoterapie Experenţială Română (SPER ).

 

Pentru a vă rezerva locul, înscrierile trebuie confirmate menţionând numele, vârsta, ziua din săptămână în care doriți să participați şi un număr de telefon pe email dezvoltarepersonalabv@gmail.com, prin mesaj privat pe Facebook sau la telefon 0721439717.

Cabinet individual de psihologie Robu Raluca

Cabinet individual de psihologie Robu Raluca



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp