Motto: „Viaţa noastră este ceea ce gândurile noastre fac din ea" (Marc Aurelius ) Prin natura speciei noastre, avem dorinţe/scopuri. Ele sunt un indicator (marker ) al umanităţii din noi. Problema nu este că avem aceste dorinţe. Problema este că adesea mediul/viaţa nu dă doi bani pe aceste dorinţe. În principiu, dacă ele sunt satisfăcute de viaţă, atunci trăirea psihologică este una pozitivă. Dacă nu sunt satisfăcute, trăirea psihologică este una negativă. În general oamenii sunt hedonişti, preferând trăirile pozitive (ex. bucurie, pace sufletească etc. ) şi evitând trăirile negative (ex. stări depresive, anxietate etc. ) (pentru detalii vezi David, 2006/2012; Ellis, 1994 ). De-a lungul vremurilor oamenii au încercat să controleze acest dorinţe, simţind că ele sunt punctul de început care generează lanţul de procese mintale care duce la suferinţă psihologică (vezi David, 2006/2012; Ellis, 1994 ). Unele încercări filosofico-religioase şi-au propus anularea dorinţelor, ceea ce practic înseamnă în final trecerea într-un alt registru al existenţei: nu mai suntem oameni, în sensul pe care îl ştim acum! Spre exemplu, Budismul consideră că anularea dorinţei - parte a celor Patru Adevăruri Nobile -, urmând Calea celor Opt Paşi -, ne eliberează din condiţia umană a suferinţei şi ajungem astfel în Nirvana. Milioane de oameni de pe acest pământ îşi trăiesc viaţa, urmând, prin practici specifice (ex. meditaţie ), această cale. Alte modele, de inspiraţie europeană, şi-au propus păstrarea umanităţii (a dorinţei ), dar controlul ei. Astfel, epicurienii considerau că restrângerea numărului de dorinţe la cele absolut indispensabile ar fi calea de urmat; într-adevăr, dacă avem puţine dorinţe, atunci probabilitatea ca ele să fie invalidate de mediu este mai scăzută şi, în consecinţă, suferinţa este mai puţin probabilă. Stoicii au ales o „cale/logică eroică", spunând că de fapt invalidarea dorinţelor trebuie privită ca o aparenţă. Răul fiind corelatul binelui, înseamnă că binele nu poate exista fără rău; deci, în esenţă, dacă înţelegi profund lucrurile, răul este bine! Psihologia a ales o altă cale pentru a face faţă acestei situaţii (pentru detalii vezi David, 2006/2012; Ellis, 1994 ). Fiind o abordare ştiinţifică, a căutat o cale care încearcă să cuprindă şi să se aplice tuturor membrilor speciei noastre. Astfel, soluţia este, conform abordării cognitiv-comportamentale (Albert Ellis, Aaron Beck etc. ), că poţi avea oricâte dorinţe vrei, dacă le formulezi raţional. Formularea lor raţională înseamnă o formulare preferenţială, nedogmatică. Formularea iraţională este una dogmatică, în termeni de „trebuie cu necesitate", care nu are suport logic, empiric sau pragmatic. Nu are suport logic deoarece niciunde nu scrie că dacă ne dorim ceva atunci acel lucru trebuie să se întâmple; altfel spus, nu există o legatură validă între premise şi concluzie. Nu are suport empiric deoarece de multe ori viaţa ne-a arătat că lucrurile nu se întâmplă aşa cum spunem noi că trebuie să se întâmple. Nu are suport pragmatic deoarece cei care gândesc iraţional dezvoltă emoţii şi comportamente patologice, ceea ce îi împiedică să-şi atingă scopurile. Practic cei care gândesc în termeni de „trebuie cu necesitate" se consideră „mici Dumnezei". Dacă Dumnezeu ar spune că „Trebuie să plouă", ar ploua. Dacă un om spune că „Trebuie să plouă" sau că „Trebuie ca ceilalţi să mă respecte", devine caraghios; el ar putea să spună, într-o manieră raţională, : „Mi-aş dori foarte mult să plouă" sau „Mi-aş dori teribil de mult ca ceilalţi să mă respecte şi fac tot ce depinde în acest sens, dar accept faptul că lucrurile nu stau mereu aşa cum doresc eu". Unii însă uită că sunt oameni şi îşi transformă dorinţele în cerinţe ontologice, suferind apoi sever când viaţa nu dă doi bani pe dorinţele lor. (1 ) Formularea iraţională a dorinţelor: „Trebuie să ..X.. altfel nu pot concepe lucrurile." Atenţie: formularea regulilor raţionale în termeni de „trebuie" nu este dogmatism. Spre exemplu, dacă doresc să-mi iau examenul atunci „trebuie" să realizez sarcinile de seminar. Lipsa dogmatismului apare prin faptul că ai libertatea de a decide dacă doreşti sau nu sa iei examenul. Similar stau lucrurile cu referire la codurile etice, ale căror reguli sunt formulate adesea în termeni de „trebuie" (ex. dacă doreşti să fii un bun creştin, atunci „trebuie" să respecţi cele zece porunci formulate imperativ; sigur, asta nu implică dogmatism, deoarece decizi liber dacă îţi asumi sau nu rolul de bun creştin ). Formularea raţională a dorinţelor vizează trei zone: Propria persoană: „Eu trebuie cu necesitate să…" (ex. „Eu trebuie cu necesitate să fiu primul" ); Ceilalţi oameni: „Ceilalţi trebuie cu necesitate să…" (ex. „Soţia trebuie să mă asculte mereu" ); Viaţa: „Viaţa trebuie să fie cu necesitate…" (ex. Viaţa trebuie să fie uşoară" ). Formularea iraţională a dorinţelor este urmată de alte paternuri cognitive iraţionale: Catastrofarea (ex. „Este groaznic că soţia nu mă ascultă" ); Lipsa toleranţei la frustrare (ex. „Nu pot tolera faptul că soţia nu mă ascultă" ); Evaluarea globală: A propriei persoane (ex. „Sunt un soţ/persoană slab/slabă" ); A celorlalţi (ex. „Soţia este nerecunoscătoare" ); A vieţii (ex. „Viaţa este nedreaptă" ). (2 ) Formularea raţională a dorinţelor: „Îmi doresc ..X.. şi fac tot ce depinde de mine omeneşte şi moral posibil să obţin asta, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu." Atenţie: formularea raţională nu înseamnă lipsă de motivaţie! (ex. nu îmi pasă, dacă se întâmplă X, dacă nu se întâmplă X atunci este bine şi aşa etc. ); formularea raţională înseamnă o motivaţie intensă, chiar foarte intensă, în zona optimului motivaţional, dar refuzarea dogmatismului (ex. dacă îmi doresc, atunci trebuie să se întâmple ) care poate duce la hipermotivare cu efecte negative asupra performanţelor proprii. Formularea raţională a dorinţelor vizează trei zone: Propria persoană (ex. „Îmi doresc să fiu primul şi fac tot ceea ce depinde de mine omenşte posibil să se întâmple, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu" ); Ceilalţi oameni (ex. „Îmi doresc teribil de mult ca soţia să mă asculte şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu" ); Viaţa (ex. „Îmi doresc ca viaţa să fie uşoară şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu" ). Formularea raţională a dorinţelor este urmată de alte paternuri cognitive raţionale: Evaluare în termeni de „rău", nu în termeni catastrofici (ex. „Este foarte rău că soţia nu mă ascultă, dar nu este cel mai mare rău care se poate întâmpla" ); Toleranţă la frustrare (ex. „Pot tolera faptul că soţia nu mă ascultă, deşi nu îmi face plăcere acest lucru" ); Acceptare necondiţionată şi evaluare punctuală: A propriei persoane (ex. „Mă accept necondiţionat ca persoană, deşi unele comportamente nu sunt performante şi încerc să le schimb" ); A celorlalţi (ex. „O accept necondiţionat deşi nu îmi place ce face şi încerc să o determin să-şi schimbe comportamentul" ): A vieţii (ex. „Accept viaţa aşa cum este, deşi încerc să fac astfel încât cât mai multe lucruri să meargă bine" ). Aşa cum spuneam, o mare parte din trăirile psihologice îşi are originea în acest punct: dorinţă/scop. Dacă dorinţele sunt formulate raţional şi sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate pozitivă sănătoasă, funcţională (ex. bucurie, mulţumire etc. ). Dacă sunt formulate raţional, dar nu sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate negativă, dar ea va fi una sănătoasă, funcţională. (ex. tristeţe, îngrijorare etc. ). Dacă dorinţele sunt formulate iraţional şi sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate pozitivă disfuncţională (ex. bucurie disfuncţională ); este disfuncţională deoarece ea întăreşte stilul iraţional care a generat-o. Dacă dorinţele sunt iraţionale şi nu sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate negativă patologică, disfuncţională (ex. stări depresive în loc de tristeţe, stări de panică în loc de îngrijorare etc. ). Aşadar, elementul sănătos nu este gândirea pozitivă, cum fals se crede la nivel simţului comun. Gândirea pozitivă poate să fie iraţională. Elementul sănătos este reprezentat de gândirea raţională, fie ea pozitivă (ex. „Îmi doresc să reusesc la examen şi aştept evenimentul cu încredere" ) sau negativă (ex. într-o situaţie de viaţă negativă este normal să ai gânduri negative: „Mi-aş fi dorit sa nu moară soţia şi sunt extrem de trist că acest lucru s-a întâmplat, dar sunt lucruri care trebuie acceptate ca parte a vieţii" ). Raţionalitatea, defintă ca aici, este „Calea Regală" spre sănătatea mintală! Aceste cercetări internaţionale şi naţionale le-am sintetizat în ceea ce am numit „Pastile Psihologice" (David, 2003 şi David, 2006: Tratat de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale, Editura Polirom ).