Omul este o fiinţă cu destin ciudat. Biologic vorbind, este un animal dornic de supravieţuire şi reproducere. Dacă s-ar rezuma la atât, omul nu ar fi nefericit. Găsirea surselor de hrană şi sex l-ar mulţumi îndeajuns. Însă Mirarea şi capacitatea de a reflecta la propria condiţie fac posibilă transcenderea simplelor trebuinţe şi îi alimentează dorinţa de a (se ) descoperi şi, astfel, de a-şi alege viaţa pe care o doreşte. Ce descoperă el? În primul rand, Moartea. Omul e singura fiinţă care îşi conştientizează propria finitudine, iar aceasta este prima şi cea mai puternică sursă de angoasă. Omul doreşte să trăiască, dar ştie că, într-o zi, va muri. Aici apare primul conflict. Însă, fără certitudinea morţii, omul şi-ar amâna constant viaţa. Plăcerile s-ar dilua, relaţiile ar fi terne şi fără gust, idealurile ar fi realizabile, ambiţiile şi tristeţile nu şi-ar avea rostul. Totul s-ar amâna pe un "mâine" infinit şi viaţa ar fi o înşiruire de clipe netrăite. Timpul ar avea prea multă răbdare... Iată de ce moartea apare ca un facilitator al unei schimbări de perspectivă interioară. Descoperă, apoi, că este Liber. Aruncat într-un univers misterios de semne, simboluri, reguli şi relaţii, omul, la început, le acceptă ca fiind "date", eterne, de neschimbat. Apoi, treptat, pe măsură ce se maturizează, devine conştient că el contribuie la alcătuirea lumii sale prin alegerile pe care le face: este "condamnat la libertate", cum a spus Sartre. Iar sensul şi coerenţa sunt doar aparente, sunt valul liniştitor de rutine care asigură confortul celor care nu se (mai ) întreabă. Apare conflictul dintre aspiraţia spre sens şi structură şi faptul că ele nu sunt date din exterior, ci trebuie găsite. Nenumăratele alegeri îl fac Responsabil ... şi angoasat. Pentru orice DA există mai mulţi de NU: opţiunile pot fi infinite, însă viata are un sfârşit. În fiecare clipă el face alegeri: renunţă la unele lucruri pentru altele, îşi petrece timpul cu un om şi nu cu altul. Iar fiecare alegere se adună, ca picăturile de apă, şi formează oceanul care este viaţa însuşi. Alegerile îl definesc. El poartă pe umeri responsabilitatea propriei vieţi şi nu există niciun alt vinovat pentru regretele de dinaintea căderii cortinei. Acesta este un adevăr simplu, care doare atunci când, la sfârşit, regretele sunt mai multe decât satisfacţiile. Dar unde sunt ceilalţi? Omul îi descoperă vâslind pe acelaşi ocean, dar nu în aceeaşi luntre. Destinul lui este de a muri singur, nimeni nu poate muri pentru el sau alături de el. Izolarea Existenţială este o provocare adresată dorinţei sale acute de apropiere şi unire. Pentru că pe toţi ne aşteaptă sfârşitul, putem fi sensibili la angoasele celorlalţi. Solidaritatea şi iubirea sunt experienţe care îmbogăţesc. În mod obişnuit, omul nu reflectează la condiţia sa şi nu îşi conştientizează temerile. Când ajunge el să le perceapă ca atare? Atunci când are EXPERIENÈšE LIMITĂ: - moartea unei persoane dragi - o boală gravă, un accident - o despărţire (sau decizia de a întemeia un cămin ) - o aniversare importantă - pensionarea, schimbarea radicală a locului de muncă, mutarea din vechea casă etc. - reîntâlnirea foştilor colegi de şcoală după mult timp - vise recurente şi semnificative, care sugerează angoase Cum abordăm aceste conflicte existenţiale? Printr-o formă de consiliere care îşi are rădăcinile în filosofie (fenomenologie şi existenţialism ) şi care ne învaţă că suntem liberi şi singurii responsabili pentru ce facem cu viaţa noastră, pe care o vom numi consiliere existenţială. Ce este CONSILIEREA EXISTENÈšIALĂ? "O abordare terapeutică dinamică ce se concentrează asupra neliniştilor care îşi au originea în existenţă" (Irvin Yalom, una dintre figurile proeminente ale terapiei existenţiale în SUA ) . Ce este PATOLOGIA din punct de vedere existenţial? Patologia este definită ca gestionarea ineficientă a angoaselor fundamentale (faţă de moarte, lipsa de sens, libertate şi izolare existenţială ) . Care sunt PREMISELE CONSILIERII EXISTENÈšIALE? Cu rădăcini în fenomenologie (Husserl, Heidegger ) şi existenţialism (Sartre, Camus ), poziţia existenţială priveşte persoana ca pe o fiinţă în devenire, care se defineşte pe sine toată viaţa. Noi nu suntem doar subiecţi reacţionând la stimuli externi şi nici nu percepem acurat realitatea; fiecare dintre noi o percepe în felul său şi, în plus, participă la construcţia ei. Există elemente comune pentru că altfel nu am putea comunica, însă nuanţele, punctele de disjungere sunt la fel de importante... şi trebuie acceptate. În plus, noi în orice clipă alegem ceea ce vrem să devenim, devenirea nu are sfârşit decât în moarte. Avem oricând - până atunci - posibilitatea de a face schimbări majore. CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ŞEDINÈšE? Psihologul încearcă să adopte perspectiva tovarăşului său de drum (privit nu ca un pacient, ci ca un om aflat în aceeaşi dificilă condiţie de...om ) pentru a-i înţelege disperarea. Priveşte din unghiul său, este empatic; îl acceptă; nu îl critică, nu îl judecă după normele proprii. Diagnosticul este mai puţin important pentru că interesul vizează experienţa celui care vine la consiliere, nu devianţa de la norme. Se analizează relaţia "aici şi acum", cea din şedinţă, pentru că tot ce se manifestă în viaţă este oglindit, în cele din urmă, în cabinet. Avem în vedere: "conţinutul" actului terapeutic (problemele care trebuie rezolvate, comportamentele verbale şi nonverbale ) "procesul" (relaţia terapeutică, apropierea dintre cei doi tovarăşi ) DE CE ESTE IMPORTANTĂ RELAÈšIA TERAPEUTICĂ? Psihoterapia este "o repetiţie generală pentru viaţă" (Irvin Yalom ), iar relaţia terapeutică este un mijloc pentru a atinge acest scop: de a experimenta şi a exersa tot ce ne poate fi util, apoi, în confruntarea cu "realitatea". Pentru a realiza acest lucru avem nevoie de o relaţie terapeutică autentică, onestă, caracterizată prin deschidere, empatie, încredere, sinceritate, solidaritate. Beneficiile relaţiei terapeutice autentice: - relaţia este cadrul pentru dezvăluirea cât mai profundă şi completă a celuilalt - acesta are experienţa de a fi acceptat şi înţeles - învaţă/exersează abilităţi sociale - are un reper privind ce presupune o relaţie intimă şi profundă (onestitate, deschidere, curaj ) Astfel, terapeutul analizează emoţiile şi comportamentele care apar în terapie la ambii participanţi. Acestea sunt, în general, semne ale unor atitudini mai profunde sau înrădăcinate faţă de viaţă şi relaţii. Împreună lucrează la punerea lor în perspectivă şi investigarea alternativelor pentru o viaţă împlinită.