De unde începe munca de dezvoltare personală

Inapoi Autor: Alexandra Gruicin

În munca de autocunoaștere, iată câteva întrebări pe care le recomand pentru reflecție:

Care a fost eroul tău preferat în copilărie?

Care a fost/ este povestea ta preferată?

Ce fel de oameni îți plac cel mai mult?

Care este cel mai bun lucru pe care-l poți face cu viața ta?

Care vor fi ultimele tale cuvinte pe patul de moarte?

 

Deși întrebările pot părea ciudate, răspunsurile ne pot da multe informații despre cine suntem, cine vrem să fim și cum ne trăim viața. Nu întotdeauna este foarte evidentă legătura dintre experiențele timpurii, însă acestea ne influențează alegerile din viața de adult. Este util să analizăm amintirile, visele, acțiunile inexplicabile și repetabilitatea unor evenimente din viața noastră.

Vă propun câteva perspective de interpretare al răspunsurilor:

Soarta eroului preferat se poate asemăna cu soarta noastră: dificultățile cu care se confruntă, tipurile de relații pe care le are, influențele parentale, misiunea și scopul lui în lume. Toate acestea pot fi transpuse în viața cotidiană și înțelese în moduri noi.

Povestea preferată este deseori idealizarea cursului vieții noastre. Intrigile și ritmul în care lucrurile se întâmplă pot deveni tulburătoare.

Oamenii care ne înconjoară pot fi oglinzi foarte bune pentru caracterul nostru. Idealurile ne pot încurca uneori în a trăi o viață satisfăcătoare. E important să analizăm valorile și principiile care ne ghidează viața.

Direcția în care se duce viața noastră poate părea uneori atât de clară, încât să simțim că nu avem deloc libertate de decizie. Poate că scopul inconștient pe care l-am ales în trecut nu se mai potrivește realității de astăzi.

Iar modul în care ne evaluăm viața, ne poate elibera. Putem învăța despre lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi, reflectând la realizările noastre în retrospectivă.

 

Niciodată nu e prea târziu să ne dăm o șansă. Fiecare zi e o nouă oportunitate de a începe să trăim viața pe care ne-o doream pentru noi.

Cabinet Alexandra Gruicin

Cabinet Alexandra Gruicin

Dezvoltare personală * Coaching * Consiliere psihologică

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp