Puterea extraordinară a subconștientului tău

Inapoi Autor: Joseph Murphy

          Conştientul şi subconştientul

 

          Pentru o înţelegere cât mai corectă a fenomenelor ce se petrec în mintea noastră, vom asemăna mintea cu o grădină. Dumneavoastră sunteţi grădinarul care plantează în tot cursul zilei diferite seminţe (gândurile întreţinute în subconştientul propriu ). Ceea ce acum semănaţi în subconştient veţi recolta ca efecte mai târziu, în corpul şi destinul dumneavoastră.

 

          De aceea, începeţi prin a semăna gânduri de pace, de bucurie, de bunăvoinţă şi prosperitate. Meditaţi în linişte şi plini de aspiraţie asupra acestor calităţi, acceptaţi-le în mod plenar în mentalul conştient, adică în cel care raţionează. Continuaţi să cultivaţi cu perseverenţă aceste minunate ganduri-seminte şi veţi culege o recoltă bogată. Subconştientul vostru este asemenea unui sol ce hrăneşte orice fel de seminţe, fie ele bune sau rele. Credeţi că agricultorii culeg strugurii din mărăcini sau smochine de pe scaieţi? Orice gând este o cauză şi orice acţiune este un efect. De aceea, este esenţial să ne dirijăm gândurile astfel încât să nu creem decât fenomene benefice.

 

          Atâta timp cât gândiţi în mod corect şi înţelegeţi acest mecanism, dacă gândurile depozitate mereu în subconştient sunt constructive, armonioase şi paşnice, puterea lui colosală vă va răspunde şi va crea numai stări armonioase, precum şi o tovărăşie agreabilă şi favorabilă din toate punctele de vedere. Dacă veţi începe să controlaţi procesele ce au loc în gândire, veţi deveni capabil să vă folosiţi puterile subconştiente în orice problemă, oricât de dificilă ar fi ea. Altfel spus, veţi începe să controlaţi şi să colaboraţi în mod conştient cu puterea infinită, cu legea atotputernică ce guvernează toate fenomenele acestei lumi.

 

          Priviţi în jurul vostru şi, oriunde v-aţi afla, veţi remarca uşor ca marea majoritate a oamenilor trăieşte în lumea exterioară; doar cei cu adevărat iluminaţi se preocupă intens de descoperirea formidabilelor lumi subtile şi spirituale din interiorul lor. Amintiţi-vă că lumea interioară este formată din chiar gânduri, sentimentele şi imaginile mentale care creează lumea exterioară. Ca urmare, singura şi adevărata putere creatoare este lumea din noi şi orice fenomen cu care ne confruntăm în exterior este de fapt creat chiar de noi înşine în mod conştient sau inconştient, în universul interior.

 

          Prin cunoaşterea interacţiunii ce are loc între conştient şi subconştient, vă veţi putea transforma întreaga viaţă. Pentru a schimba condiţiile exterioare, trebuie să acţionaţi asupra cauzei care le-a produs. Majoritatea oamenilor încearcă să modifice circumstanţele şi situaţiile cu care se confruntă doar prin acţiuni directe şi superficiale asupra lor. Pentru a suprima neînţelegerile, dezordinea, sărăcia sau neputinţa, trebuie înlăturată chiar cauza lor şi această cauză rezidă tocmai în felul în care gândiţi.

         

 

          Diferenţe marcante între conştient şi subconştient

 

          Vom ilustra principalele deosebiri ce există între cele 2 părţi ale mentalului prin următoarele comparaţii: mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi da ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rândul lor, controlează toate cazanele, instrumentele etc. Mecanicii nu ştiu incontro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să facă astfel încât nava să eşueze pe stânci dacă omul de pe punte le da indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandatul.

 

          Căpitanul este stăpân pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel, mentalul conştient este căpitanul navei care este constitutită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre. Subconştientul primeşte absolut toate ordinele pe care i le daţi şi le consideră adevărate.

 

          Dacă repetaţi mereu: „Nu am mijloace pentru a cumpăra asta sau cealaltă”, subconştientul primeşte aceste gânduri şi face în aşa fel încât să nu puteţi avea ceea ce vă doriţi. Dacă veţi continua să spuneţi: „Nu am destui bani ca să-mi cumpăr această maşină, să fac această călătorie în America, să stau în această casă sau să am acest palton de blană”, atunci puteţi fi siguri că subconştientul se va supune ordinelor voastre şi veţi trece prin viaţă fără să vă bucuraţi de toate lucrurile pe care le doriţi.

 

          O femeie afirma: „Mă trezesc la ora 3 dimineaţa de câte ori beau cafea seara.” În consecinţă, când ea bea seara cafea, subconştientul o trezea că pentru a-i spune: „Stăpânul vrea să te trezeşti la ora 3.”

         

 

          Modalitatea de manifestare şi acţiune a mentalului fiinţei umane

 

          Trebuie să învăţaţi să folosiţi creator uriaşa forţă mentală de care dispuneţi. Activitatea mentală, după cum ştim, este structurată pe 2 niveluri: cel conştient şi cel subconştient. Pentru a gândi, vă folosiţi de mentalul conştient; astfel, toate gândurile penetrează în subconştient, care le ascultă fidel şi manifesta exact situaţiile sau stările psihice corespondente acestor gânduri. Subconştientul este sediul emoţiilor, dorinţelor, sentimentelor şi trăirilor latente în om; este însăşi forţa creatoare în fiinţă umană. Dacă nutriţi gânduri benefice veţi avea parte numai de bine, dar dacă veţi gândi în mod nearmonios, chiar negativ, atunci se vor manifesta mereu doar forţe negative. Acesta este modelul aparent simplu în care lucrează permanent mentalul.

 

          Esenţial de reţinut este că, odată ce o idee a fost acceptată de către subconştient, acesta începe practic imediat să acţioneze pentru ca ideea să devină realitate. Iată, deci, un adevăr foarte interesant şi foarte subtil: forţele latente din subconştient pot fi puse în mişcare, în egală măsură, atât de un gând malefic, cât şi de unul benefic.

 

          Această lege, aplicată într-o manieră greşită, poate cauza multe suferinţe şi necazuri, o mare nefericire, eşecul oricărei acţiuni întreprinse şi frustrarea întregii fiinţe. Dacă însă vă veţi obişnui să nutriţi mereu gânduri armonioase şi benefice, veţi observa negreşit că succesul va apare neîntârziat, iar sănătatea şi prosperitatea vă vor jalona de acum înainte întreaga viaţă.

 

          Pentru a începe să gândiţi în mod constructiv este indispensabil ca, în prealabil, să fi dobândit măcar într-o oarecare măsură calmul mintal şi o stare fizică bună. Tot ce veţi afirma, ce veţi simţi că poate fi realizat, va fi acceptat ca atare şi manifestat de către forţele latente din dumneavoastra. Deci, ceea ce vă rămâne de făcut este să acţionaţi astfel încât subconştientul să accepte sugestia respectivă. De pildă, emiteţi un anumit ordin mintal, iar subconştientul va reproduce fidel ideea pe care i-aţi imprimat-o. Aceasta este legea care stă la baza fenomenului sugestiei: reacţia pe care o veţi obţine, adică răspunsul subconştientului, va fi identică cu natura sugestiei pe care aţi întreţinut-o în mod conştient.

 

          Pisohologii şi psihiatrii afirmă că atunci când sugeraţi anumite idei subconştientului, în celulele creierului se produc o serie de transformări specifice. Imediat el acceptă sugestia, începe să o pună în execuţie făcând diferite asociaţii de idei şi, pentru a-şi atinge scopul, se foloseşte de orice cunoştinţă pe care aţi acumulat-o în decursul vieţii. Înţelepciunea şi puterea infinită ce sălăşluiesc în mod latent în dumneavoastră se află oricând la dispoziţia subconştientului, iar aceasta are capacitatea de a mobiliza toate forţele naturii pentru a face ca ideea respectivă să devină realitate. Uneori, poate răspunde pe loc, alteori trebuie să treacă zile, săptămâni, sau chiar mai mult timp până când problema să fie rezolvată. Căile sale sunt, într-adevăr, nebănuite.

 

 

          Prin ce diferă nivelul conştient al minţii de nivelul ei subconştient

 

          Reţineţi încă de la început faptul că nu este vorba deloc de 2 spirite ce convieţuiesc în acelaşi corp ci, mai curând, că există şi se manifestă 2 tipuri de activităţi mentale într-o singură fiinţă umană. Mentalul conştient sau conştiinţa, care raţionează, are posibilitatea de a alege. De ex, dumneavoastră puteţi alege cărţile care vă plac, casa cea confortabilă, iubil sau iubita de o viaţă. Pe de altă parte, inima bate, sistemul digestiv funcţionează, la fel şi cel respirator, fără nici o alegere sau imprimare conştientă din partea dumneavoastră, fiind controlate în mod direct de către subconştient.

 

          Subconştientul accepta ceea ce îi este impus sau alte cuvinte, ceea ce vă gândiţi în mod permanent. Subconştientul nu judecă faptele, aşa cum o face mentalul conştient, ci, după cum am spus, este asemenea pământului care primeşte orice fel de seminţe, fie bune, fie rele. Gândurile noastre sunt active şi ele constituie seminţele din ex. Ideile negative, distructive, continuă să lucreze în subconştient şi se vor manifesta în viaţa noastră sub forma unor experienţe mai mult sau mai puţin plăcute.

 

          Aşadar, subconştientul nu este interesat dacă gândurile voastre sunt bune sau rele, adevărate sau false, ci pur şi simplu răspunde în deplină conformitate cu natura acestor gânduri. De ex., dacă în mod conştient acceptaţi ceva ca fiind adevărat, chiar dacă acea idee era falsă, subconştientul vostru o va face cu putinţă şi va materializa ideea respectivă în modul pe care dumneavoastră îl aşteptaţi.

 

 

          Subconştientul nu va contrazice niciodată

 

          Subconştientul poarta înţelepciunea necesară şi cunoaşte răspunsul la orice întrebare. El nu contestă nimic şi nu va contrazice. Nu spune niciodată: „nu trebuie să-mi imprimi această sugestie.” De ex., dacă veţi spune: „nu pot să fac asta” sau „sunt prea bătrân acum”, „nu pot face faţă acestei obligaţii”, „m-am născut sub o stea cu ghinion”, „nu ştiu pe nimeni în care să pot avea încredere”, veţi impresiona subconştientul cu aceste gânduri negative şi el va reacţiona fidel modului dumneavoastră de gândire. De fapt, refuzaţi propriul bine însăşi fiinţei voastre, atrangadu-vă sărăcia şi frustrarea.

 

          Atâta timp cât ridicaţi noi piedici şi obstacole, practic negaţi şi vă faceţi inaccesibilă înţelepciunea care sălăşluieşte în subconştient, deoarece vă închipuiţi că subconştientul este incapabil să rezolve vreo problemă. Aceasta conduce la un intens stres mintal şi emoţional, căruia îi urmează imediat boala şi tendinţele către nevroză.

 

          Pentru a vă împlini dorinţele şi pentru a elimina orice sentiment de frustrare, faceţi această afirmaţie de mai multe ori pe zi: „Inteligența nesfârşită, care mi-a oferit această dorinţă, mă orientează, mă conduce şi-mi revelează cel mai bun mod în care ea poate fi îndeplinită. Ştiu ca înţelepciunea profundă a subconştientului va răspunde favorabil şi că tot ceea ce simt şi doresc în interiorul fiinţei mele se va manifesta în exterior. Totul în mine este în armonie şi echilibru.”

 

          Dacă însă veţi spune: „Nu pot să mai ies din această situaţie, sunt pierdut. Nu văd nici o soluţie pentru această problemă; sunt blocat”, nu veţi primi nici un răspuns din partea subconştientului. Dacă doriţi, deci, ca el să acţioneze spre binele vostru, oferiţii reţeta cea mai bună şi imediat el va coopera cu dumneavoastră. Reţineţi că subconştientul lucrează în permanenţă pentru a vă menţine corpul într-o stare cât mai bună: controlează bătăile inimii, precum şi respiraţia. Are grijă să vă vindece rana pe care v-aţi făcut-o la deget. Astfel, el este orientat către viaţă şi caută mereu să vă îngrijească şi să vă ocrotească. Deşi subconştientul are propria sa voinţă, va accepta în întregime sugestiile şi imaginile mentale.

 

          Când căutaţi răspunsul la o anumită problemă, subconştientul vă poate da răspunsul imediat, dar aşteaptă să luaţi singuri decizia de a-l consulta în privinţa acelei probleme. Dacă veţi spune: „Nu cred să mai pot rezolva ceva; mă aflu într-o deplină confuzie; de ce nu primesc nici un răspuns?”, atunci vă veţi neutraliza într-un mod lamentabil cererea anterioară. Astfel, nu veţi ajunge nicăieri.

 

 

          Forţa conştientă a subconştientului a vindecat nervii optici atrofiaţi

 

          Cazul celebru şi autentic al doamne Bire din Franţa a fost consemnat în arhivele biroului de sonstatari medicale din Lourdes. Doamna Bire era oarbă, căci nervii optici îi erau atrofiaţi. Ducându-se la Lourdes, ea a fost vindecată de această boală în mod miraculos. Ruth Cranston (o tânără protestantă ), care făcea o anchetă în legătură cu vindecările de la Lourdes, a scris în revistă „McCall`s” din noiembrie 1955, cele ce urmează:

 

          „La Lourdes, ea (doamna Bire ) şi-a recăpătat vederea într-un mod uluitor, căci nervii optici – în cazul acestei persoane – fuseseră de la naştere atrofiaţi, lipsiţi de viaţă. Acest fapt a fost autentificat de mai mulţi medici după consultaţii repetate. O lună mai târziu, un nou examen medical a arătat că vederea revenise la normal.” Eu însumi am fost la Lourdes de mai multe ori şi mi s-a dovedit că acele vinderi miraculoase erau reale.

 

          Doamna Bire nu a fost vindecată doar de apele din Lourdes – deşi nu se poate nega o calitate cu totul spiritualizantă a acestora şi unele proprietăţi ieşite din comun – ci şi de propriul subconştient care a răspuns sugestiilor sale. Forţa curativă ascunsă în subconştient a reacţionat fidel la gândurile acelei femei. În cazul ei, ideea forţă a fost credinţa fermă care a penetrat în subconştient atrăgând după sine vindecarea. Astfel, se dovedeşte încă o dată, gândul acceptat ca fiind adevărat va fi executat în mod automat. Fără îndoială că doamna Bira s-a dus la Lourdes cu încredere şi speranţă, având în suflet convingerea că va fi vindecată. Subconştientul i-a răspuns, atrăgând asupra ei energiile curative prezente pretutindeni. El, care a creat ochiul, poate sigur să învie un nerv mort. Totul vă este dat potrivit cu credinţa voastră.

 

 

Autor: Joseph Murphy 

 

Adrian Victor Gavrilov - Cabinet de hipnopsihoterapie

Adrian Victor Gavrilov - Cabinet de hipnopsihoterapie



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp