Anomaliile dispoziţiei, se însoţesc de multiple semne şi simptome care afectează aproape toate domeniile de funcţionare.
Simptomele vegetative includ modificări ale somnului, apetitului alimentar, libidoului şi energiei.

Tulburările dispoziţiei includ: tulburările depresive majore, tulburările bipolare I şi II, tulburarea distimică, tulburarea ciclotimică, tulburările dispoziţiei datorate unei condiţii medicale generale, tulburarea dispoziţiei indusă de substanţe, precum şi categoriile generale ale tulburărilor depresive şi bipolare nespecificate în alt mod.
În ce priveşte clasificarea acestei tulburări: în DSM IV, apare următoarea clasificare:
Tulburarea bipolară I: sunt îndeplinite criteriile pentru un episod maniacal sau mixt complet, de obicei, suficient de sever pentru a necesita spitalizarea. Totuşi, se specifică în DSM, pot să apară şi episoade depresive sau hipomaniacale.
Tulburarea bipolară II: a existat în antecedente cel puţin un episod depresiv major şi cel puţin un episod hipomaniacal, dar nici un episod maniacal.
Tulburarea bipolară cu ciclare rapidă: pentru a pune acest diagnostic, este necesar ca în ultimele douăsprezece luni, să fi existat patru sau maimulte episoade maniacale, depresive sau mixte. Această formăpare săfie mai cronică decâttulburarea bipolarăfără episoade care alternează.
Mania la adolescent: înseamnă semne de manie mascate de a abuzul de substanţe, alcoolism şi comportament antisocial.
Tulburarea ciclotimică: este o tulburare mai puţin severă decât celelalte, cu perioade alternante de hipomanie şi depresie moderată. Această condiţie este cronică şi nepsihotică. Simptomele trebuie să fie prezente cel puţin doi ani.
Abordarea cronobiologică vizează teoria desincronizării, elaborată de Halberg (1968 ) . Această teorie abordează periodicitatea circadiană a funcţiilor fiziologice. Studiul sistemului nervos central, a evidenţiat prezenţa ritmului circadian aproape la toate nivelele structurilor funcţionale. Astfel: activitatea glandei pineale (de sinteză a melatoninei ), ritmul nictemeral somn- veghe, sunt doar câteva exemple de structuri funcţionale înzestrate cu un ritm circadian. Aceste structuri funcţionale ale organismelor (ca şi multe altele ), dispun de o ritmicitate ultradiană (mai scurtă de 24 de ore ), circadiană şi infradiană (mai mare de 24 de ore ) .
Unele depresii au un pattern sezonier, fiind mai frecvente iarna sau toamna; existenţa acestui pattern sezonier, include şi tulburări circadiene (simptome mai grave apărând dimineaţa, cu o uşoară ameliorare spre seară ) .
Bipolaritatea este o succesiune caracteristică de alternanţe de episoade maniacale şi depresive, care ar putea determina transformarea unui tip de temperament în opusul său (în condiţii de viraj spre o tulburare bipolară de tip II ) . În această perspectivă, hipertimia ar fi o personalitate premorbidă, din care preferenţial s-ar dezvolta tulburarea bipolară. S-a remarcat chiar marea frecvenţă a personalităţii borderline în cadrul spectrului mai larg al tulburărilor afective (Akiskal ) .
Simptomele cardinale ale depresiei, se remarcă prin inerţie mintală, inhibiţie psihomotorie, anxietate, astenie, scăderea comportamentului alimentar şi instinctelor sexuale şi de apărare.
Inerţia mintală începe cu dispoziţie trist- dureroasă, evoluând până la anestezie psihică şi tristeţe vitală cu anhedonie (lipsa plăcerii ) ; conştiinţa este axată pe regrete şi bolnavul ajunge până la disperare.
Toate aceste simptome ale schimbării dispoziţiei, duc la incapacitatea bolnavului de a reacţiona la factorii externi, de a concepe ceva şi de a decide; astfel, persoana ajunge la învinovăţire, iar gândirea sa începe să genereze idei micromanice. Dealtfel, inhibiţia gândirii, la aceşti bolnavi, se mai manifestă şi prin monoideism, idei obsesive; este redusă continuitatea ideilor, apărând bradipsihie, cu rărirea asociaţiilor de idei; bolnavul poate avea senzaţia unui vid interior.
În câmpul memoriei, bolnavii depresivi pot avea hipomnezie sau amnezie retrogradă, datorată dificultăţilor de concentrare a atenţiei- hipoprosexie.
În sfera limbajului, se observă un cvasimutism sau un ton stins al vocii.
În sfera afectivităţii, se observă hipertimie melancolică.
De asemeni, se observă o inhibiţie a funcţiilor centrifuge, apărând inhibiţia voinţei.
Mersul este încet, gesturile lente, vocea este monotonă; aceste simptome se observă la un bolnav aflat în episod depresiv; el este incapabil să treacă la activitate, să decidă, să delibereze; chiar începute, acţiunile lui nu au finalitate. Astfel, ei pot ajunge până acolo încât să vadă moartea ca pe o obligaţie, sau pedeapsă sau, idee salvatoare. Deşi suicidul este blamat în termenii respectului pentru viaţă, deoarece omul nu are puterea de a anula dreptul lui Dumnezeu asupra vieţii şi asupra morţii, depresivii, în singurătatea lor, uită că nu se pot erija în Dumnezeu. Studiile au arătat că jumătate (50% ) dintre suicidari sunt depresivi şi disperaţi .
În depresie se mai întâlneşte perturbarea ritmului nictemeral, bolnavii acuzând tulburări de somn, cu oboseală matinală; spre seară, astenia mai dispare. De asemeni, şi acuzele somato- vegetative sunt prezente mereu, chiar dacă dispoziţia depresivă poate lipsi (cazul depresiilor mascate ) .
Cunoaşterea simptomatologiei depresiei este de importanţă majoră în stabilirea tratamentului; se poate expune pacientul la multe riscuri, dacă tratamentul este diferit de cel corect.
Bibliografie:
1. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders
2. Kaplan, Harold& Sadock, Benjamin: Manual de buzunar de psihiatrie clinică, Ed. Medicală, Bucureşti, 2001
3. www.bipolardetails.com
Articol realizat de Kablan Hilda, psiholog- psihoterapeut