Psihoterapie Freudiana

Psihoterapia Freudiana sau psihanaliza traditionala / clasica respecta normele si regulile impuse de Freud in aplicarea terapeutica a psihanalizei.

Tehnicile utilizate in psihoterapia freudiana includ metoda asociatiilor libere, analiza transferului si a rezistentelor, interpretarea viselor si a simbolurilor, precum si interpretarea actelor ratate.

Ceea ce deosebeste terapia psihanalitica de celelalte psihoterapii este lipsa scopului, cu alte cuvinte a intentiei si actiunii de vindecare a personalitatii subiectului analizat. Potrivit lui Freud, efectul benefic nu trebuie sa fie urmarit in mod constient sau sa constituie motivul terapiei. Psihanalistul trebuie doar sa urmareasca analiza si descompunerea aparatului psihic si a fenomenelor din cadrul acestuia, pacientul avand misiunea de a recompune elementele si a-si restructura personalitatea. Procesul psihoterapeutic dinamic este marcat de momente de catharsis (descarcare) si insight (constientizare sau iluminare).

Norme in psihoterapia freudiana
Cadrul psihanalitic si aranjamentele formale

Freud a stabilit reguli precise pentru in ceea ce priveste locul, ora, pretul si frecventa sedintelor de psihanaliza. El considera ca aceste amanunte trebuiesc stabilite impreuna cu pacientul, inca de la inceputul tratamentului. Astfel, de comun acord, sedinta avea loc la aceeasi ora in fiecare zi - cinci sau sase zile pe saptamana. Exceptie faceau cazurile mai usoare, cand erau suficiente trei sedinte pe saptamana. O sedinta dureaza 50 - 60 de minute. Pacientul are datoria ca, odata ce a platit sedinta, sa sa prezinte la cabinet, sedintele absentate nefiindu-i rambursate. Psihoterapia psihanalitica trebuie urmata fara intrerupere, tratamentul fiind unul de durata, de ordinul anilor. Exceptie fac cazurile de imbolnavire fizica grava.

Cabinetul lui Freud oferea pacientului un mediu relaxant, bine incalzit si fara zgomote neprevazute, iluminat normal si fara exagerari in niciun sens. Pacientul trebuia sa stea intins pe divan, fara sa-l poata vedea pe terapeut, iar Freud statea pe un fotoliu, la capataiul subiectului. Psihanalistul insusi spunea ca „nu suporta sa fie privit in fata timp de opt ore pe zi” si mimica faciala a terapeutului ar putea influenta pacientul.

Freud nu recomanda luarea de notite in timpul psihanalizei, pentru a nu influenta interpretarea - atentia liber flotanta stipuleaza faptul ca terapeutul trebuie sa asculte tot ce ii spune pacientul, fara a selecta informatiile.

Renuntarea la hipnoza

La inceput Freud a utilizat hipnoza in etapa de anamneza, pentru a afla amanuntele pe care pacientul nu si le putea aminti. Treptat si-a dat seama ca, daca le permitea pacientilor sa isi exprime liber gandurile, intr-un cadru relaxant, acestia intrau intr-o stare psihica ce le permitea sa inteleaa propriile conflicte inconstiente. Astfel s-a nascut tehnica asociatiilor libere, prin care subiectul analizat este incurajat sa spuna orice ii trece prin minte, fara a omite sau distorsiona ceva. Mai tarziu Freud a numit tehnica asociatiilor libere „regula fundamentala” sau „regula sfanta” a psihanalizei.

Un alt motiv pentru care Freud renunta la hipnoza este faptul ca in vremea sa psihanaliza era deseori confundata cu terapia hipnotica. Diferenta fundamentala este ca cea de-a doua impune sugestia ca mijloc de a impiedica manifestarea simptomelor patologice, in timp ce psihanaliza nu doreste sa impuna nimic, ci sa scoata la iveala geneza patologicului si sa elimine contextul psihic al ideii patogene.

In psihanaliza freudiana si psihanalitica in general, asociatiile libere sunt preferate hipnozei deoarece „ofera economie de timp si efort, elibereaza analiza de constrangeri, pastreaza contactul cu realitatea prezentului, da cele mai mari garantii ca niciun factor din structura nevrozei nu va fi omis si elimina influenta factorilor externi”. Aceasta tehnica este utilizata si in prezent de catre psihanalisti, pentru a analiza actele ratate si visele.

Atentia flotanta

Atentia flotanta sau atentia liber flotanta se refera la atitudinea terapeutului in timpul sedintei de psihanaliza. Aceasta trebuie sa fie relaxata, fara implicatii emotionale. Freud recomanda psihanalistilor sa asculte asociatiile libere ale pacientilor fara a incerca sa retina toate amanuntele, fara sa se concentreze in mod special, eliminand influentele constiente din ascultarea si observarea subiectului. Acest tip de atitudine - atentia flotanta - se pliaza perfect pe tehnica utilizata de pacient - asocierea libera. La fel cum subiectul comunica totul, nefiltrand sirul gandurilor prin ratiuni emotionale sau logice, psihanalistul trebuie sa recepteze tot ce i se spune, fara a face o diferentiere intre informatii.

Neutralitatea si abstinenta psihanalistului

Desi astazi abstinenta si neutralitatea sunt considerate ca desemnand aceeasi notiune, Freud le privea ca fiind separate. Abstinenta terapeutului nu are sensul de abtinere de la placeri si satisfactii, ci abtinerea de la actiune. Altfel spus, psihanalistul trebuie doar sa comunice verbal, fara a actiona comportamental in niciun fel. Neutralitatea terapeutului se refera la atitudinea de detasare afectiva. Terapeutul trebuie sa evite cu orice pret sa se implice emotional in problemele pacientului, iar acestuia trebuie sa-i fie imposibil sa observe defectele si conflictele psihice ale analistului.

Tehnici utilizate in psihoterapia freudiana
Anamneza

O prima etapa in terapia psihanalitica este aflarea imprejurarilor in care s-a instalat boala, adica momentul aparitiei primelor simptome, precum si schitarea personalitatii psihopatologice. La inceput Freud a utilizat hipnoza pentru a dezvalui evenimentele traumatizante pe care pacientii nu si le puteau aminti, apoi a renuntat la hipnoza si a adoptat in exclusivitate metoda asociatiilor libere.

Orice amintire si simptom din biografia pacientului, oricat de banale, pot fi de ajutor pentru psihanalist, deoarece pot contribui la refacerea contextului nevrotic. Acest lucru insa depinde de capacitatea psihoterapeutului de a identifica prezenta inconstientului in fapte aparent banale.

Metoda asociatiilor libere

Asociatiile libere produse de pacient reprezinta esenta psihoterapiei freudiene. Conditiile realizarii acestei metode este instalarea unei stari de relaxare pentru pacient - acesta sta intins pe o canapea (in decubitus dorsal), cu spatele la psihoterapeut si vorbeste liber despre orice ii trece prin minte, fara a avea un subiect anume si fara a alege sau omite ceva. Tema discursului este lasata in intregime la latitudinea pacientului. Este important ca exprimarea gandurilor, amintirilor si emotiilor sa aiba un flux liber, neintrerupt de ratiunea critica - acest lucru nu este simplu, deoarece suntem obisnuiti ca in exprimarea verbala sa ne cenzuram gandurile, din ratiuni morale, culturale, sau motive care de imaginea pozitiva pe care ne-o dorim.

Metoda asociatiilor libere este o cale de acces al psihoterapeutului catre trairile si conflictele psihice ale pacientului, cu conditia ca acesta din urma sa dispuna de o atitudine de cooperare nelimitata, iar medicul sa nu intervina decat prin intrebari punctuale, ce pot declansa noi asociatii.

Un aspect asumat al acestei metode este faptul ca o persoana nu poate spune tot timpul absolut tot ce-i trece prin minte. Aici intervin rezistentele la analiza. Psihanalistul trebuie sa identifice aceste rezistente, sa le analizeze si sa le aduca la cunostinta pacientului, pentru ca acesta sa poata depasi obstacolele in calea asocierii libere. Terapia este un proces progresiv, in care pacientul afla sau isi reaminteste treptat lucruri care erau reprimate in inconstientul sau. Interventiile terapeutului se rezuma la procesul analitic in sine - clarificari si interpretari.

Analiza rezistentelor

Orice lucru care perturba desfasurarea normala a psihoterapiei semnalizeaza pentru terapeut existenta continuturilor refulate. Pacientul fie schimba subiectul, tace, sau decide sa intrerupa terapia. Constiente sau inconstiente, rezistentele intervin pentru a proteja eul de dezvaluiri dureroase, „ingropate” in inconstient. Pe masura ce terapia progreseaza, pacientul devine mai rezistent la suferinta si invata sa invinga aceste rezistente - cu ajutorul psihoterapeutului.

Analiza transferului

Transferul poate fi considerat drept cel mai important mecanism inconstient de rezistenta la analiza. Acest fenomen se manifesta in conditiile in care terapeutul ramane in totalitate neutru; din acest motiv medicul isi limiteaza interventiile strict la clarificarile si interpretarile legate de procesul de analiza. Mecanismul de transfer presupune proiectarea asupra terapeutului si repetarea unor sentimente si relatii din trecut. Aceste relatii se refera de obicei la persoane importante - parinti, frati, partener de viata.

Un exemplu de transfer este cel al unei doamne care izbucneste in plans atunci cand este rugata sa astepte cateva minute pentru a intra in cabinetul psihoterapeutului. Reactia se datoreaza faptului ca femeia isi imagineaza ca terapeutul prefera sa prelungeasca sedinta cu o pacienta preferata. Aceasta reactie este evident exagerata pentru situatia respectiva. De fapt pacienta a retrait relatia din copilarie cu tatal sau, cand in fiecare seara era nevoita sa astepte sa fie sarutata de noapte buna, deoarece tatal o saruta intai pe surioara mai mica. Un alt exemplu este cel al unei tinere femei care se simte atrasa si cucerita de un barbat in varsta, imediat dupa moartea tatalui sau.

Transferul se instaleaza in cadrul sedintelor de psihanaliza, dar nu numai. Transferul poate fi intalnit si in viata de zi cu zi, motiv pentru apar relatiile interpersonale disfunctionale. Acest fenomen ne poate impiedica sa privim lucrurile in mod obiectiv, datorita faptului ca investim persoana cu care avem o relatie in prezent cu calitati sau defecte ce apartin de fapt persoanei care a avut un rol important in trecut.

Freud a introdus si notiunea de contratransfer, ce desemneaza reactia inconstienta emotionala a terapeutului in fata mecanismului de transfer realizat de pacient. Privitor la acest aspect, terapeutul psihanalist este instruit sa deosebeasca sentimentele proprii de afectele provocate de reactia pacientului si sa nu le lase pe acestea din urma sa intervina in procesul de psihoterapie. O provocare pentru terapeut este ca, in timp ce afiseaza o atitudine neutra, sa pastreze empatia si receptivitatea fata de pacient.

O regula a psihanalizei stabileste faptul ca transferul nu trebuie interpretat inainte ca el sa se fi stabilit. Psihanalistul trebuie sa-i explice pacientului ca retraieste sentimente din trecut si sa-l ajute sa-si dea seama cum acest fenomen ii afecteaza relatiile din prezent. Odata ce sunt constientizate sursele reale ale comportamentului, se produc schimbari la nivelul personalitatii.

Interpretarea actelor ratate

Actele ratate - Freudian slip - sunt erorile in vorbire, scris sau citit, lapsusurile, ticurile, etc. Pornind de la principiul determinismului, Freud a fost primul care si-a dat seama ca aceste acte involuntare au insemnatate si de multe ori dezvaluie lucruri pe care autorii le ascund - ganduri, credinte, dorinte, etc. Pe langa aceste erori, Freud a mai analizat si actele simptomatice, cum ar fi joaca cu verigheta pe deget, acestea putand dezvalui intentii inconstiente. Un exemplu de eroare de vorbire cu care suntem familiari este greseala lui N. Vacaroiu in cadrul discursului de investitura din 1992: „Vreau sa va spun ca echipa guvernamentala pe care ati aprobat-o azi are o sarcina foarte grea, dar nici un efort nu este prea mic pentru Romania.” Sau campania electorala, cand presedintele I. Iliescu i s-a adresat candidatului E. Constantinescu spunandu-i: „Domnule Ceausescu”.

Lapsusurile reprezinta uitarea unui cuvant sau unui nume, iar Freud credea ca numele sau cuvantul uitat este asociat cu un continut refulat in inconstient si pe care dorim sa-l pastram uitat. Un exemplu este ce pe care Freud il da despre el insusi: in timpul unei discutiicu un prieten italian, Freud nu-si poate aminti numele unui pictor - Signorelli. In timpul aceleiasi discutii, medicul comenteaza despre stilul de viata al turcilor din Bosnia, care puneau mare pret pe placerea sexuala. Acestia obisnuiau sa-i spuna lui Freud: „Domnule (signor in limba italiana), odata ce viata sexuala nu mai merge, viata nu mai are valoare.” Explicatia uitarii numelui pictorului (Signorelli) este urmatoarea: in timpul unei perioade de boala Freud a trecut prin episoade de impotenta, iar numele Signorelli - asemanator cu segnor - ii aducea aminte de acele episoade nefaste, pe care le dorea date uitarii sau nestiute de nimeni.

Freud a clasificat actele ratate in trei categorii, in functie de diferite criterii:
•  In functie de raportul dintre tendinta perturbata (modul corect in care trebuia sa se incheie situatia) si tendinta perturbatoare (eroarea in sine), acesta se poate inclina in favoarea tendintei perturbatoare, care inlocuieste complet tendinta perturbata, sau poate fi un raport de echilibru.
•  In functie de activitatea perturbata, actele ratate constau in rostire gresita, scriere gresita, lectura gresita, uitarea unui nume, uitarea unei intentii, sau pierderea unui obiect.
•  Potrivit complexitatii actelor ratate, acestea pot fi simple (o singura eroare) sau complexe (mai multe erori succesive, ce au aceeasi motivatie).

Interpretarea viselor

In acelasi mod ca asociatiile libere, visele pot fi privite ca o reactie la experientele cotidiene si continuturile inconstientului - prea dureroase sau culpabilizatoare pentru a fi acceptate in mod constient. De fapt, Freud punea atata importanta pe analiza viselor, incat ii considera adevarati psihanalisti doar pe psihoterapeutii care utilizau interpretarea viselor in analiza pacientilor. Potrivit lui Freud, visul incorporeaza factorii excitanti din exterior - senzatii corporale sau zgomote de mica intensitate, ceea ce inseamna ca rolul de evitare a perturbarii starii de somn - „gardianul somnului” cum l-a numit Freud. Pe de alta parte, s-a facut diferenta intre continutul manifest sau vizibil al visului - ceea ce ne amintim la trezire - si continutul latent, adica afectele, dorintele si instinctele inconstiente care sunt exprimate prin continutul manifest. Acest proces de transformare (incifrare) a continutului inconstient in imaginile din vis (transformarea ideilor in imagini) utilizeaza simboluri si este numit travaliu oniric.

Visele tulburatoare si cosmarurile dovedesc un travaliu oniric incomplet sau nereusit, prin care o parte a continutului inconstient apare eului - mai mult sau mai putin - in forma sa adevarata. Potrivit lui Freud, starile de anxietate si trezirea brusca asociate cu cosmarurile au rolul de a anunta pericolul patrunderii continuturilor refulate in constient, respectiv de a intrerupe acest proces periculos.

Teoria lui Freud mai include mecanismele onirice din cadrul travaliului oniric. Transformarea dorintelor, gandurilor si pulsiunilor in imagini implica o condensare a continuturilor inconstiente - adica o imagine simbolizeaza mai multe continuturi latente, precum si inversarea importantei - adica detaliile visului sunt cele mai importante in analiza visului, acestea fiind cele mai revelatoare pentru semnificatia visului.

Interpretarea simbolurilor - In psihoterapia freudiana, analiza viselor consta in relatarea pacientului a continutului manifest, apoi asocierea libera pe marginea visului. Astfel psihoterapeutul incearca sa ajunga la continuturile inconstiente. Foarte important in acest scop este cunoasterea personalitatii si patologiei pacientului, precum si constientizarea faptului ca simbolurile din vise nu sunt universale, ci au o interpretare unica pentru fiecare pacient.

Visul ca dorinta - Freud spune ca visul reprezinta de fapt satisfacerea unei dorinte ale se-ului (numit si sine sau id). Aceste dorinte pot fi de mai multe tipuri: dorinte care din anumite motive n-au putut fi satisfacute in timpul zilei, dorinte fiziologice activate in somn (sete, foame, apetit sexual), dorintele de pe parcursul zilei care nu sunt acceptabile din punct de vedere social si moral, dorinte inconstiente - acele impulsuri si necesitati refulate in inconstient. Visele negative, contrare celor in care se satisface o dorinta, vin din partea supraeului si reprezinta dorinta acestuia de pedepsire a dorintelor neacceptate din punctul de vedere al valorilor morale superioare.